CONSTITUŢIILE INSTITUTULUI DIECEZAN „SLUJITOARELE LUI CRISTOS, MARELE PREOT“

IAŞI – 2005

_______________________________________________________________________

NOTA BENE!

Prezentele Constituţii sunt prezentate şi redactate în conformitate cu sugestiile primite din partea Congregaţiei pentru Institutele de viaţă consacrată şi a Societăţilor de viaţă apostolică, din 5 noiembrie 1994, Prot. DD 2356 - 1/94, Roma - Italia.

_____________________________________________________________________

ORDINARIATUL DE IAŞI

Nr. 0494/07.10.1989

  

PROMULGAREA NORMELOR PENTRU

„SLUJITOARELE LUI CRISTOS, MARELE PREOT“

  

         Cu profundă recunoştinţă faţă de Dumnezeu, în virtutea puterii ce ne este acordată de Sfânta Biserică în scopul încurajării şi promovării institutelor de viaţă consacrată, după o examinare atentă a „Normelor“ de viaţă pentru Asociaţia religioasă „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot“, în limitele legii comune, aprobăm aceste „Norme“ cu titlu experimental, în vederea devenirii unui Institut de drept diecezan.

         Acest document, pe care vi-l oferim astăzi, trebuie primit şi citit cu o atenţie deosebită faţă de Duhul Sfânt, care însufleţeşte Biserica şi care v-a inspirat să intraţi într-o slujire deosebită a lui Cristos şi a Bisericii sale.

         Preţuiţi bogăţia pe care aceste „Norme“ o conţin, scopul pe care îl propun, motivaţiile pe care le expun şi deciziile ce trebuie urmate cu o deosebită generozitate.

         Primiţi-le cu suflet încrezător şi disponibil, ca răspuns la chemarea continuă a lui Cristos de a deveni martore ale iubirii sale în mijlocul lumii prin slujirea voastră.

         Vă prezentăm aceste „Norme“, care vor sta la baza vieţii voastre consacrate, în Sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului, încrezători în mijlocirea Mamei noastre cereşti, care este un model sublim de slujire generoasă.

         Maria, care, cu privirea ei fixată spre Mântuitorul, aştepta totul de la El, să vă călăuzească în a asculta şi înţelege, în a respecta şi trăi în mijlocul lumii de astăzi cuvântul pe care Dumnezeu vi-l descoperă prin aceste „Norme“. 

 

Iaşi, 7 octombrie 1989

Sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria,  Regina Rozariului

 

        Pr. Aurel Percă                                                 Msgr. Petru Gherghel

Cancellarius,                                                                Ordinarius 

 


        ______________________________________________________________________
 

DECRET EPISCOPAL

Cine vrea să vină după mine,

 să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea

şi să mă urmeze ... (Mt 16,24)

Şi va avea lumina vieţii. (In 8,19)

 

         Viaţa consacrată, prin care un suflet se oferă pe sine lui Dumnezeu, este o formă de viaţă stabilă după modelul lui Isus Cristos, care s-a jertfit pe sine Părintelui ceresc prin acţiunea Duhului Sfânt. Această dăruire, ce se face spre cea mai mare slavă a lui Dumnezeu şi spre edificarea Împărăţiei Sale, este un mijloc special de înaintare în sfinţenie şi de desăvârşire a dragostei şi, în acelaşi timp, un semn luminos al măririi cereşti (cf. can 573, &1).

         În sânul Bisericii există o mulţime de institute de viaţă consacrată, care se bucură de nenumărate haruri cereşti potrivit cu charismele pe care fiecare le primeşte de la Duhul Sfânt. Toţi cei care îmbrăţişează un institut de viaţă consacrată, bărbaţi sau femei, clerici sau laici, se apropie tot mai mult de Cristos care se roagă, care face cunoscută Împărăţia lui Dumnezeu, care face bine oamenilor şi care împlineşte fără încetare şi fără rezerve voinţa lui Dumnezeu (cf. Can. 577).

         Un institut de viaţă consacrată este un dar pentru Biserică şi pentru suflete şi constituie o oază unde Evanghelia rodeşte şi de unde se răspândeşte în lume.

         Ne bucurăm să preluăm o lucrare începută mai de mult şi să reprezentăm în formă îmbunătăţită Normele pentru Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot, şi să le prezentăm ca un ghid pentru «Asociaţia „Sfânta Maria“ a Slujitoarelor lui Cristos, Marele Preot», asociaţie dorită de atâtea persoane generoase, gata oricând să îmbrăţişeze un mod de viaţă specială şi să devină un Institut diecezan de viaţă consacrată în cadrul Bisericii locale şi în conformitate cu Normele generale şi cu necesităţile noastre diecezane.

         La 7 octombrie 1989, în Sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului, în condiţii de clandestinitate şi dificultăţi deosebite, am procedat la promulgarea acestor „Norme”. Ele aveau un caracter experimental, urmând ca pe parcurs să fie verificate şi adaptate noilor prescrieri bisericeşti şi noilor cerinţe de apostolat.

         Aducând mulţumire lui Dumnezeu prin mijlocirea Maicii Preacurate pentru multele daruri ce ni le-a oferit în această perioadă, şi analizând noile aspecte ale vieţii consacrate, procedăm acum la publicarea Constituţiilor ce vor sta la baza acestui Institut şi îl încredinţăm tuturor persoanelor ce fac parte din această familie, precum şi tuturor celor care voiesc să se consacre lui Dumnezeu prin această formă de slujire şi de viaţă.     Încredinţând lui Dumnezeu Tatăl această operă în slujirea lui Cristos, Marele Preot, sub lumina şi inspiraţia Duhului Sfânt, cerem ocrotirea Maicii Preasfinte pentru toate sufletele care, asemenea Mariei şi Martei, vor să se dedice rugăciunii şi muncii printr-o slujire totală şi prin profesiunea voturilor sfinte.

Iaşi, 25 martie 1995

Sărbătoarea Bunei Vestiri                                       Petru GHERGHEL

                                                                                      Episcop de Iaşi

______________________________________________________________

 

Congregaţia pentru Institutele PRIVATE

de Viaţă Consacrată

şi Societăţile de Viaţă Apostolică

Prot. n. 2356‑1/94

 

DECRET

                                                             

         Institutul „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot” a fost fondat în anul 1987, la Miroslava, România, de E. S. Mons. Petru Gherghel, episcop de Iaşi, cu scopul de a servi Biserica, asistându‑i pe preoţi în diversele momente ale vieţii şi ale apostolatului lor.

