EXCELENŢA SA
PETRU GHERGHEL, EPISCOP EMERIT

S-a născut la 28 iunie 1940, în localitatea Gherăeşti, judeţul Neamţ. A absolvit Şcoala Generală de 7 clase în anul 1955 la Gherăeşti, Şcoala de Cantori în anul 1959 la Iaşi şi Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi în anul 1965. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1965 la Alba-Iulia de către episcopul Marton Aron. A activat ca vicar la Barticeşti (1 ianuarie 1966 - 1 iulie 1967) şi Rădăuţi (2 iulie 1967 - 31 octombrie 1970). La 1 noiembrie 1970, a fost numit profesor la Seminarul din Iaşi, iar în martie 1975 rector la acelaşi seminar. La 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit, printr-un decret al Sfintei Congregaţii a Episcopilor, ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolici al Episcopiei de Iaşi. Instalarea a avut loc la 4 aprilie 1978. În timpul păstoririi ca administrator apostolic (21 februarie 1978 - 14 martie 1990) s-au ridicat numeroase biserici, s-a ridicat moderna clădire a Seminarului din Iaşi, s-au deschis numeroase parohii noi, au fost hirotoniţi aproape 150 de preoţi, au fost trimişi mai mulţi preoţi la studii în străinătate, s-au făcut numeroase vizite pastorale etc. "Revoluţia" din anul 1989 a deschis un orizont nou de reorganizare bisericească şi de propăşire spirituală. Astfel, la 14 martie 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a ales şi l-a numit pe Mons. Petru Gherghel episcop de Iaşi. Consacrarea a fost oficiată la Seminarul din Iaşi, la 1 mai, acelaşi an, de către cardinalul Angelo Sodano, co-consacratori fiind ÎPS Ioan Robu şi de PS Reinhard Lettmann (episcop de Münster).
Stema episcopală: "Ca toţi să fie una"
"Părinte sfânt, păzeşte în numele tău pe aceştia pe care mi i-ai dat ca să fie una precum suntem şi noi" (In17,11). "Şi nu numai pentru aceştia mă rog, ci şi pentru aceia care vor crede prin cuvântul lor în mine; ca toţi să fie una, precum tu, Părinte, în mine şi eu în tine, ca şi aceştia să fie una, ca lumea să creadă că tu m-ai trimis" (In 17,21). "Cât timp vom fi una - Cristos va fi în mijlocul nostru, şi cine va fi împotriva noastră?" (Rom8,32). Inspirându-se din aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi, PS Petru Gherghel şi-a făcut un adevărat program al misiunii episcopale - "ca toţi să fie una" - dorind să-şi ofere viaţa de episcop şi de păstor pentru unitatea Bisericii şi a lumii, să devină instrumentul acestei uniri şi al păstrării comuniunii totale cu Cristos, cu Sfântul Părinte şi cu toţi episcopii, al păstrării tezaurului încredinţat poporului creştin. În această muncă şi aspiraţie la unitate, ocrotitorii principali sunt preasfânta Fecioară Maria şi sfântul Iosif, iar centrul care trebuie să atragă pe toţi este biserica episcopului - catedrala -, inima diecezei fiind seminarul, care pregăteşte pe viitorii colaboratori ai episcopului. "Ca toţi să fie una" - în credinţă, în iubire, în muncă şi în viaţă: "ca toţi să fie una" în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca toţi să regăsească unitatea aceleiaşi credinţe şi în celebrarea aceleiaşi Euharistii.

EXCELENŢA SA
PETRU GHERGHEL, EPISCOP EMERIT

S-a născut la 28 iunie 1940, în localitatea Gherăeşti, judeţul Neamţ. A absolvit Şcoala Generală de 7 clase în anul 1955 la Gherăeşti, Şcoala de Cantori în anul 1959 la Iaşi şi Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi în anul 1965. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1965 la Alba-Iulia de către episcopul Marton Aron. A activat ca vicar la Barticeşti (1 ianuarie 1966 - 1 iulie 1967) şi Rădăuţi (2 iulie 1967 - 31 octombrie 1970). La 1 noiembrie 1970, a fost numit profesor la Seminarul din Iaşi, iar în martie 1975 rector la acelaşi seminar. La 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit, printr-un decret al Sfintei Congregaţii a Episcopilor, ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolici al Episcopiei de Iaşi. Instalarea a avut loc la 4 aprilie 1978. În timpul păstoririi ca administrator apostolic (21 februarie 1978 - 14 martie 1990) s-au ridicat numeroase biserici, s-a ridicat moderna clădire a Seminarului din Iaşi, s-au deschis numeroase parohii noi, au fost hirotoniţi aproape 150 de preoţi, au fost trimişi mai mulţi preoţi la studii în străinătate, s-au făcut numeroase vizite pastorale etc. "Revoluţia" din anul 1989 a deschis un orizont nou de reorganizare bisericească şi de propăşire spirituală. Astfel, la 14 martie 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a ales şi l-a numit pe Mons. Petru Gherghel episcop de Iaşi. Consacrarea a fost oficiată la Seminarul din Iaşi, la 1 mai, acelaşi an, de către cardinalul Angelo Sodano, co-consacratori fiind ÎPS Ioan Robu şi de PS Reinhard Lettmann (episcop de Münster).
Stema episcopală: "Ca toţi să fie una"
"Părinte sfânt, păzeşte în numele tău pe aceştia pe care mi i-ai dat ca să fie una precum suntem şi noi" (In17,11). "Şi nu numai pentru aceştia mă rog, ci şi pentru aceia care vor crede prin cuvântul lor în mine; ca toţi să fie una, precum tu, Părinte, în mine şi eu în tine, ca şi aceştia să fie una, ca lumea să creadă că tu m-ai trimis" (In 17,21). "Cât timp vom fi una - Cristos va fi în mijlocul nostru, şi cine va fi împotriva noastră?" (Rom8,32). Inspirându-se din aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi, PS Petru Gherghel şi-a făcut un adevărat program al misiunii episcopale - "ca toţi să fie una" - dorind să-şi ofere viaţa de episcop şi de păstor pentru unitatea Bisericii şi a lumii, să devină instrumentul acestei uniri şi al păstrării comuniunii totale cu Cristos, cu Sfântul Părinte şi cu toţi episcopii, al păstrării tezaurului încredinţat poporului creştin. În această muncă şi aspiraţie la unitate, ocrotitorii principali sunt preasfânta Fecioară Maria şi sfântul Iosif, iar centrul care trebuie să atragă pe toţi este biserica episcopului - catedrala -, inima diecezei fiind seminarul, care pregăteşte pe viitorii colaboratori ai episcopului. "Ca toţi să fie una" - în credinţă, în iubire, în muncă şi în viaţă: "ca toţi să fie una" în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca toţi să regăsească unitatea aceleiaşi credinţe şi în celebrarea aceleiaşi Euharistii.

2013


Iaşi, 31 decembrie 2003


Dragă Soră Valeria,
Dragi surori,


Să mulţumim Domnului Dumnezeului nostru!
Vrednic si drept este.
(Prefaţa Sf. Liturghii)

La sfârşitul fiecărui an suntem invitaţi să facem nu numai o retrospectivă ca un simplu inventar, ci şi o recapitulare a momentelor de har şi de binecuvântare primite de la Domnul în toate domeniile, dar mai ales pe plan spiritual.
În acelaşi timp, suntem chemaţi să recunoaştem că tot ceea ce avem este darul lui Dumnezeu şi că numai lui i se cuvine laudă şi preamărire.
Modelul nostru al tuturor – episcopi, preoţi persoane consacrate şi simpli creştini, este Maria, care primim darurile cereşti, mai ales demnitatea de mamă pururi fecioară, l-a cinstit, preamărit şi adorat pe Dumnezeu cântând Magnificat-ul bucuriei sale (cf. Lc 1,46). Stând lângă Isus Pruncul şi auzind toate cele ce se întâmplau, ea păstra toate acestea în inima ei (cf. Lc 2,18).
Avem o mulţime de motive şi de împliniri pe care trebuie să le prezentăm sub pomul de Crăciun, lângă Maria şi Iosif, împreună cu îngerii, cu păstorii şi magii. Fiecare este chemat să le descopere şi să le prezinte personal, considerându-le ca un dar făcut Pruncului divin.
Dacă suntem îndemnaţi să o facem fiecare în parte pentru tot ce ne priveşte personal, iată că există şi un motiv de bucurie şi o raţiune cu totul particulară să o facem împreună, noi, episcopii, preoţii şi voi, dragi surori. Faptul că în anul care a trecut am primit din grija Proniei divine, prin mâinile Preacuratei Fecioare Maria, chiar în ziua prezentării ei la Templu, 21 noiembrie, binecuvântarea şi recunoaşterea oficială din partea Congregaţiei pentru Viaţa consacrată „Nulla osta” pentru Institutul nostru diecezan „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot”.
Înregistrarea oficială a familiei Congregaţiei noastre ca şi o instituţie publică a Bisericii locale, reprezintă un punct ferm şi stabil pe drumul creşterii în iubire şi slujire a tuturor surorilor care au ales să se ofere pentru cauza lui Cristos, Preotul veşnic şi pentru binele Bisericii noastre locale.
M-am bucurat când ni s-a transmis acest lucru, chiar în ziua de 21 noiembrie, şi am aşteptat cu bucurie şi îndreptăţită speranţă împreună cu Preasfinţitul Aurel şi cu voi toate această confirmare binecuvântată de Domnul şi de Sfânta Biserică.
M-am bucurat ştiind că aţi luat act de acest lucru înainte de sărbători prin scrisoarea Sorei Superioare Valeria Doboş şi am notat această zi şi acest fapt ca o binecuvântare cerească.