         În ziua de 7 octombrie 1989, înainte de căderea regimului comunist, episcopul a aprobat „ad experimentum” normele conform cărora primele tinere trebuiau să trăiască propria viaţă consacrată.        

         În ziua de 25 martie 1995, acelaşi episcop de Iaşi a ridicat Asociaţia religioasă la rangul de Institut religios de drept diecezan, fără să consulte anterior Sfântul Scaun, după cum este cerut de can. 579, şi a aprobat constituţiile.

         Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi societăţile de Viaţă Apostolică, după ce au consultat toată relativa documentaţie, şi constatând că Institutul are toate calităţile corespunzătoare pe care acelaşi Dicaster le cere în mod normal pentru ca un Institut de viaţă consacrată să fie declarat de drept diecezan, cu prezentul Decret, se recunoaşte Institutul mai sus menţionat, ca Institut religios de drept diecezan, cu efect de la data decretării din 25 martie 1995.

         Constituţiile Institutului vor fi aprobate de episcopul de Iaşi, ţinând cont de observaţiile făcute de un expert al Dicasterului, observaţii anexate la prezentul Decret.

        

         Când textul va fi aprobat, o copie va fi trimisă Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, pentru arhivă.

         În pofida a tot ce este contrar.

 

         Vatican, 21 noiembrie 2003, sărbătoarea „Prezentării la Templu a Sfintei Fecioare Maria”

 

              Secretar                                                                                                                           Subsecretar

         Piergiorgio Silvano,                                                 C.P.                                           P. Jesús Torres, C.M.F.

 


Capitolul I

NATURA ŞI FINALITATEA

 

  1. Dumnezeu Tatăl, în marea sa bunătate, îi invită pe cei disponibili, deschişi harului, la desăvârşirea chemării lor, începută la Botez, prin îmbrăţişarea şi trăirea sfaturilor evanghelice, „renunţând la lume şi trăind numai pentru Dumnezeu” (PC 5).

                   Duhul Sfânt a inspirat dintotdeauna diferite forme de slujire în Biserică, în funcţie de necesităţile ei şi în conformitate cu sensibilitatea persoanelor care se dăruiesc acestei slujiri.

  1. Institutul „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot” este de drept diecezan, a fost întemeiat în anul 1987, de Excelenţa Sa Mons. Petru Gherghel, episcop de Iaşi, promulgând primele norme la 7 octombrie 1989. A  primit aprobarea Congregaţiei pentru Institutele de viaţă consacrată şi Societăţile de viaţă apostolică la 21 noiembrie 2003, cu efect de la data întemeierii Institutului cu drept diecezan  şi a aprobării Constituţiilor; 25 martie 1995.
  2. a)Scopul. Acest Institut a fost fondat în vederea promovării unei slujiri generoase în Biserica lui Dumnezeu:

–       asistându-i pe preoţi, în care continuă preoţia ministerială a lui Cristos, în diferitele momente ale vieţii şi ale apostolatului lor;

–       ajutându-i pe toţi membrii Bisericii, participanţi la preoţia comună, să redescopere măreţia acestui mare dar.

  1. b) Charisma. Prin consacrarea în Institutul Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot, surorile doresc să trăiască mai intens propria preoţie primită la Botez, participând la opera răscumpărătoare a lui Cristos, văzându-i în preoţi pe continuatorii acestei opere de mântuire săvârşite de Fiul lui Dumnezeu. Îl urmează pe Cristos care şi-a exercitat preoţia sa oferindu-se pe sine Tatălui, prin ascultarea sa plină de iubire „până la moartea pe cruce” (Fil 2,8).
  2. Isus, Marele Preot, „este rânduit pentru binele oamenilor, în acele lucruri care-l privesc pe Dumnezeu, oferind daruri şi sacrificii“(Evr 5,1), prezentându-se Apostolilor şi discipolilor ca unul care slujeşte: „eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujeşte“ (Lc 22,27); „Fiul Omului nu a venit să fie servit, ci să servească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“ (Mc 10,45), „căci a domni înseamnă a-l sluji”( LG 10).
  3. Atitudinea fundamentală a lui Isus a fost aceea de a-l sluji pe Dumnezeu şi pe fraţii lui: „Iată Servitorul meu, pe care l-am ales, iubitul meu, în care sufletul meu îşi află bucuria”(Mt 12,18). Numai în cazul în care Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot, îşi vor asuma această atitudine pe care El a manifestat-o toată viaţa, culminând cu momentele forte ale misiunii sale: la Cina cea de Taină şi în timpul Pătimirii, vor putea fi numite ucenicele, alesele lui Isus.
  4. Această vocaţie la slujire „spre zidirea Trupului lui Cristos”(Ef  4,12) trebuie trăită cu o iubire şi prin semne deosebit de intense. Surorile se  decid să-l urmeze pe Cristos, Marele şi veşnicul Preot, slujitorul lui Dumnezeu şi slujitorul tuturor oamenilor, „ca pe unicul necesar, ascultându-i cuvintele şi ocupându-se de lucrurile Lui” (PC 5).

      Cu această disponibilitate, vor sluji mai mult şi mai bine, pentru că, asemenea lui Cristos, s-au eliberat de toate acele condiţionări care constituie un obstacol în slujirea poporului lui Dumnezeu.

  1. Apartenenţa la Preoţia lui Cristos prin Botez le face participante la misiunea sa salvifică şi le cheamă să coopereze la edificarea Bisericii, în credinţă, în speranţă şi în dragoste în mod mai intens ca persoane consacrate.  Viaţa de slujire a surorilor Slujitoarelor lui Cristos, Marele Preot, nu este nici în mod exclusiv activă, nici în mod exclusiv contemplativă, ci este activă şi contemplativă împreună.
  2. Pentru realizarea idealului, în calitate de Slujitoare ale lui Cristos, Marele Preot, surorile se vor  uni cu Maria, Mama şi Icoana Bisericii:

       - imitând disponibilitatea ei exclusivă pentru Cristos şi  Biserica Sa,

       - ascultând şi  meditând mereu Cuvântul lui Dumnezeu, adoratoare în duh şi adevăr, pentru a atrage asupra Bisericii focul Duhului Sfânt,

       - abandonându-se cu credinţă voinţei salvatoare a Tatălui, pentru ca Biserica, Trupul lui Cristos, să devină tot mai mult semn de comuniune.