Întorcându-mă în timp şi făcând retrospectiva atâtor evenimente, a atâtor ani şi a atâtor daruri, pentru cauza evangheliei şi pentru Biserica noastră locală, trebuie să aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi care aţi hotărât să-i slujiţi Lui şi care aţi primit inspiraţia Duhului Sfânt la timpul cuvenit, şi gândurile şi iniţiativele sale cele bune. El singur a ştiut să susţină operele începute în numele lui. Lui să-i fie slavă şi cinste în veci de veci. Lui trebuie să-i aducem mulţumiri fără încetare.
Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru disponibilitatea acelor părinţi care, încă de la început v-au stat alături, încercând să vă ajute să cunoaşteţi voinţa lui Dumnezeu – de la profesorii de la Seminar la cei care activau prin anii 1985 – 1990 la Parohia din Iaşi şi la Ferma Schit Miroslava.
Mă bucură să-i nominalizez încă o dată – Pr. Rector Aurel Percă, Pr. Prefect Grigore Duma, Pr. Pavel Balint, cei care au înţeles că iniţiativa de a avea un grup de persoane generoase în slujba Bisericii şi a preoţilor este cu adevărat o inspiraţie din partea lui Isus, Preotul veşnic, prezent în istoria Bisericii noastre. Lor trebuie să le mulţumesc şi eu şi voi, dragi surori, că deşi momentele erau dificile, primejdiile erau multe, ei au continuat să vă stea alături şi să pună primele pietre la temelia unei opere ce avea apoi să crească mai mult şi mai bine.
Sunt fericit să scot în evidenţă aportul special şi generos al Rectorului, apoi Vicarului general şi mai târziu Episcopului Aurel care s-a transformat în instrumentul cel mai devotat şi decisiv la formarea viitoarelor slujitoare ale lui Cristos, Marele Preot, şi la desăvârşirea regulei care a cunoscut mereu noi forme şi, în sfârşit, structura Statutului de astăzi.
Cred că e bine să vă precizez că o astfel de iniţiativă s-a datorat şi dorinţei grupului de persoane – tinere surori de la Seminar care nu numai că au avut rolul unei echipe ce s-a oferit să-i slujească pe seminarişti, pe viitorii preoţi, ci s-au rugat mult şi au insistat să se găsească şi pentru ele şi pentru toate persoanele ce se află în slujba preoţilor şi a Bisericii o formă de consacrare. Mă bucur să subliniez că Dumnezeu s-a folosit şi de ele şi le-au ascultat rugăciunea în a avea în Biserica noastră locală o Congregaţie de surori care să aparţină diecezei şi să susţină munca grea şi anevoioasă a preoţilor, pe atunci supuşi atâtor suferinţe şi pericole din partea regimului totalitar.
Lor le mulţumesc într-un chip deosebit pentru slujirea ce au desfăşurat-o în Seminar şi pentru dorinţa lor fierbinte de a fi de folos Bisericii în munca de evanghelizare. Unele dintre ele se bucură să vadă cu ochii visul lor şi aşteaptă ca acesta să crească, să se desăvârşească şi să se transforme în mijloc de binecuvântare şi de mântuire.
La creşterea acestei familii şi-au adus aportul şi câteva surori din familia Notre Dame de Sion, care cu suflet generos au dorit să transmită germenul slujirii tăcute, simple şi gratuite tinerelor ce şi-au manifestat un astfel de gând. Şi sămânţa aruncată de ele a avut un rol la pornirea începută în ferma de la Miroslava, unde sub acoperirea muncilor agricole s-a putut iniţia o operă care iată cât de mult a crescut.
După anul libertăţii, 1989, munca de pregătire şi de formare s-a putut desfăşura mai bine, mai organizat, primind pentru aceasta oferta generoasă şi deosebit de rodnică a Surorilor Iubirii Milostive, într-un chip deosebit prin prezenţa şi munca de formare a Sorei Stella, mai întâi aici la Episcopie, apoi în Casa de Noviciat de la Baraţi, deschisă în anul 1995, tocmai cu scopul pregătirii cerute de normele canonice şi de practica formării spirituale.
Aceasta a fost perioada de bază şi aici şi-au adus aportul lor, pe lângă Sora Stella şi Sr. Damiana, atâţia părinţi spirituali şi profesori, toţi animaţi să susţină formarea voastră cât mai adecvată pentru realizarea unui Institut de viaţă consacrată şi slujire adevărată.
În perioada 1995-2000 munca de formare şi de pregătire s-a intensificat prin implicarea şi mai insistentă a Vicarului nostru general, Mons. Aurel Percă, care a coordonat şi formarea teologico-spirituală a viitoarelor candidate la profesiunea voturilor.
Atunci s-a stabilit şi forma şi conţinutul regulei gata pentru a fi recunoscută de Congregaţia pentru Viaţa consacrată.
Crescând numărul surorilor şi ajungându-se la momentul depunerii profesiunii pe viaţă s-a procedat şi la o organizare mai corespunzătoare unui Institut diecezan prin stabilirea unor centre zonale de formare permanentă şi de mărirea spiritului de comuniune şi viaţă comunitară, prin alegerea unor surori responsabile pe diferite zone.
Toată această continuă creştere şi dezvoltare a familiei surorilor Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot, a dus la momentul alegerii unei superioare propriu zise pentru care şi-au exprimat votul şi dorinţa toate surorile cu profesiune simplă temporară, ca şi cele cu profesiunea simplă perpetuă.
Dorinţa noastră de a fi aleasă o soră cu noviciat canonic, cu profesiune simplă pe viaţă şi cu o pregătire într-o familiei religioasă cu tradiţie (în casa Slujitoarelor Iubirii Milostive din Roma), precum şi după urmarea unor cursuri de specialitate şi o perioadă de experienţă într-o casă destinată formării preoţilor – Collegio Santa Maria dell’Anima Roma, s-a concretizat şi s-a împlinit şi prin votul grăitor al întregii familii a Slujitoarelor lui Cristos, Marele Preot în zilele de 7-8 septembrie 2001 la Centrul de formare din Pralea.
De atunci familia religioasă a surorilor noastre are o structură după reguli canonice.
Bucuria noastră a fost mare când în urma demersurilor înaintate chiar din anul 1995 la Congregaţia pentru Viaţă consacrată şi care a fost reînnoită anul acesta cu toate documentele cerute de normativele bisericeşti, recunoaşterea a venit în ziua Prezentării la templu a Preacuratei Fecioare Maria.
La sfârşitul acestui an, în timpul celebrării Sinodului diecezan, Biserica noastră locală s-a bucurat să aşeze sub pomul de Crăciun, lângă ieslea lui Isus, această familie religioasă, cu toate persoanele ce o formează, cu toate inimile generoase ce s-au oferit şi s oferă să-l facă cunoscut pe Isus lumii de astăzi, dând mărturie despre el alături de preoţii noii alianţe, alături de celelalte persoane consacrate şi de voluntari.
Mă bucur să ştiu că fiecare dintre voi, surorile Institutului nostru diecezan, prin voturile ce le-aţi prezentat atât temporar cât mai ales pentru toată viaţa, oferiţi mâinile voastre şi inima voastră Celui care a venit la noi şi vrea să rămână cu noi până la sfârşitul veacurilor (cf. Mt 28,20), asemenea Fecioarei din Nazaret care a spus „Fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,37) şi celor două surori ale lui Lazăr, Marta şi Maria, gata oricând să-l asculte şi să-l slujească (cf. Lc 10,38).
La această oră de aduceri aminte şi de bucurie, la trecerea într-un nou an din programul vostru de slujire şi de iubire, cu satisfacţia muncii şi misiunii împlinite şi cu speranţă în prezenţa încurajatoare a Duhului Sfânt, împreună cu Preasfinţitul Aurel, Vă spun tuturor: Curaj, înaintaţi cu bucurie în larg (cf. Lc 5,4) şi Domnul păcii să vă sfinţească în mod desăvârşit şi fiinţa voastră întreagă: duhul, sufletul şi trupul să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos. Credincios este cel care vă cheamă, El va şi înfăptui (1Tes 5,23).

Cu bucurie şi speranţă,


+Petru GHERGHEL
Episcop de Iaşi

2004

Preamărit să fie Dumnezeu în veci!
Bucură-te cea plină de har!


Dragă Soră Superioară Valeria,
Dragi surori,

Darurile lui Dumnezeu faţă de poporul nostru nu au încetat să se reverse cu îmbelşugare în toată istoria noastră, dar mai ales în ultimii ani. Dieceza de Iaşi, chiar dacă a trecut prin momente grele, a simţit din plin prezenţa binefăcătoare a providenţei.
Este suficient să facem o scurtă analiză ca să ne lămurim cât de mult i-a plăcut lui Dumnezeu să fie în mijlocul nostru şi să ne binecuvânteze: familiile noastre, copiii şi tinerii, care au crescut la umbra celei dintâi biserici – casa părintească şi în preajma altarului; seminariştii şi preoţii noştri, curajoşi şi generoşi, care au căutat mereu cunoaşterea şi mărirea împărăţiei lui Dumnezeu; eroii noştri în credinţă – laicii, persoanele consacrate, preoţii şi episcopii, care şi-au oferit toată iubirea şi chiar viaţa lor pentru cauza lui Dumnezeu, a Bisericii şi a poporului credincios; noile iniţiative tinereşti, activităţile grupurilor de copii, tineri şi adulţi; marile opere religioase - biserici, seminarii, case călugăreşti, şcoli şi centre sociale cu diferite preocupări, precum şi noi familii religioase, institute şi congregaţii, toate acestea ne îndreptăţesc să spunem şi să repetăm mereu cu psalmistul şi cu rugăciunea Bisericii imnul preamăririi şi al laudei: „Preamărit să fie Dumnezeu în veci; să-i mulţumim Domnului Dumnezeului nostru pentru că vrednic şi drept este”.
Adresându-mă vouă, dragi surori ale Institutului nostru diecezan, mă bucur să vă invit ca făcând o retrospectivă a istoriei vieţii şi a vocaţiei voastre să admiraţi şi să proclamaţi lucrarea minunată a harului şi a iubirii divine faţă de voi, fiecare persoană în parte, faţă de lucrarea săvârşită prin voi în favoarea Bisericii şi, mai ales, faţă de darurile ce s-au revărsat în inimile voastre în aceşti ani de slujire umilă şi generoasă în ogorul Bisericii noastre locale. Avem cu toţii şi, mai ales voi, aveţi motive să-l preamăriţi pe Dumnezeu şi să-i mulţumiţi atât în particular, cât şi în împreună, în cor.
Anii care au trecut v-au oferit diferite ocazii să răspundeţi la chemarea pe care el v-a adresat-o, v-a împărţit multe haruri în timpul pregătirilor pentru depunerea şi reînnoirea voturilor, iar pentru cele mai multe, multe bucurii şi satisfacţii în depunerea profesiunii pe viaţă. Atâtea zile de exerciţii spirituale, atâtea împliniri sufleteşti, atâtea experienţe de slujire personală şi în comun.
Familia surorilor „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot” a crescut an de an şi în momentul de faţă se bucură să aibă o largă răspândire, atât în dieceza noastră cât şi în alte părţi ale Bisericii.
Ne bucurăm să vedem şi să ştim că a avut o condiţie asemănătoare cu cea a bobului de muştar, care încet, încet s-a transformat în arbore, cu multe ramuri şi multe roade.
Cu câţiva ani în urmă, mai exact în anul 2001, structurile Institutului s-au cristalizat, astfel încât s-a trecut la o nouă fază fiind aleasă prin vot din partea tuturor surorilor, Superioara generală şi Consiliul general, iniţiativă ce se impunea ca o necesitate firească şi ca un climat normal canonic pentru următorul program de creştere şi de desăvârşire.
Aşadar, a început atunci un program de trăire a vieţii de institut de viaţă consacrată, cu o structură canonică, binecuvântată de noi, cu beneplacit-ul nostru, iar mai târziu aprobată de Sfântul Scaun, printr-un decret de recunoaştere din partea Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică cu Prot. n. 2356-1/94 din 21 noiembrie 2003.
Bucuria a fost nespus de mare când superioara generală Sora Valeria Doboş şi un grup de surori din ţară şi străinătate, însoţite de noi şi alţi preoţi, au primit binecuvântarea sfântului Părinte şi încurajarea de a înainta în larg împreună cu întreaga Biserică locală, sub coordonarea nemijlocită a episcopului locului şi a ierarhiei locale.
Amintirea acelui moment reprezintă un punct de sprijin pentru tot programul ce urmează să se deruleze zi de zi din partea tuturor surorilor cu profesiune perpetuă sau temporară, membre ale institutului nostru diecezan.

Dragi surori,
Statutul Institutului „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot” reprezintă o normă şi o regulă de aur pentru viaţa fiecăreia dintre voi. Un dicton latinesc cu o aplicare specială pentru domeniul educaţiei spune: Serva ordinem et ordo servabit te, adică păstrează regula şi regula te va păstra pe tine.
Ştiind că nimic nu e mai scump în viaţă decât să te ştii pe drumul cel bun şi sfânt al mântuirii, fiecare creştin şi fiecare persoană, mai ales consacrată, urmăreşte un program cu care creşte şi se desăvârşeşte, respectând cu stricteţe normele şi regulile care-l poartă spre împlinirea dorită de Dumnezeu.
Mă bucur să vă chem atenţia spre constituţiile pe care le aveţi, ca o expresie clară a voinţei lui Dumnezeu pentru viaţa voastră, ele fiind o comoară şi un ghid ce vă poartă mereu înainte spre împlinirea scopului şi vocaţiei voastre.
Trebuie să-i mulţumiţi lui Dumnezeu că v-a pus în mâini un astfel de instrument pentru siguranţa desăvârşirii dorite.
În baza regulilor după care se desfăşoară toată activitatea voastră, de la darul alegerii, pregătirii şi angajării voastre prin voturile exprimate la profesiunea religioasă, până la amănuntele structurilor care creează cadrul unei desfăşurări armonioase a întregii familii şi a institutului nostru diecezan, o grijă deosebită se acordă misiunii superioarei generale şi a consiliului general ca şi centru coordonator a toate şi ca principiu de comuniune şi unitate prin care se exprimă fidelitatea urmării aceluiaşi cap şi mire, care este Cristos, Marele Preot.
Toate capitolele Constituţiilor Institutului sunt importante şi vă oferă o statură clară şi binecuvântată prin trăirea cu mare însufleţire şi disponibilitate a consacrării voastre, prin voturile sfinte de ascultare, curăţie şi sărăcie, prin trăirea vieţii de comuniune, cu diferite forme de viaţă comunitară, prin viaţa de rugăciune şi slujire, asemenea celor două modele biblice, Marta şi Maria, precum şi prin dăruirea totală lui Cristos, asemenea Sfintei Fecioare Maria, care nu şi-a dezlipit ochii şi inima de la Cristos şi de la apostolii săi.
Vreau, cu această scrisoare, să Vă invit într-un chip deosebit la o reflexie care, chiar dacă apare în Constituţii abia în capitolul VII, nu este nicidecum o dimensiune mai lăturalnică, ci este un aspect fundamental în viaţa unei familii şi a unui institut, fiind vorba de un cadru existenţial. În filozofie se spune că primum vivere, deinde filosofare, adică mai întâi trebuie să trăieşti şi apoi să faci filozofie. Iată deci că structura unei familii, a unui institut este fundamentală şi de neînlocuit. O familie nu există fără ca în ea să nu fie părinţi şi copii, fără o mamă şi un cadru de trăire fericită, numit leagănul vieţii şi sanctuarul iubirii.
Cu alte cuvinte, un institut trebuie să aibă o conducere, un cap, o inimă, o mamă şi un adevărat complex coordonator care să poarte de grijă întregii structuri şi întregii vieţi a respectivului organism.
Vă invit deci să vă gândiţi la ce a orânduit Domnul nostru Isus Cristos, când a întemeiat Biserica, când l-a ales pe Petru şi l-a aşezat în fruntea colegiului apostolilor şi când le-a spus că ei nu vor putea face nimic, dacă nu vor păstra legătura cu El, care vrea să fie prezent în mijlocul lor până la sfârşitul veacurilor şi, prin ei, evanghelia să ajungă la toţi oamenii..
Fără această structură nu ar exista Biserica, nu ar putea să funcţioneze însuşi trupul mistic al lui Cristos, în care toţi au rolul lor, de la cap la inimă, la membre şi la toate părţile componente.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în orice familie religioasă, şi în orice institut de viaţă consacrată.
Ne bucurăm că institutul nostru, între multele realizări are acum o superioară generală în persoana Sorei Valeria Doboş, aleasă şi confirmată de noi în septembrie 2001, precum şi un Consiliu general, validat cu aceeaşi dată.
Ştim că rolul unei superioare generale este deosebit de mare şi ştim, mai ales, că ea are menirea să se ofere pentru crearea acelui climat de familie cu un simţ bisericesc profund, cu sentimente materne faţă de toate surorile, membre ale Institutului, şi cu o grijă deosebită pentru crearea unei atmosfere de caritate sinceră, de întreţinere a unei vieţi senine şi, mai ales, de asigurare a realizării depline a fiecărei surori din Institutul nostru diecezan (cfr. Const. cap. VII, 3).
La această misiune au fost chemate şi celelalte surori consiliere generale, precum şi toate surorile angajate prin profesiunea religioasă, preocupate mereu să contribuie la bunul mers al întregii familii.
Sunt bucuros să subliniez că Sora Valeria, ca Superioară generală, împreună cu consiliul ei, a ştiut să reprezinte cu mult suflet, cu devotament şi cu adevărată dăruire întreaga familie, să o coordoneze pe un drum de iubire şi slujire totală şi să pună încet, încet bazele unei familii serioase angajate în slujirea Bisericii noastre locale. Ei, şi întregului Consiliu, un gând de aleasă preţuire, mulţumire şi recunoş-tinţă pentru tot ceea ce s-au străduit să facă împreună pentru Institutul Slujitoarelor lui Cristos, Marele Preot şi pentru Biserica locală.
Am luat act de programul spiritual din fiecare an, de cursurile de formare continuă, de iniţiativele destinate măririi zelului şi slujirii generoase, precum şi cele destinate desfăşurării activităţilor în comunităţile parohiale, în şcoli şi grădiniţe, în susţinerea celebrărilor liturgice cu ornate şi ostii, cu cântări şi alte iniţiative.
Sunt, deci, o mulţime de realizări pentru care trebuie să-l preamărim pe Dumnezeu şi care ne îndreptăţesc să sperăm că ele vor creşte necontenit.
Nu uităm nici greutăţile începutului şi nevoia de experienţe noi şi binefăcă-toare pe care sperăm că le-aţi veţi putea vedea şi lua de la alte familii religioase cu tradiţie mai lungă şi cu atâta experienţă de viaţă.