  1. Angajarea în această slujire se face prin dăruire liberă şi conştientă, prin oferirea totală a propriei vieţi, asumând voturile publice, pentru a-l urma într-un mod mai perfect pe Cristos feciorelnic, sărac şi ascultător, cu scopul de a colabora la opera Răscumpărării, spre slava lui Dumnezeu şi extinderea Împărăţiei Sale.
  2. Slujitoarele îşi propun să ofere colaborarea lor în orice domeniu al activităţii preoţeşti, cu tot ceea ce este în legătură cu asistenţa preoţilor şi formarea viitorilor preoţi, îngrijirea bisericilor, confecţionarea odăjdiilor sacre, a ostiilor, a tot ceea ce serveşte la buna desfăşurare a cultului creştin. În funcţie de necesităţile Bisericii locale, ele se vor dedica şi altor activităţi de apostolat, cum sunt: opera de catehizare, angajarea în centrul de presă diecezan, în grădiniţe, şcoli, centre de primiri pentru emigranţi, ajutorarea bătrânilor, bolnavilor, săracilor şi animarea Sf. Liturghii.
  3. Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot, trebuie să vadă în trăirea vocaţiei lor o slujire adusă lui Isus, Marele şi Veşnicul Preot, a cărui preoţie continuă în Biserică în persoana slujitorilor săi special consacraţi şi în persoana tuturor membrilor care formează Trupul mistic al lui Cristos, consacraţi prin Botez.
  4. Surorile vor avea un respect deosebit faţă de preoţi, văzând în ei un alt Cristos, iubiţi cu predilecţie de Dumnezeu, dăruiţi slujirii generoase a poporului care formează Biserica Universală. De asemenea,  vor manifesta un respect deosebit şi ascultare faţă de Episcopul propriu, Păstorul Diecezei, rânduit de Cristos pentru păstorirea tuturor creştinilor, persoanelor consacrate şi a preoţilor.

    12.Toate câte sunt cuprinse în acest capitol, despre: natură, charismă, scopul şi finalitatea acestui Institut, definesc identitatea de Slujitoare ale lui Cristos, Marele Preot, de asemenea, şi cele ce se referă la spiritualitatea şi apostolatul, „ca slujire sacră şi lucrare specifică de iubire încredinţată lor  de Biserică şi care trebuie exercitată numele ei” (PC 8).

  1. Patronii secundari ai Institutului sunt: Sf. Iosif,model de dreptate, credinţă şi umilinţă, care a pregătit prin rugăciune şi muncă ora manifestării Preoţiei lui Cristos, şi Sf. Tereza a Pruncului Isus, care s-a rugat mult pentru sfinţirea preoţilor, a oferit cu iubire boala şi suferinţa pentru salvarea sufletelor, „înţelegând că iubirea cuprinde toate vocaţiile, că iubirea e totul” (MB 254).

 


 

Capitolul II

VIAŢA CONSACRATĂ

 

  1. Consacrarea prin voturile publice de castitate, sărăcie şi ascultare introduceSlujitoarele într-un mod deosebit în misterul alianţei lui Dumnezeu cu poporul său, făcându-le să participe într-un mod deosebit la viaţa şi misiunea Bisericii, „popor adunat în comuniunea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt” (LG 4), şi sacrament universal de mântuire.

      Ştiind că perfecţiunea constă în plinătatea iubirii, surorile din acest Institut, care se angajează în slujirea lui Cristos şi a Bisericii sale, în viaţa lor şi în misiunea ce le este încredinţată, trebuie să urmărească sfinţirea preoţilor şi, implicit, a credincioşilor, spre slava lui Dumnezeu şi a Bisericii.

  1. Pentru a realiza mai bine chemarea, se călăuzesc după exemplul Preasfintei Fecioare Maria, prima slujitoare a lui Cristos, care a răspuns cu generozitate planului de mântuire prezentat de Tatăl: „Iată, sunt slujitoarea Domnului”(Lc 1,38).          

     Din acest răspuns dat trimisului lui Dumnezeu, învaţă de la Sf. Fecioară Maria încrederea necondiţionată şi disponibilitatea faţă de voinţa lui Dumnezeu, „astfel Maria s-a oferit total pe sine ca slujitoare a Domnului, Persoanei şi lucrării Fiului său, punându-se în slujba misterului Răscumpărării, în libertatea credinţei şi a ascultării” (LG 56).

  1. Această generozitate în slujire va fi efectivă dacă în viaţa lor vor îmbina cele două atitudini biblice prezente în Marta şi Maria, ştiind că este nevoie de ospiritualitate intensă (Maria) pentru o împlinire cât mai perfectă a slujirii apostolice (Marta).
  2. Toţi creştinii sunt chemaţi la sfinţenie, „la plinătatea vieţii creştine şi la desăvârşirea iubirii: prin care se va ajunge la un mod de viaţă mai uman în societatea pământească”(LG 40), dar într-un mod cu totul special persoanele ce se consacră slujirii lui Dumnezeu prin „practicarea sfaturilor evanghelice îmbrăţişate sub impulsul Duhului Sfânt”(LG 39). „Este indispensabil ca persoanele consacrate să-şi reînnoiască angajamentul la sfinţenie pentru a ajuta şi susţine orice creştin aflat în căutarea desăvârşirii” (VC 39).
  3. Prin trăirea voturilor, se realizează o formă stabilă de viaţă, iarSlujitoarele îl urmează pe Cristos, cu o inimă neîmpărţită şi proclamă în faţa lumii primatul şi rodnicia dăruirii totale lui Dumnezeu, precum şi disponibilitatea lor de a răspunde necesităţilor Bisericii, care este Trupul lui Cristos aflat în continuă creştere.
  4. Imitând cu bucurie şi generozitate viaţa şi sentimentele lui Cristos,Slujitoarele Marelui Preot se angajează la curăţia perfectă, ascultarea desăvârşită şi la sărăcie prin voturi publice, ca semn şi expresie a dăruirii slujirii lor, spre binele şi edificarea întregului Trup mistic; până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu

     Curăţia

  1. Castitatea pentru Împărăţia cerurilor este un dar gratuit al lui Dumnezeu. Acest dar, primit cu bucurie şi recunoştinţă de surori, devine un răspuns liber dat iubirii divine, dăruindu-se lui Dumnezeu cu o inimă neîmpărţită, fiind conştiente că numai El poate împlini aspiraţiile inimii umane.
  2. Votul de castitate comportă „obligaţia perfectei stăpâniri de sine în celibat pentru Împărăţie” ( Can. 599) şi  este „un semn al vieţii viitoare şi al mirabilei uniri între Cristos şi Biserică, Mireasa care păzeşte neatinsă şi curată credinţa faţă de Mirele ei”(LG 64).Cu cât castitatea consacrată este trăită de surori în unire cu Cristos Preot şi Mire, cu atât mai mult viaţa lor devine rodnică din punct de vedere spiritual, contribuind la naşterea lui Cristos în sufletele oamenilor.

     Această unire cu Cristos uşurează transformarea progresivă prin opera Duhului Sfânt: eliberează de egoism, dezvoltă forţele iubirii, făcându-le să fie mai sensibile faţă de toate persoanele din jurul lor, disponibile, capabile de dăruire şi creative în misiunea ce li se încredinţează.

  1. Castitatea este curăţie a minţii, a voinţei, a inimii şi în comportament şi astfel trăită dezvoltă în surori o capacitate deosebită pentru a vedea oamenii şi evenimentele cu ochii lui Cristos, cultivând un mare respect faţă de persoana umană şi faţă de valorile ei autentice.  Votul Castităţii este o comoară în vase de lut, de aceea, nu este posibilă trăirea lui fără rugăciune şi fără meditarea Cuvântului, mijloace indispensabile care alimentează intimitatea cu Isus.
  2. Pentru o trăire adevărată a castităţii, fiind conştiente de fragilitatea persoanei proprii, este nevoie de un angajament zilnic de fidelitate, recurgând la ajutorul  sacramentelor, la formele de asceză propuse de Biserică, laSf. Fecioară Maria, cinstită în mod deosebit, la mijlocirea Sfântului Iosif şi a Sfintei Tereza a Pruncului Isus.
  3. În folosirea mijloacelor de comunicare socială, este necesară prudenţa pentru a evita tot ce ar putea ameninţa castitatea, pentru că acest vot nu distruge concupiscenţa şi nici nu poate fi cucerit o dată pentru totdeauna, ci este necesară o continuă luptă, o continuă mortificare şi pază a simţurilor.

    „Să nu neglijeze nici mijloacele naturale de păstrare a sănătăţii minţii şi a trupului. În acest fel nu se vor lăsa influenţaţi de false teorii care prezintă castitatea perfectă, ca fiind imposibilă sau dăunătoare pentru dezvoltarea  omului” (PC 12).

  1. Comunitatea, climatul fratern de comuniune, iubirea dintre surori vin în sprijinul trăirii votului de castitate, ajutându-se în momentele dificile de singurătate a inimii, de încercare şi de ispită ale mentalităţii moderne.Deoarece castitatea consacrată atinge înclinaţiile cele mai profunde ale persoanei, trebuie promovată o formare care să ducă la maturitatea afectivă şi care să asigure o personalitate echilibrată, pentru a putea trăi în mod autentic misiunea la care au fost chemate şi pentru care sunt în această lume.

       Ascultarea

  1. Prin votul ascultării, surorile se consacră să trăiască într-o comuniune mai profundă cu Cristos, care a venit în lume să facă voinţa Tatălui, „făcându-se ascultător până la moarte şi încă moartea pe Cruce”(Fil 2,8). Pentru a-l urma pe Cristos, surorile îi oferă lui Dumnezeu renunţarea la voinţa proprie ca jertfire de sine, supunându-se Superiorilor legitimi, în calitate de reprezentanţi ai lui Dumnezeu, în tot ceea ce în mod direct sau indirect priveşte slujirea Bisericii.
  2. În virtutea acestui vot,Slujitoarele lui Cristos ascultă necondiţionat de Sfântul Părinte Papa, ca supremul lor superior (Can. 590), fac din Magisteriul său normă de viaţă pentru o autentică şi reînnoită comuniune cu Biserica; sunt disponibile şi pline de respect faţă de episcop, cărora le sunt supuse în tot ceea ce priveşte formele de apostolat în parohii, seminar şi exercitarea publică al cultului divin (Can. 594).

                    Firul care conduce toată viaţa călugăriţei este exemplul lui Isus: „Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis” (In 4,34); exemplul Mariei: „Iată Slujitoarea Domnului” (Lc 1,38); exemplul creştinului care se roagă: „Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Mt 6,10).

  1. Votul ascultării, trăit în spirit de credinţă şi de iubire, le obligă pe surori la supunerea voinţei faţă de Superioara aleasă pentru bunul mers al Institutului, când solicită ascultareaîn conformitate cu ceea ce prevăd constituţiile (Can. 601). După ce mai întâi s-au rugat, surorile pot să-şi exprime părerile lor Superioarei într-un dialog fratern, rămânând dispuse să primească cu credinţă şi umilinţă decizia ei.
  2. Ascultarea cuprinde şi respectarea fidelă a Constituţiilor şi a Normelor aplicative; ea se extinde la toate normele şi dispoziţiile care vin din partea Episcopului. Surorile vor accepta cu disponibilitate schimbările de oficii, transferurile şi încredinţarea unor misiuni temporare, care sunt cerute de bunul mers al Bisericii locale, al Institutului sau pentru binele persoanei, al vieţii comunitare şi din motive de apostolat.
  3. Ascultarea se exercită ca o participare la oferirea şi jertfirea lui Cristos, Preotul veşnic. În virtutea misiunii pe care o primesc în Biserică şi în jertfa ce le este cerută prin ascultare, Slujitoarele lui Cristos să aibă în vedere întotdeauna sfinţirea preoţilor şi a oamenilor.

                   Conştiente că, prin ascultarea lor, contribuie la bunul mers al Institutului, ele să contribuie activ şi responsabil cu iubire şi spirit de sacrificiu, folosind atât energiile minţii, ale voinţei şi ale inimii, cât şi darurile lor naturale şi supranaturale.