Program de viitor
Legea creşterii ne dă speranţe pentru viitor. Viaţa de slujire şi de consacrare trebuie mereu alimentată şi îmbogăţită cu nou zel şi cu nouă disponibilitate, ca Dumnezeu să lucreze mereu prin fiecare persoană consacrată.
Primul mandat al Sorei Superioare şi al consilierelor se apropie de sfârşit. Drumul început trebuie să continue, să crească şi să se desăvârşească.
Capitlul general, constituit după normele constituţiilor, este pregătit să intre în acţiune şi are o misiune pe cât de importantă pe atât de grea: să asigure viitorul, continuitatea şi binele general al institutului. Capitlul este, după cum spune dreptul, autoritatea supremă a institutului care are menirea să aleagă superioara, care să se preocupe de întreaga viaţă şi activitate a familiei religioase şi de bunul mers al Institutului spre împlinirea scopului şi a carismei proprii ( cfr. Const. Cap.VII)
Toate persoanele care fac parte din Capitlu, fie cele ce sunt membre de drept, fie cele delegate trebuie să fie însufleţite de un singur ţel, binele suprem al institutului şi cel al tuturor surorilor ce formează respectiva familie religioasă.
Mă bucur să vă repet subliniind atribuţiile din capitolul VII, art. 129 ce revin Capitlului general:
- să ocrotească patrimoniul spiritual al Institutului şi să promoveze o reînnoire adecvată în conformitate cu acest patrimoniu (cf. can. 631, §1);
- să verifice fidelitatea surorilor faţă de Evanghelie şi carisma institutului;
- să favorizeze unitatea dintre surori;
- să aleagă Superioara Generală şi Consilierele Generale;
- să trateze probleme de importanţă majoră pentru viaţa Institutului;
- să emane şi să aprobe norme care trebuie observate de toate surorile.
Se poate vedea de departe cât este de important ca fiecare soră membră a Capitlului să se identifice cu gândul şi dorinţa lui Cristos şi a Bisericii prin care este chemată să susţină şi să promoveze, acele iniţiative care să contribuie la binele general al Institutului.
„Să aveţi în voi aceleaşi sentimente pe care le-a avut şi le are cel care v-a inspirat la o astfel de alegere, însuşi mirele sufletului vostru” (cfr. Fil 2) şi să încercaţi să înţelegeţi gândul nostru şi bucuria noastră cu care v-am îndemnat mereu, încă de la început, şi vă îndemnăm şi acum, împreună cu Preasfinţitul Aurel, care v-a stat mereu alături şi v-a fost călăuză şi ajutor, precum şi împreună cu toţi ceilalţi părinţi spirituali care, rând pe rând, v-au arătat calea slujirii totale, să nu vă luaţi niciodată, asemenea Mariei, ochii de la Cristos, bucuria şi speranţa voastră.

Dragi surori,
Am luat act cu satisfacţie de momentul deosebit de important al Capitlului general, ce se va desfăşura în septembrie a.c. şi care a fost deja minuţios pregătit prin alegerea delegatelor şi prin întâlnirile premergătoare celebrării sale pentru prima dată.
Ştiu că voi, toate surorile, vă îndreptaţi cu gândul spre acest moment, devenind astfel părtaşe la un act de mare importanţă şi fundamental în istoria Institutului nostru. Mă bucur că în acest an aţi intensificat şi gândul şi rugăciunile pentru ca Dumnezeu să lucreze mai mult şi mai viu prin Superioara voastră, prin Consilierele generale, prin superioarele zonale, dar şi prin fiecare dintre voi. Mă gândesc că nu uitaţi ce rol important îi revine fiecăreia dintre voi în organismul vostru, aşa cum ştim că acest lucru se petrece în fiecare dintre noi când analizăm rolul fiecărei părţi la binele general al trupului nostru.
Să nu uitaţi niciodată că şi un pahar de apă oferit din iubire va fi răsplătit şi că el poate face atât de mult bine acelui om care este însetat şi are nevoie de el. Rugăciunile voastre, sfaturile voastre bune, aportul vostru adus celorlalte surori simple sau consiliere, susţinerea şi iubirea voastră faţă de Superioara voastră generală constituie cu adevărat o contribuţie benefică la bunul mers al întregii vieţi din cadrul Institutului vostru.
Sunt bucuros să mă asociez şi eu împreună cu Preasfinţitul Aurel, cu ceilalţi preoţi şi să vă încurajez pe acest drum spre celebrarea Capitlului general, spre alegerea Superioarei şi a consilierelor generale, şi să vă susţinem cu rugăciunea noastră pentru o lucrare binecuvântată, după voinţa lui Dumnezeu, a lui Cristos, Marele Preot şi al Preacuratei Fecioare Maria.
Aştept cu nerăbdare clipa celebrării acestui eveniment din septembrie, ca să putem continua împreună să-l preamărim pe Dumnezeu pentru tot ce a făcut şi ce va face, şi în acest moment special, confirmând şi binecuvântând lucrarea lui Dumnezeu şi slujirea voastră.

Cu îmbrăţişarea mea pentru sora Valeria, Superioara generală, pentru surorile consiliere generale şi pentru fiecare soră în parte.
Înaintaţi cu curaj în larg spre Isus Euharisticul, Marele Preot.

Iaşi, 8 august 2005

+Petru GHERGHEL
Episcop de Iaşi

2009

 

În simplitatea inimii mele,

cu bucurie, ţi-am oferit toate.

(1Cr 29,17)

 

 Dragă Sora Valeria,

 Dragi surori,

 

Cuvintele ce fac moto-ul acestei scrisori îi aparţin profetului şi regelui David, care a adunat imense bogăţii şi mari cantităţi de lemn nobil şi monede de aur, pentru ca să fie construit la Ierusalim templul sfânt. El, conştient de slăbiciunile, păcatele şi greşelile sale, a hotărât să-i ofere lui Dumnezeu toate şi i-a mobilizat astfel şi pe toţi supuşii săi să facă acelaşi lucru, pentru ca Solomon, fiul său, să ducă la împlinire dorinţa sa şi a poporului de a-i dedica un templu măreţ.

În simplitatea inimii mele, cu bucurie, ţi-am oferit toate!