  1. Modelul şi idealul ascultării lor este Preasfânta Fecioară Maria. Prin consimţământul ei de ascultare dat în spirit de credinţă în momentul Bunei-Vestiri şi menţinut fără ezitare sub Cruce, ea s-a unit cu opera salvatoare a lui Dumnezeu şi a cooperat într-un mod cu totul deosebit la răscumpărarea neamului omenesc.
  2. Votul ascultării o obligă şi o angajează pe fiecareSlujitoare şi întreaga comunitate să realizeze planul lui Dumnezeu cu privire la Institut. De aceea, cine exercită o misiune de conducere, să o facă în spirit de slujire faţă de celelalte surori, astfel încât să exprime şi să arate iubirea cu care Dumnezeu le iubeşte, iar surorile la rândul lor, prin îndeplinirea diferitelor misiuni pe care le au, să coopereze cu o ascultare activă şi responsabilă în îndeplinirea datoriilor şi în luarea deciziilor (PC 14).

      Sărăcia

  1. Alegerea sărăciei evanghelice este o chemare de a-l urma pe Cristos care s-a făcut sărac pentru noi. După exemplul lui Cristos,Slujitoarele îşi pun întreaga lor viaţă în mâinile Tatălui, ca semn de dependenţă şi libertate în acelaşi timp, pentru a putea proclama bogăţiile nespuse ale lui Dumnezeu şi gratuitatea darurilor sale.

      După modelul Mariei, care a excelat între cei umili şi săraci, surorile trebuie să-şi deschidă inima la speranţă, mărturisind astfel că Dumnezeu este supremul bine şi că El are grijă de viaţa noastră.

  1. Sfatul evanghelic al sărăciei, după exemplul lui Cristos, care bogat fiind, s-a făcut sărac pentru noi, obligă la o viaţă săracă cu fapta şi cu duhul, adică o viaţă ce nu este compatibilă cu căutarea bogăţiilor pământeşti; acest vot comportă limitarea şi dependenţa în folosirea şi dispunerea de bunuri materiale (Can. 600).

                   Institutul dispune de bunurile sale materiale în funcţie de necesităţile reale, destinându-le – atunci când este cazul – şi pentru operele de binefacere, pentru necesităţile Bisericii, pentru ajutorarea săracilor, pentru cultul sacru şi pentru apostolat.

  1. Tot ceea ceSlujitoarea lui Cristos câştigă prin munca personală sau în numele Institutului câştigă pentru Institut, nu pentru ea însăşi (Can. 668, § 3). De aceea, nu va fi ataşată faţă de ceea ce câştigă, căci nu-i aparţineSărăcia este o cale liberă spre slujire. Surorile lasă în urmă tot ceea ce este preocupare excesivă faţă de bunurile materiale, pentru că sărăcia este un drum spre generozitatea dătătoare de bucurie, şi numai astfel se poate realiza o abandonare totală în mâinile Providenţei.
  2. Păstrând dreptul de proprietate asupra bunurilor proprii, precum şi capacitatea de a primi altele, sora nu va putea să le administreze direct, nici nu va dispune de ele, dar înainte de prima profesiune, va trebui să cedeze administrarea bunurilor sale cuiva pe care îl preferă să dispună liber de folosirea lor. Înainte de voturile perpetue, se va întocmi testamentul, care trebuie să fie valabil şi din punct de vedere civil (Can. 668).
  3. Retribuţiile pentru activitatea lor, pensiile, veniturile, asigurările, aparţin Institutului şi vor fi folosite pentru necesităţile personale şi ale Institutului.Într-un caz special, când o soră, pentru necesităţi, reţine pentru sine retribuţia pentru munca sa şi o administrează pentru binele personal, va respecta în mod fidel votul sărăciei şi directivele primite de la superioară, periodic va da cont în scris de administraţia făcută şi va înmâna justificarea economei zonale.
  4. Sărăcia, la care este chemată fiecare Slujitoare, trebuie să reprezinte o caracteristică fundamentală a vieţii ei; ea presupune folosirea tuturor talanţilor, a capacităţii, a priceperii şi a hărniciei în folosul şi spre binele apostolatului în Biserică.
  5. Bunurile ce vor fi încredinţate surorilor, în Biserică, seminar, parohii, grădiniţă, vor fi administrate cu simţ de răspundere şi cu modestie. În spiritul sărăciei, nu vor dori în mod excesiv afecţiunea, stima şi recunoştinţa persoanelor; încearcă să nu se lase conduse de pretenţiile proprii, de căutarea comodităţilor şi de mentalitatea modernă, precum că: „ni se cuvine, e dreptul nostru”.
  6. Pentru a duce o viaţă săracă cu fapta şi cu duhul,Slujitoarele lui Cristos se vor mulţumi cu puţin, vor evita risipa şi luxul în tot ceea ce priveşte persoana proprie, stilul de viaţă, casa şi mobilierul; trebuie să îndepărteze orice aparenţă a dorinţei după câştig şi de acumulare de bogăţii. Sărăcia nu constă numai în a renunţa la anumite lucruri sau la libertatea de a le administra, ci într-o dezlipire supranaturală, dreaptă, aşa cum o propune Sfânta Evanghelie şi cum a trăit-o Preasfânta Fecioară, dezvăluind lumii bucuria de a-l avea pe Dumnezeu - aceasta este partea pozitivă a sărăciei!
  7. Slujitoarele să aibă o mare consideraţie faţă de sărăcia voluntară, temelie a întregii perfecţiuni creştine şi însufleţire a vieţii consacrate în special. Scopul sărăcieievanghelice este acela de a realiza o ataşare mai mare de Dumnezeu, unica siguranţă, de a-l iubi mai presus de orice şi de a-l considera ca binele cel mai mare.
  8. În îndeplinirea misiunii încredinţate, Slujitoarea lui Cristos se simte angajată în legea comună a muncii; munca este o participare la opera lui Dumnezeu, de edificare şi ajutor dat fraţilor.
  9. Pentru a realiza o asemănare tot mai perfectă cu Cristos, sfatul evanghelic al sărăciei trebuie reîmprospătat în permanenţă, pentru a da mărturie celor din jur.Contemplarea misiunii lui Cristos trebuie să o facă pe Slujitoarea lui Cristos să renunţe la vederile personale şi să accepte limitele proprii şi cele ale altora printr-un drum zilnic de convertire şi de verificare în umilinţă şi credinţă.