Atunci când cineva alege definitiv să-i slujească lui Dumnezeu, să i se ofere pe sine şi tot ce are, de obicei face o astfel de declaraţie şi îşi exprimă bucuria că are darul de a se dedica cu trup şi suflet atotputernicului şi iubitorului Dumnezeu.

Aşa au făcut şi fac preoţii, aşa au făcut şi fac persoanele consacrate atunci când au spus sau spun „Da”-ul lor în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii. Aşa fac soţii care vor să făurească o familie în care să locuiască şi să experimenteze iubirea adevărată şi pe însuşi Dumnezeu.

Ştiu că acelaşi lucru aţi făcut fiecare dintre voi în ziua profesiunii voastre, atât acea temporară, cât mai ales cea definitivă , spunând: Cu bucurie ţi-am oferit toate!

Trăind zi de zi în această condiţie de „dăruiţi şi dăruite”, persoanele consacrate au bucuria unei siguranţe, ştiu că sunt mereu prietenii şi miresele lui Cristos, autorul unic al tuturor bunurilor şi bucuriilor. O astfel de bucurie şi satisfacţie nu este trecătoare, este definitivă, chiar dacă uneori apar nori, care pun în umbră seninătatea şi liniştea lor.

Privind în jurul nostru şi experimentând ritmurile vieţii naturale, suntem conştienţi că norii trec, furtunile se sfârşesc, iar soarele şi timpul frumos şi fermecător continuă, căci el nu dispare, ci rămâne singur şi statornic, după nori şi după nopţile întunecate. Imaginea soarelui reprezintă un simbol palid al marii şi sfintei realităţi a Dumnezeului celui Viu, soarele veşnic al credinţei noastre, care alimentează orice suflet şi îl umple de bucurie şi aici pe pământ şi mai ales în ceruri, în veşnicie.

Cine îl descoperă şi îi slujeşte cu simplitate şi bucurie îi oferă totul, ştiind că El este veşnic recunoscător şi generos, revărsând în suflet imense bucurii şi haruri.

 

Dragi surori,

Mă bucur să vă spun că alegând să faceţi parte din Institutul „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot”, voi aţi făcut o alegere şi o ofertă generoasă în ziua profesiunii voastre când aţi spus, asemenea lui David, asemenea Maicii Preasfinte şi după modelul atâtor persoane consacrate, „Da”-ul vostru lui Cristos Dumnezeu, mirele sufletului vostru.

Tot atunci aţi spus, şi de atunci repetaţi mereu, în simplitatea inimii mele cu bucurie ţi-am oferit toate.

Acest lucru îl reînnoiţi an de an, dar mai ales atunci când în viaţa Institutului nostru au loc evenimente importante, între care Capitlul general şi alegerea superioarei generale.

Aceste evenimente recer, după regula Institutului, o pregătire sufletească, rugăciuni, exerciţii spirituale, reînnoirea spiritului, analize şi decizii importante. Ştiu că în ultimele luni, chiar pe parcursul întregului an 2009, aţi avut astfel de momente, în care, pe lângă normele generale şi statutele proprii, aţi primit, din partea sorei Valeria, diferite teme de reflecţie, aţi avut întâlniri de pregătire şi v-aţi pus probleme de identitate şi de viitor.

Mă bucur să vă aduc aminte că aceste preocupări ale voastre coincid în mare parte cu gândurile călăuzitoare ale Anului Sfintei Preoţii, inaugurat de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea pe 19 iunie 2009, pentru ca viaţa şi râvna preoţească să crească, după modelul preotului şi parohului sfânt Ioan Maria Vianney, astfel încât fiecare preot să-şi verifice identitatea şi fidelitatea preoţească în fidelitatea lui Isus Cristos, Preotul veşnic.

Doresc cu aceste puţine cuvinte să vă chem, aşa cum sunt chemaţi preoţii, să vă verificaţi, cu toată sinceritatea, fidelitatea voastră de iubire şi slujire în fidelitatea de iubire veşnică şi de slujire totală a lui Cristos pe care voi l-aţi ales şi căruia i-aţi dăruit toate. El este Marele preot pe care voi v-aţi hotărât să-l iubiţi şi să-l slujiţi.

Cristos a fost şi rămâne fidel promisiunilor sale şi continuă să vă iubească cu iubire divină şi nu vrea altceva decât să-i arătaţi şi voi iubirea şi fidelitatea voastră.

Îmi aduc aminte de cuvintele pe care vi le repetam cândva, cuvinte înscrise pe o iconiţă fermecătoare cu Isus, ce se adresa celor ce-l priveau, prin cuvintele ce se vedeau că ies de pe buzele sale drăgălaşe: Nu-i aşa că n-ai uitat ce mi-ai promis?

Întrebarea aceasta răsună di nou, poate şi mai mult ca altădată, şi se îndreaptă către fiecare dintre voi, dragi surori, cum răsună şi se îndreaptă şi către noi episcopi sau preoţi, la care Isus aşteaptă cu răbdare şi speranţă un răspuns.

Mă bucur să vă spun că am atâtea motive de bucurie, pentru tot ceea ce aţi făcut şi faceţi în calitatea voastră de surori, slujitoare ale lui Cristos, Marele Preot. Se bucură preoţii şi Biserica noastră locală şi, desigur, se bucură Cristos care citeşte în inimi şi vă cunoaşte pe fiecare dintre voi. El ştie că voi aţi spus cândva: in simplicitate cordis mei laetus obtuli universa – în simplitatea inimii mele toate ţi le-am oferit cu bucurie. El nu uită aceste cuvinte şi se bucură să le audă din nou în aceste zile.

Mă bucur să ştiu şi să admir oferta sorei superioare Valeria pe parcursul misiunii primite, făcută împreună cu consilierele sale şi, de asemenea, să constat că şi-a pus tot sufletul pentru binele Institutului, pentru organizarea şi coordonarea lui, că a stat alături de fiecare dintre surori în rugăciune, în sfaturi şi în osteneală neîntreruptă. Sper ca această ofertă să fie preţuită de toate surorile şi să constituie un adevărat motiv de bucurie şi speranţă pentru întregul Institut, mai ales, pentru viitorul său.

Cred şi doresc ca sora Valeria şi fiecare soră consilieră sau soră slujitoare din cadrul Institutului nostru să-şi ofere mai departe toată disponibilitatea în munca necesară pentru întreaga familie şi congregaţie şi mai cred că fiecare va şti să o facă cu bucurie şi cu vie credinţă, ca la început.

Slujirea oferită nu este pentru un om sau altul, nu este pentru un câştig material sau vreun avantaj vremelnic, ci este pentru Cristos, Dumnezeu şi Om, Mare Preot şi mire al sufletelor.

Doresc tuturor membrelor Capitlului General să se lase călăuzite de Duhul Sfânt, ca deciziile luate sau votul acordat să fie cu adevărat un răspuns bucuros la alegerea şi chemarea încredinţată şi să contribuie la consolidarea proiectului de slujire, asemenea Celei ce a spus primul „DA” şi asemănător cu oferta celor două surori, Marta şi Maria, adică cu două mâini dintr-o singură inimă.

Dacă nu uitaţi ce ne-a spus şi ne spune Cristos: „în dar aţi primit, în dar să daţi”, atunci cu adevărat slujirea voastră va fi un prinos din inimă, oferit cu bucurie şi totală dragoste.

Mă bucur să vă stau alături cu Preasfinţitul Aurel, cu ceilalţi colaboratori şi preoţi, iar în zilele Capitlului să vă însoţim cu rugăciunea, cu sfatul, cu mulţumirea şi recunoştinţa noastră.

În simplitatea inimii mele, cu bucurie ţi-am oferit toate!

 

                                       Al vostru,

 

 

Iaşi, 6 august 2009

         Nr. 1500

X Petru GHERGHEL

      Episcop de Iaşi

2012

Spre fericită aducere aminte

RETROSPECTIVĂ


Dragi surori în sărbătoare,
Dragi slujitoare ale lui Cristos Marele Preot

DOMNUL SĂ FIE CU VOI!

«Iată, eu stau la uşă şi bat.
Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa,
voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine».
(Ap 3, 20-21)

Cuvintele Sfântului apostol Ioan, pe care le-am citat mai sus, reprezintă o invitaţie pe care el o adresează îngerului Bisericii din Laodiceea, ca o chemare la o reînnoire a zelului şi a iubirii, la o continuă convertire, pentru a putea participa la masă cu Cel care bate la uşă şi aşteaptă să i se deschidă şi să fie primit.
Întâlnirea cu Isus este fundamentală.
Isus, mirele cel veşnic, continuă să o facă şi astăzi şi continuă să bată la uşa sufletului nostru, dorind să ne aducă tuturor pacea şi bucuria adevărată, prietenia sa dumnezeiască.
Rememorarea celor XXV de ani de viaţă ai Institutului diecezan „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot” reprezintă un nou moment, când Isus se apropie din nou de fiecare dintre voi care, cândva, i-aţi deschis uşa sufletului vostru şi l-aţi primit ca oaspete şi mire. Este dornic să cineze din nou cu voi, aşa cum a făcut-o cu atâta bucurie prima dată.
Clipa întâlnirii cu el nu poate fi uitată, iar bucuria pe care a adus-o în suflet trebuie reîmprospătată şi retrăită, ca un răspuns de adevărată şi totală iubire.
A sta la masă cu Isus, a cina cu El, este tot ceea ce un suflet poate să-şi dorească şi să trăiască; este răspunsul cel mai autentic ce-l poate oferi mirelui dumnezeiesc. El, în schimb, repetă mereu: Nu-i aşa că nu ai uitat ceea ce mi-ai promis, nu ai uitat clipa primei noastre întâlniri de taină?
Pe parcursul celor XXV de ani de slujire în Institutul „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot” au fost atâtea momente de trăire a iubirii faţă de Cristos, cel care doreşte să locuiască între oameni şi faţă de slujitorii altarelor, precum şi faţă de cei încredinţaţi grijii lor pastorale.
Precum odinioară, Cristos a bătut la uşa sufletului Mariei, şi ea l-a primit în inima şi sânul ei, oferindu-i toată iubirea şi slujirea, şi după cum mai târziu a ajuns să bată la poarta lui Lazăr şi a surorilor sale, Marta şi Maria, şi ei l-au ospătat, aducând în casa lor căldura şi atmosfera iubirii, aşa cum a continuat să o facă cu apostolii şi ucenicii săi, venind în mijlocul lor şi spunându-le „ Pace vouă” aducându-le curajul mărturiei, şi aşa cum a făcut de atâtea ori cu sufletele alese de El, o face din nou astăzi, bătând la uşa voastră a tuturor, aşteptând să i se deschidă şi cu aceeaşi speranţă o repetă şi astăzi la acest moment aniversar de XXV de ani, cum a făcut-o la trei ori zece ani de la marea întâlnire de taină a voastră cu el, când v-a invitat la ospăţul său de nuntă.
Mă bucur să ştiu că a trecut atunci şi nu încetează să o facă şi astăzi din nou cu noi, cei din binecuvântata Moldovă, bătând la uşa multora, pe care i-a ales sau le-a ales ca să intre şi să cineze cu ei, tineri şi tinere invitaţi la slujirea preoţească şi la viaţa consacrată. Am putea spune, El nu a încetat nicicând să bată, mai ales atunci când era mai greu şi a găsit răspuns pozitiv la bătăile sale pline de dragoste.
„Iată stau la uşă şi bat!”
Întorcându-ne în istorie, la misionari, la preoţi şi tineri, la tinere devotate, admirăm cu deosebită bucurie răspunsul la chemarea lui Isus, la invitaţia lui de a i se deschide, pentru a rămâne cu ei, ca un oaspete drag şi generos. Istoria a mers mai departe, noi valuri şi furtuni s-au arătat la orizont.
Am fost cu toţii martorii unei lungi perioade de suferinţe, de persecuţii şi dificultăţi, dar şi de dor după Dumnezeu, după iubire şi dăruire publică. În acele vremuri, strigătul multor tineri şi tinere pentru Dumnezeu a străpuns graniţele îngrădite cu sârmă ghimpată şi arme şi barierele de orice fel au fost învinse, pentru că spiritul nu poate fi înlănţuit cu nici un fel de lanţuri şi ameninţări fizice.
Cristos a continuat să bată şi mai tare la uşa sufletului şi, cu toată vitregia vremurilor, poarta sufletului s-a deschis unde a voit să fie prezent El, cel care a învins moartea şi a părăsit mormântul pentru totdeauna.
I-am admirat pe misionari, pe preoţii din clandestinitate, dar şi pe multe tinere dornice de viaţă spirituală, care, ascultând bătăile lui Isus la uşa inimii lor, i-au oferit găzduire şi l-au invitat la bucuria inimii lor, iar el a ţinut să stea la masă cu ele. Cine poate număra sufletele care în tăcere, cu discreţie şi cu mult curaj, au decis să devină preoţi sau consacraţi şi consacrate pentru împărăţia lui Dumnezeu şi să-l facă pe Isus să-şi împlinească misiunea de a-i mântui pe oameni?!
Cred că o asemenea sămânţă a chemării Domnului şi a lucrării Duhului Sfânt a căzut şi în inimile atâtor tinere care au ales viaţa consacrării pentru voturile simple de slujire tăcută şi generoasă în curăţie, sărăcie şi ascultare printre oameni, mereu însă aproape de altar şi de biserică, mereu dispuse să-l asculte pe Cristos prezent în casa lor, care s-a bucurat să cineze cu sufletul ce i-a deschis uşa.
Mă bucur să văd şi să citesc, în această cheie, începuturile Institutului nostru diecezan „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot” şi întreaga sa istorie, să admir cum atâtea tinere au ales şi au dorit să-i deschidă uşa lui Isus, să se lase luminate de Duhul Sfânt şi îndrumate de noi pe acest drum al consacrării.
Pot spune că a fost lucrarea lui Dumnezeu la strigătul atâtor suflete dornice să fie active în Biserică şi să ofere serviciul lor în opera de vestire a evangheliei şi de slujire a tuturor credincioşilor, chemaţi să deschidă şi ei uşa în faţa lui Isus, care bate mereu şi aşteaptă ca toţi oamenii să-i ofere lui Dumnezeu loc în inima proprie.
Vă invit cu bucurie şi cu sufletul plin de credinţă reînnoită ca în această zi, a Prezentării Mariei la templu, în ziua aleasă pentru celebrarea jubileului de XXV de ani de activitate a voastră, a surorilor Institutului diecezan „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot”, să daţi curs invitaţiei lui Isus de a deschide uşa sufletului vostru, pentru ca el să vină la fiecare în parte oferindu-vă, într-un chip special, harul prezenţei sale aducătoare de curaj, de un nou avânt pe drumul slujirii.
Celebrarea celor XXV de ani de slujire generoasă reprezintă o retrospectivă istorică, un moment de adâncă recunoştinţă, de cerere de iertare pentru lipsuri şi neîmpliniri, dar, mai ales, o fericită ocazie de implorare de cerească binecuvântare pentru viitor.
Când vă veţi întâlni cu Isus la celebrarea Sfintei Liturghii să nu uitaţi să-i spuneţi: M-ai chemat, iată-mă (cf. Is 6,8), iar cu Maria să-i repetaţi: «Iată slujitoarea Domnului; fie mie după cuvântul tău» (Lc 1,38).
În această lumină şi în acest gând Vă spun, împreună cu episcopul nostru auxiliar Aurel, cu toţi cei care v-au cunoscut, v-au ajutat şi vă ajută şi astăzi, să daţi mereu răspuns pozitiv la chemarea lui Isus, Mirele sufletului vostru, şi vă repet cu apostolul neamurilor şi cu ritualul sfintei Liturghii:

Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt, să fie cu voi!


Iaşi, 21 noiembrie 2012
în ziua Prezentării la templu  Petru Gherghel
a Sfintei Fecioare Maria Episcop de Iaşi

2013


Prot. Nr. 917


Dragă Soră Lenuţa Băcăoanu,
Dragi surori,


Preamărit să fii Doamne, în veci de veci!

Fiecare zi este un dar al lui Dumnezeu şi o chemare să-i aducem mulţumiri pentru tot ceea ce el ne-a oferit din iubirea sa cea mare. Fiecare an şi fiecare mandat de a împlini în viaţă o misiune reprezintă un moment de aducere de mulţumiri pentru semnele de preţuire primite din partea lui Dumnezeu şi pentru marea sa milostivire.
Lui trebuie să-i aducem neîncetată recunoştinţă şi preamărire pentru toate.
Atunci când preotul urcă la altar pentru celebrarea Sfintei Liturghii, act suprem de laudă şi mulţumire adusă lui Dumnezeu prin Isus Cristos, Fiul său, el îşi adună toate gândurile de recunoştinţă spunând: „Celebrând, aşadar, moartea şi învierea Fiului tău, îţi oferim, Doamne, pâinea vieţii şi potirul mântuirii, mulţumindu-ţi că ne-ai învrednicit să stăm înaintea ta şi să-ţi slujim ţie”.
Îţi mulţumim că ne-ai învrednicit ca să-ţi slujim ţie. Această rugăciune trebuie să caracterizeze întreaga viaţă a celor care, fiind plini de credinţă, au de împlinit o misiune de slujire, tocmai pentru că au fost învredniciţi şi învrednicite să stea înaintea Domnului şi în slujirea altora.
Anul acesta, după împlinirea celor 25 de ani de slujire în cadrul Institutului nostru diecezan, se apropie un alt moment, în care fiecare soră, ce aparţine acestei forme de slujire, trebuie să repete cu mare şi constantă bucurie şi multă umilinţă aceleaşi cuvinte, pentru împlinirea unui alte perioade de angajare în slujirea Bisericii şi a poporului credincios după alegerea primită ca un dar din partea lui Dumnezeu.
Este un moment de bilanţ, de meditaţii şi analize din partea tuturor surorilor, mai ales, a celor ce au avut un rol de slujire şi coordonare particulară.
Am înţeles că, în tot anul, pe diferite zone şi în diverse centre, au fost ocazii de întâlniri şi pregătire pentru Capitlul General ce va avea loc la începutul lunii iunie, în Casa Episcopiei de la Bârnova.
Mă folosesc de acest binecuvântat şi important moment pentru a exprima împreună cu Preasfinţitul Aurel şi cu preoţii diecezei noastre, care ştiu că voi oferiţi o generoasă slujire pentru cauza Bisericii locale, şi că, în fiecare zi sunt îndreptate spre Dumnezeu rugăciuni fierbinţi pentru preoţi şi pentru noi vocaţii la preoţie, din partea voastră a surorilor Institutului nostru diecezan „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot”.