 

 

Capitolul III

         VIAŢA COMUNITARĂ

 

  1. Surorile locuiesc în casele Institutului şi parohii,respectând viaţa comunitară, şi nu pot absenta decât cu permisiunea superioarei locale. Dacă însă este vorba de o absenţă mai îndelungată, Superioara generală, cu consimţământul consiliului său şi dintr-un motiv just, îi poate permite unei surori să locuiască în afara casei Institutului, dar nu mai mult de un an, dacă nu este vorba de îngrijirea sănătăţii, de studii sau de apostolat de exercitat în numele Institutului (Can. 665).
  2. Viaţa în comun, dar al Duhului Sfânt în vederea îndeplinirii unei misiuni deosebite în Biserică, cere din partea tuturorSlujitoarelor colaborare activă şi responsabilă. „Există diferite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn; sunt diferite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi. Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele tuturor” (1Cor 12,4-7).
  3. În modul de a trăi împreună se manifestă prezenţa şi iubirea lui Cristos, centrul comunităţii: „unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt şi eu prezent”(Mt 18,20). Însufleţită de acţiunea Duhului Sfânt, comunitatea se construieşte pe ascultarea şi meditarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin rugăciune şi viaţă sacramentală şi prin comuniunea de bunuri.
  4. Viaţa comunitară va găsi în Euharistie puterea care plăsmuieşte comunitatea şi-i va mări intensitatea iubirii. Primim Pâinea vieţii pentru a fi înălţate la comuniunea cu El şi între noi,„suntem un singur trup, căci toţi ne împărtăşim din aceeaşi unică pâine” (1Cor 10,17). Viaţa comunitară este posibilă în mijlocul individualismului lumii numai dacă este bazată în totalitate pe iubire; comuniunea de intenţii într-o singură şi aceeaşi slujire trebuie pecetluită de dragostea „care nu caută interesul său, nu se umflă de mândrie, nu se bucură de nedreptate” (1Cor 13,4).
  5. Numai spiritul divin de unire şi de iubire leagă astfel inimile, încât seninătatea să strălucească pe feţele surorilor, să le înveselească inimile, să aducă liniştea în suflete şi să favorizeze unirea cu Dumnezeu, scopul imediat al vieţii consacrate. Acolo unde lipseşte unirea cu Dumnezeu, nu poate exista reculegere, iubire sinceră faţă de propria vocaţie şi fervoare în viaţa spirituală.
  6. În comunitatea adunată în numele Domnului se învaţă acceptarea fiecărei surori în diversitatea ei şi cu darurile proprii pentru edificarea aceluiaşi Trup Mistic; aici se învaţă spiritul adevărat de iertare şi trăire a reconcilierii. Astfel, se construieşte o comunitate deschisă spre valori spirituale, şi care este izvorul bucuriei de a trăi împreună într-o angajare apostolică mereu reînnoită.
  7. Tăcerea şi reculegerea trebuie să le însoţească în munca lor zilnică, vorbirea multă şi fără control împrăştie şi goleşte inima de Dumnezeu; în acest sens, vor folosi cu prudenţă mijloacele de comunicare socială în favoarea comuniunii cu Domnul şi între ele. 
  8. În viaţa comunitară se învaţă cunoaşterea şi acceptarea propriei realităţi, cu posibilităţile şi limitele proprii. O cunoaştere profundă şi reciprocă duce la eliberarea de prejudecăţi şi arată cum fiecare Slujitoare poate fi acceptată în diversitatea ei de atitudini şi opinii. În comunitate, toate Slujitoarele trebuie să se simtă ca într-o familie. „Biserica încredinţează comunităţilor îndatorirea deosebită de a dezvolta spiritualitatea comuniunii mai întâi înăuntrul lor, apoi în comunitatea bisericească şi dincolo de limitele ei” (VC 51). Pentru acest scop, fiecare soră trebuie să contribuie la creşterea comuniunii între ele, în Biserică şi în afara ei, având „capacitatea de a simţi fratele de credinţă în unitatea profundă a Trupului mistic, deci ca unul care îmi aparţine” (NMI 43).  
  9. Viaţa de comunitate se desfăşoară într-o atitudine de respect şi stimă reciprocă, oricare ar fi vârsta, mentalitatea, cultura, temperamentul şi calităţile surorilor. Respectul şi stima se traduc într-o atitudine de primire şi de înţelegere faţă de fiecare soră; dar, mai presus de toate, viaţa comunitară trebuie caracterizată de adevăr şi caritate; numai în caritate se găseşte sprijin în greutăţi şi participare sinceră la bucuriile altora.
  10. Iubirea lui Cristos trebuie să facă surorile unei comunităţi mai atente faţă de cele care au nevoie de ajutor în situaţii dificile. Faţă de surorile în vârstă trebuie manifestată înţelegere şi recunoştinţă, iar prezenţa şi experienţa lor trebuie să fie valorificate pentru binele comunităţii.
  11. O viaţă comunitară autentică se exprimă în mod stabil şi vizibil de participarea la momentele care ritmează viaţa cotidiană: rugăciunea, masa în comun, momentele de întâlnire şi de verificare. În special, trăirea în comunitate cere ca fiecare soră:

                   - să trăiască şi să lucreze astfel încât fiecare să aibă un avantaj reciproc din acţiunea, cuvintele şi exemplul lor;

                   - să se deschidă în mod senin şi familiar la sugestiile, indicaţiile şi ajutorul celorlalte surori, considerând corectarea frăţească un adevărat ajutor dat în spirit de caritate şi o ocazie de creştere în virtute;

                   - să ştie să renunţe la tot ceea ce nu favorizează binele comunităţii, chiar dacă aceasta cere jertfă.