 

În logica evanghelică, chiar şi un pahar de apă, oferit celui însetat, nu rămâne nerăsplătit şi că prin lucrurile mici oferite cu suflet mare se pot realiza lucruri minunate pentru împărăţia lui Dumnezeu.
Pentru cele două mâini ce sunt deschise pentru slujirea voastră, impulsionate de o inimă iubitoare faţă de Cristos şi Biserică, vă suntem plini de recunoştinţă şi vă asigurăm de întreaga noastră preţuire şi consideraţie. Cred că Isus, Mirele sufletelor voastre, Marele Preot al credinţei noastre, vă cunoaşte şi vă admiră mai bine mâinile deschise spre slujire şi rugăciune, şi priveşte mai mult spre inima cu care voi v-aţi angajat şi vă angajaţi necontenit în dăruirea voastră de persoane consacrate.
Sunt bucuros să vă îndemn să vă ridicaţi necontenit privirea şi gândul vostru spre Cristos, pentru care aţi oferit totul şi El, care v-a ales ca să-i fiţi mirese, va şti să vă deschidă uşa ce duce la ospăţul său de nuntă.
Logica unei persoane consacrate este şi trebuie să fie iubirea totală şi generoasă.
Candela, care aţi ţinut-o în mâini la diferitele voastre momente de consacrare ori de reînnoire a sfaturilor evanghelice, trebuie să fie alimentată mereu. Untdelemnul iubirii voastre nu trebuie să se împuţineze niciodată, ci trebuie să fie alimentat şi reînnoit spre garanţia întâlnirii voastre fericite cu El, care invită la ospăţul său euharistic de fiecare zi şi, mai târziu, la ospăţul său veşnic în ceruri.
Parabola celor 10 fecioare din evanghelia după sfântul Matei (cap. 25, 1-13) are un mesaj puternic pentru fiecare dintre noi, dar mai ales pentru orice persoană consacrată, şi reprezintă o adevărată provocare şi un examen de conştiinţă asupra grijii şi fidelităţii faţă de uleiul iubirii şi faţă de promisiunile făcute lui Isus, care nu uită şi nu lipseşte pe nimeni de prezenţa sa iubitoare.
În aceste zile de pregătire pentru Capitlul general şi pentru o nouă perioadă de slujire la care v-aţi angajat, pagina cu cele 10 fecioare şi cu uleiul necesar pentru candela, ce reprezintă cheia care deschide poarta întâlnirii cu mirele, este o temă de mare actualitate şi un punct deosebit de important pentru examenul ce trebuie să-l dăm cu toţii atunci când vine Isus la noi. Este, de asemenea, un mod evanghelic de verificare a grijii faţă de uleiul iubirii şi a hotărârii voastre de a fi acceptate ca mirese ale lui Cristos, Marele Preot, la ospăţul său zilnic – sfânta împărtăşanie, garanţie pentru ospăţul cel veşnic spre care vă îndreptaţi cu orice zi ce trece.
E un moment binecuvântat şi binevenit şi vă descoperiţi relaţia voastră cu Isus şi angajarea voastră de a-l iubi şi sluji în Biserică şi în lume.
Redescoperind marea taină a consacrării şi dând răspuns la întrebarea „cât ulei mai am în candela iubirii mele?” şi luând act de sfatul evanghelistului Matei care ne prezintă această parabolă: „Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul”, veţi putea fi sigure de bucuria deschiderii uşii ce duce la ospăţul mirelui şi veţi putea auzi chemarea stăpânului, care v-a încredinţat darurile sale, talanţii săi: „Bine slujitor bun şi credincios, bine slujitoare bună şi credincioasă; peste puţin ai fost credincios sau credincioasă, peste mult te voi pune. Intră în bucuria stăpânului tău” (cf. Mt 25,13-24).
Dragi surori,
Cred că aţi avut şi aveţi şi voi, în programul vieţii de slujire, o întrebare firească şi o preocupare legitimă, aşa cum au avut şi apostolii şi Sfântul Petru, care s-au îndreptat spre Isus spunând: „Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat; deci care va fi partea noastră? Dar, Isus le-a zis: Adevăr vă spun, că nu este nimeni care a părăsit casă sau fraţi sau surori sau mamă sau tată sau copii sau ogoare pentru mine şi pentru evanghelie şi să nu primească însutit, acum, în timpul acesta: case, fraţi, surori, mame, copii şi ogoare, dar şi persecuţii, iar în veacul care va veni, viaţa veşnică. Şi mulţi dintre primii vor fi ultimii, iar ultimii vor fi primii” (cf. Mc 10,28-31).
Sunt cuvintele de răspuns ale lui Isus care cunoaşte bine întrebările voastre, dragi surori, deşi în logica iubirii divine nu contează răsplata, ci iubirea căci atunci când cineva iubeşte nu aşteaptă altceva decât iubire. Isus mirele cel veşnic, nu poate lăsa ca o iubire şi o slujire adevărată să nu se bucure aici pe pământ de o răsplată însutită şi înmiită, iar în ceruri de o iubire veşnică,

Dragă soră superioară, Lenuţa Băcăoanu,
Dragi surori,
Cei patru ani de mandat pentru o slujire faţă de Isus şi de Biserică au fost notaţi în cartea vieţii; ceea ce Dumnezeu a înscris rămâne veşnic.
Mă bucur să vă spun şi să vă asigur că aveţi un adevărat bagaj de fapte bune şi de slujire; că noi cei de pe pământ nu suntem, întotdeauna, capabili să măsurăm intensitatea slujirii şi a iubirii, ci doar El, care singur cunoaşte inima omului, cum avea să ne asigure marele prieten al tinerilor şi persoanelor consacrate, fericitul Ioan Paul al II-lea.
E timpul să vă prezentaţi înaintea lui Isus Mirele, să-i arătaţi inima, să-i deschideţi braţele şi să repetaţi: „Iată-mă, m-ai trimis, m-ai ales, iată ce am făcut. Iată-ne cu braţele deschise pentru a asigura uleiul în candela iubirii şi a slujirii pe mai departe, pentru a fi mereu cu Tine, cu Biserica şi cu toţi fraţii şi surorile noastre. Primeşte-ne să-ţi slujim şi să te iubim, iubindu-i şi slujindu-i pe alţii, ca să avem mereu ulei în candela vieţii”.
Înaintaţi cu curaj în iubire şi în slujire.
Cu aleasă preţuire pentru oferta voastră, vă împart cu bucurie, împreună cu Preasfinţitul Aurel, binecuvântare noastră arhierească.


Iaşi, 1 mai 2013
 Petru Gherghel
Episcop de Iaşi

2017

Prot. N. 1562/2017


Scrisoare pastorală
BUCURIA SLUJIRII ȘI EXIGENȚELE EI

Dragi surori,
Darul vieții este semnul iubirii lui Dumnezeu, Creatorul, care a voit să rămână în lume prin cei pe care i-a creat, după „chipul și asemănarea sa”, dorind în acest fel ca marea bucurie a vieții să se reverse în tot universul creat și pe planeta noastră.
Atunci când omul, creat pentru nemurire, a greșit pierzând frumusețea spirituală prin păcat, Dumnezeu a continuat să se îndrepte spre om trimițându-l pe Fiul său ca să refacă chipul și imaginea de la început, imagine ce trebuia să fie o mărturie vie a iubirii veșnice, căci „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul său unic l-a dat, pentru ca oricine crede în el, să nu moară, ci să aibă viața veșnică” (In 3,16).
El, Fiul lui Dumnezeu, prin iubirea și ascultarea sa, a adus lumii bucuria iertării și a împăcării. Iar pentru ca această iubire să rămână, Isus ni l-a oferit pe Duhul său, care să desăvârșească în om chipul sfințeniei sale, realizând marea operă a împărăției sale pe acest pământ ca treaptă spre intrarea în împărăția cea veșnică din casa Tatălui.
Aici ne găsim cu toții, în această lucrare a Sfintei Treimi, căreia trebuie să-i aducem neîncetată laudă, spunând cu toți cei făcuți vrednici de această condiție de fii și fiice a Tatălui ceresc: Mărire Tatălui care m-a făcut, mărire Fiului care m-a mântuit, mărire Duhului care m-a sfințit. Este rugăciunea și imnul pe care fiecare persoană trebuie să-l intoneze zilnic pentru marea iubire de care s-a învrednicit. Aici sunt introduși toți cei care prin botez au aderat la noua și marea sa împărăție, care începe pe pământ și se desăvârșește în ceruri și cântă fără încetare cu apostolul Petru: „Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, în marea sa îndurare, ne-a renăscut la o speranță vie prin învierea lui Isus Cristos din morți, pentru o moștenire nepieritoare, neîntinată, neofilită, păstrată pentru voi în ceruri” (1Pt 1,3-4).
Chemarea lui Petru este concretizată și în scrisorile apostolului neamurilor, care nu încetează să-i cheme pe primii creștini la același imn și la aceeași laudă: „Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în orice necaz al nostru ca să putem și noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu. Căci după cum prisosesc pătimirile lui Cristos în noi, tot la fel prin Cristos prisosește și mângâierea noastră” (2Cor 1,3-5). „Iar cel care ne întărește împreună cu voi în Cristos și ne-a uns este Dumnezeu, cel care ne-a însemnat cu sigiliul său și a pus în inimile noastre arvuna Duhului” (2Cor 1,21-22).
Acesta este imnul ce ne-a însoțit și trebuie să ne însoțească în toată viața noastră de slujire și de iubire și acesta trebuie să fie imnul zilnic al persoanelor consacrate, imnul vostru.
Alegând, așadar, un drum de totală slujire prin Botez, prin Mir și, mai ales, prin profesiunea voturilor sale, avem o continuă datorie, pe care cu bucurie am introdus-o în rugăciunea noastră zilnică: „Mărire Tatălui, care m-a făcut, mărire Fiului, care m-a mântuit, mărire Duhului Sfânt, care m-a sfințit!”.
Acum când drumul vostru, dragi surori, a ajuns, pentru cele mai multe la jubileul de 25 de ani, vă rog, să primiți, odată cu prețuirea noastră, cu încurajarea și cu rugăciunea noastră și îndemnul să nu încetați de a vă bucura și de a arăta iubirea voastră, zicând: „Mărire Tatălui, care m-a făcut, mărire Fiului, care m-a mântuit, mărire Duhului Sfânt, care m-a sfințit!”, imn pe care l-a cântat Preacurata Fecioară Maria, când a fost aleasă să-l primească și să-l slujească pe Isus, când a proclamat împreună cu verișoara sa, Elisabeta: Magnificat – „Mărește suflete al meu pe Domnul, căci lucruri mari mi-a făcut cel atotputernic al cărui nume este sfânt” (Lc 1,46).

Dragă soră superioară Lenuța,
Dragi surori din Institutul nostru diecezan, Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot,
Aflându-vă în preajma celui de-al IV-lea Capitlu General, sunt sigur că primul gând este cel de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru marele dar al vieții și, desigur, pentru marea bucurie și onoare de a fi în slujba celui mai mare, mai sigur și mai fidel mire al vostru, Isus, Marele Preot.
Darul pe care îl aveți este un semn de mare iubire, cu care v-a învrednicit Dumnezeu, iar primul vostru gest trebuie să fie mulțumirea.
Făcând în acest timp de pregătire la viitorul Capitlu un examen serios, vă invit să redescoperiți gestul de predilecție al lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, care așa cum a făcut-o cu Maria, ocrotitoarea și modelul vostru, a făcut-o și continuă să o facă și cu voi, invitându-vă la o slujire mereu reînnoită și la o analiză profundă și la un nou Da pe urmele lui Cristos.
Apostolul Paul îi atrăgea atenția ucenicului său Timotei și îi spunea: „Nu neglija darul care este în tine și care ți-a fost dat prin profeție împreună cu impunerea mâinilor prezbiterilor. Meditează aceste lucruri, stăruie în ele pentru ca propășirea ta să fie cunoscută tuturor” (1Tim 4,14-15).
Pentru toți, dar, mai ales, pentru voi care vă pregătiți la un asemenea moment de aducere de mulțumire e nevoie de a cunoaște toate darurile primite în perioada care a trecut de la ultimul Capitlu și până astăzi.
O întrebare firească, care trebuie să și-o pună fiecare soră, de la superioara generală până la cea mai mică sau nouă soră în slujire trebuie să fie și aceasta : Cum am răspuns eu la voința și chemarea Domnului, în lumina angajamentelor luate și a Regulei Institutului diecezan „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot”?
Sunt sigur că vor fi multe de admirat, dar și multe de regretat și de schimbat.
În scrisoarea apostolică postsinodală a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea „Vita consecrata”, descoperim și aprofundăm frumusețea și marea misiune a vocației la viața consacrată, dar și exigențele acestei vocații, la care făcea referință și actualul Sfânt Părinte papa Francisc, care vorbind despre alegerea vocației la preoție sau la profesiunea sfaturilor evanghelice, atrage tuturor atenția că, orice vocație are o notă de sublimă fascinație, dar și o profundă exigență din partea celui chemat.
Mereu, în decursul istoriei, vocația la slujirea lui Dumnezeu și a fraților a fost o mare demnitate și o nobilă slujire, dar tot așa se știe că aceeași slujire recere o angajare continuă și un drum exigent de respectare a regulilor și a normelor stabilite.
Văzând scrisoarea de convocare a celui de-al IV-lea Capitlu general a Superioarei generale Sr. Lenuța Băcăoanu, am putut constata mulțimea problemelor ce vor fi analizate în acest forum, ce va avea loc în iulie a.c., probleme care amintesc de trecut, dar mai ales care privesc viitorul Institutului nostru diecezan și sunt bucuros că el se va desfășura în lumina textului din scrisoarea sfântului Petru: „Să creștem în har și în cunoașterea Domnului și a Mântuitorului nostru Isus Cristos” (2Pt 3,8).
Constat cu satisfacție că acest Capitlu este gândit ca un moment de bilanț, de meditație și analiză din partea tuturor surorilor, mai ales a celor ce au avut un rol de slujire și coordonare particulară.
Sunt convins că, însoțit și susținut de rugăciunile surorilor, Capitlul va avea un rol deosebit în creșterea în slujire a tuturor surorilor care aparțin acestei familii și acestui Institut.
Adaug la scrisoarea mea, cu care doresc să însoțesc timpul de pregătire și desfășurarea Capitlului, nu doar gândul meu însoțit de cel al Preasfințitului Aurel și al părinților spirituali ce vă însoțesc pe drumul slujirii voastre, ci și asigurarea rugăciunilor noastre, pentru ca Duhul Sfânt, care toate le inspiră, le asistă și le însoțește, să vă lumineze, să vă încurajeze și să vă întărească în acest drum ales, pentru a sluji cât mai bine Biserica, de a adăuga aportul vostru la cauza poporului nostru credincios, iar preoții care beneficiază de oferta voastră în comunitățile parohiale sau în centrele noastre seminariale și ale diecezei, să simtă că au mereu alături suflete generoase care se roagă, care muncesc și se dăruiesc pentru a face ca prezența lui Dumnezeu, care este iubire, să crească în suflete și în dieceză.
Vă rog să-mi permiteți să aduc la aceste gânduri, cu care doresc să vă însoțesc în pregătirea și desfășurarea celebrării Capitlului general, rugăciunea, prețuirea, recunoștința și încurajarea mea și a noastră, pentru o largă binecuvântare de la Domnul, încredințându-vă în același timp și câteva din gândurile și îndemnurile Sfântului Părinte papa Francisc, pe care vi le transmite și vouă, așa cum le-a adresat surorilor și călugărilor adunați la Genova într-un fericit dialog spiritual.
Binecuvântarea pe care v-o încredințez este direct de la Sfântul Părinte și ea să vă însoțească în toată această perioadă importantă din viața voastră de slujire.
Cu bunul Isus,
Bendicat vos omnipotens Deus, Pater et Filius et Spiritus Sanctus. Amen.
Cu bucurie și îmbrățișare,

Iași, 23 iunie 2017
Sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus
† Petru Gherghel
Episcopul vostru

scmp.ro © 2020