  1. Surorile participă la viaţa comunitară în mod responsabil, în diversitatea slujirilor şi a rolurilor, precum şi în respectul competenţelor. Comunitatea o primeşte pe călugăriţă în mod necondiţionat, aşa cum Domnul primeşte pe fiecare, îi asigură orele de rugăciune, de muncă şi de odihnă, prevede necesarul pentru promovarea sa personală şi pentru îndeplinirea datoriei sale şi o susţine în momentele dificile. La rândul său, sora se angajează să dea cu bucurie tot ceea ce este şi tot ceea ce are pentru a construi zi de zi comunitatea, punând înaintea interesului propriu, interesul şi voinţa comună.
  2. Slujitoarele lui Cristos vor purta tot timpul haina proprie a Institutului, ca semn al consacrării lor şi ca mărturie de sărăcie (Can. 669, & 1). În cazuri excepţionale, Superioara Generală poate să-i permită unei Slujitoare să îmbrace o altă haină simplă şi modestă, pentru un motiv just şi atât timp cât durează acest motiv.
  3. HainaSlujitoarelor lui Cristos are următoarele elemente caracteristice: sarafan (haină în formă de rochie decoltată, fără mâneci) de culoare bleumarin, care se poartă peste bluza de culoare albă; voal de culoare bleumarin, cu margine albă.
  4. Surorile nu trebuie să se lase conduse de ispita de a critica, de a murmura, de a emite prejudecăţi şi de a judeca, aceasta înseamnă distrugerea comunităţii:„orice împărăţie divizată în ea însăşi merge spre distrugere” (Lc 11,17).
  5. Comuniunea de credinţă şi de vocaţie care uneşte surorile în viaţa de consacrare trebuie să se manifeste şi în momentul când cineva dintre ele ajunge la sfârşitul vieţii. Cu încrederea că moartea este trecerea la o viaţă nouă prin înviere, surorile răposate vor fi pomenite la Sfânta Liturghie şi se vor face rugăciuni în momentele deosebite.
  6. Când Domnul permite boala, surorile să ştie s-o trăiască cu spirit de credinţă; să accepte îngrijirile necesare, fără a cere o grijă excesivă, demonstrând în acest mod un spirit religios, preocupare pentru viaţa veşnică şi participare la sacrificiul aducător de mântuire.
  7. Surorile bolnave în mod mai sensibil să manifeste prezenţa Preotului Cristos în comunitate. Vor fi îngrijite cu caritate, încurajate şi ajutate să ofere suferinţa în spirit de pocăinţă, de ispăşire şi pentru sfinţirea preoţilor şi a creştinilor. Superioarele se vor îngriji caSlujitoarele bolnave să primească la timp Sacramentul Ungerii Bolnavilor (Can. 1001).

 

Capitolul IV

        VIAŢA DE RUGĂCIUNE

 

  1. Slujitoarele lui Cristos îndeplinesc rolul Martei în slujire şi rolul Mariei, „care şi-a ales partea cea mai bună”, adică viaţa de rugăciune şi de contemplaţie. Spiritualitatea noastră este: euharistică, sacerdotală şi mariană. Surorile vor găsi în misterul Euharistiei izvorul spiritualităţii şi al stilului lor de viaţă.
  2. Recunoscând caracterul central al Euharistiei în viaţa Bisericii, surorile se apropie de acest mister cu o atitudine profundă de laudă, de adoraţie şi de mulţumire, pentru că numai astfel le este dat să trăiască şi să primească în plinătatea credinţei semnul cel mare al răscumpărării noastre. În Euharistie, Cristos ne asociază cu El în jertfa sa pascală adusă Tatălui: oferim şi suntem oferiţi.
  3. Din Sfânta Euharistie, Slujitoarea lui Cristos va asimila spiritul de laudă şi de recunoştinţă, conformându-se modelului cu care însuşi Cristos a ştiut să-şi înalţe mulţumirea către Tatăl ceresc, unind în această acţiune întreaga Biserică.

    Cu acest spirit, surorile fac din celebrarea Euharistiei actul central al zilei, izvorul principal al oricărei sfinţenii şi uniri cu Dumnezeu, oferindu-se Tatălui împreună cu victima divină, de asemenea, oferindu-i îndeplinirea fidelă a datoriilor de fiecare zi şi acceptarea cu pace a durerilor şi încercărilor, angajându-se să trăiască şi să moară zilnic cu Cristos pentru gloria Tatălui şi viaţa lumii.

  1. La Cina de Taină, Cristos a instituit Preoţia şi a descoperit şi dimensiunea sacerdotală la care sunt chemaţi ucenicii săi. „Preoţia  este iubirea inimii lui Isus pentru omenire”(Pag. 346, Catehism); prin aceasta s-a manifestat iubirea lui Dumnezeu: „pe când noi eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom 5,8).
  2. Slujitoarelesunt chemate „să trăiască preoţia primită la Botez prin mărturia unei vieţi sfinte şi a unei iubiri rodnice” (LG 10), „printr-o participare activă la Liturghia sacră, oferind toate lucrările, rugăciunile, iniţiativele apostolice, viaţa însăşi, destinderea trupului şi a sufletului, dacă sunt trăite în Domnul, încercările vieţii, dacă sunt suportate cu răbdare, au sens şi devin jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos” (LG 34).
  3. Însuşind aceleaşi sentimente ale lui Cristos şi ale Bisericii, ele se vor ruga şi vor oferi munca lor, pentru ca preoţii „să crească în iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, să păstreze legătura comuniunii preoţeşti, să prisosească în orice bine spiritual şi să dea tuturor o mărturie vie despre Dumnezeu”(LG 41).
  4. Slujitoarele lui Cristos recunosc cu spirit de credinţă, în Fecioara Preasfântă, Mama şi Modelul lor. Către ea îşi vor îndrepta o atenţie deosebită, pentru a învăţa tot mai mult modul cum a împlinit planul de mântuire al Tatălui şi pentru a-i imita virtuţile; de la ea învaţă atitudinea şi stilul de viaţă arătat în răspunsul dat îngerului: „Iată, sunt slujitoarea Domnului”; la ea aleargă pentru a cere harurile necesare, pentru a fi fidele vocaţiei şi obligaţiilor pe care şi le-au asumat.
  5. Sfânta Fecioară Maria a fost prima Slujitoare a lui Isus Preotul; a acceptat să devină Mama Mântuitorului şi l-a însoţit în viaţa particulară şi publică.„Zămislindu-l pe Cristos, hrănindu-l, înfăţişându-l Tatălui în Templu, suferind împreună cu Fiul său răstignit pe Cruce, ea a cooperat într-un mod cu totul deosebit la opera Mântuitorului” (LG 61). Ea le învaţă pe surori să spună „Da”-ul lor zilnic şi să fie mijlocitoarele îndurării în favoarea fraţilor, să recunoască şi să cânte minunăţiile îndurării divine, „ce se extinde din generaţie în generaţie” (Lc 1,50). De aceea, surorile vor avea o devoţiune deosebită faţă de Sfânta Fecioară Maria, cinstind-o prin recitarea zilnică a Rozariului şi prin diferite devoţiuni de-a lungul anului liturgic.
  6. Slujirea lui Cristos şi comuniunea cu el, îndeplinirea voinţei Tatălui şi mărturia de iubire faţă de el sunt posibile numai dacă se acordă un loc deosebit rugăciunii. De aceea, surorile vor rezerva un timp exclusiv pentru rugăciunea comunitară şi personală, cu recomandarea ca această rugăciune să fie alimentată tot mai mult de cuvântul lui Dumnezeu.
  7. Participarea la Sfânta Liturghie trebuie să fie izvorul şi punctul culminant al fiecărei zile; în timpul celebrării morţii şi Învierii Domnului, Slujitoarele vor aduce mulţumire pentru istoria mântuirii, pe care Dumnezeu o realizează cu fiecare dintre ele şi cu întreaga omenire.
  8. Cu Cristos, are loc la fiecare Sfântă Liturghie oferirea propriei vieţi, iar la masa Cuvântului şi a Trupului lui Cristos se întăresc legăturile de comuniune cu el şi se învaţă spiritul de dăruire pentru Biserică. „Participând la Jertfa euharistică, izvor şi apogeu al întregii vieţi creştine, ei îi oferă lui Dumnezeu Victima divină, şi pe ei înşişi o dată cu Ea” (LG 11).
  9. Surorile vor face zilnic meditaţie, 15-30 minute, prin care se aprofundează cunoaşterea lui Cristos şi se realizează un timp minunat de dialog, pentru a traduce în viaţă şi în propria slujire ceea ce se contemplă. Vor fi foarte atente să calculeze bine timpul, pentru a nu omite niciodată meditaţia, renunţând astfel la una dintre sursele care alimentează vocaţia primită în dar.
  10. Liturgia orelor extinde în diferite momente ale zilei memoria misterului euharistic: laudele, mulţumirea, comemorarea misterelor mântuirii, cererile şi pregustarea gloriei cereşti. Slujitoarele lui Cristos, Preot, vor trăi Liturghia Bisericii ca „exerciţiu al preoţiei lui Cristos”, în care este actualizată opera mântuirii şi vor recita în fiecare zi, în comun, Laudele şi Vesperele, Ora medie şi Completoriul.
  11. Pentru a trăi şi a aprofunda motivaţiile vieţii consacrate şi pentru a creşte în unitate, se vor determina timpuri şi momente de rugăciune comunitară, zilnică, săptămânală şi lunară – adoraţia, acordând prioritate vizitelor (în timpul zilei) la Preasfântul Sacrament, lecturii Cuvântului lui Dumnezeu, organizând lectio divina, prin care „acest Cuvânt întră în viaţa şi proiectează asupra ei lumina înţelepciunii, care este darul Duhului” (VC 94).
  12. Consacrarea permanentă a vieţii şi sfinţenia la care sunt chemate surorile cer o purificare continuă. De aceea, ele vor trăi în atitudine de veghe, de umilinţă, recunoscând situaţia propriei vieţi, mergând la rădăcina păcatului, identificând înclinaţiile dezordonate, propunându-şi de a muri total în faţa egoismului şi de a ajunge la sfinţenia la care Dumnezeu le cheamă.
  13. Pentru a favoriza această atitudine, vor face zilnic examinarea conştiinţei şi se vor apropia frecvent de Sacramentul Penitenţei (cel puţin, o dată la două săptămâni). Se va organiza în comun şi o celebrare penitenţială (in comunităţi).Printr-un proces autentic de convertire, fiecare soră să se străduiască printr-o muncă interioară asiduă să înainteze pe calea desăvârşirii,  recurgând şi la  ajutorul de neînlocuit al direcţiunii spirituale, „condiţie esenţială pentru a deveni ucenice şi apostole ale Împărăţiei” (VC 64).
  14. În drumul vieţii spirituale, se va acorda o atenţie deosebită zilelor de reculegere periodică, precum şi exerciţiilor spirituale,care se vor face în fiecare an. Surorile vor participa la aceste momente necesare pentru a face înaintea Domnului un bilanţ sincer al  întregii vieţi, pentru a verifica modul cum este urmat Cristos, pentru a purifica  spiritul care riscă să devină greoi şi slab, pentru a vedea dacă angajamentul luat prin vot este un angajament fidel.
  15. Slujitoarele lui Cristos vor face zilnic lectură spirituală, folosind în acest scop cărţi de formare spirituală şi Vieţile Sfinţilor, pentru a aprofunda viaţa consacrată în diferitele sale aspecte şi pentru a o vedea întrupată în modelele de sfinţenie. Este bine ca, uneori, lectura spirituală să fie făcută în comun, în vederea unui schimb util de experienţe personale.
  16. Drumul rugăciunii, al unirii cu Domnul, trebuie făcut împreună cu Sfânta Fecioară Maria, Mama lui Isus, care „păstra toate aceste lucruri, cumpănindu-le în inima ei”(Lc 2,19). Prima atitudine a surorii ce se roagă este umilinţa; se roagă încrezându-se nu în meritele proprii (sacrificii şi virtuţi), ci în dragostea şi îndurarea Tatălui.
  17. Mântuitorul cere ca jertfele şi mortificaţiile impuse de viaţa de apostolat şi de comunitate, precum şi exigenţele sfaturilor evanghelice, încercările, suferinţa, să fie transformate în momente de rugăciune. Ele vor fi oferite ca ispăşire pentru greşelile proprii şi pentru cele care se comit împotriva slujitorilor Bisericii.

    Surorile se vor folosi şi de „sprijinul mijloacelor ascezei, care ajută la stăpânirea şi corectarea tendinţelor firii omeneşti rănite de păcat, asceza fiind indispensabilă pentru ca religioasa să rămână credincioasă vocaţiei” (VC 38).

  1. Ca semn al slujirii în favoarea preoţiei, Slujitoarele vor oferi în fiecare joi ascultarea Sfintei Liturghii şi o zi de adoraţie euharistică lunară, pentru necesităţile Bisericii Universale, ale Bisericii locale şi pentru preoţii Bisericii. Cristos îl cheamă pe Dumnezeu cu numele de Tată şi „Tatăl îl ascultă şi nu-l lasă niciodată singur, pentru că Isus îndeplineşte întotdeauna voinţa Sa” (In 8,29).

 

 

Capitolul V

        VIAŢA APOSTOLICĂ

 

  1. Apostolatul, expresie a plinătăţii de iubire faţă de Dumnezeu, care se revarsă asupra aproapelui, se practică din parteaSlujitoarelor lui Cristos, în numele Bisericii şi prin mandatul ei. În acţiunea apostolică îndreptată spre asistenţa preoţilor şi a credincioşilor participanţi la preoţia comună, după scopul specific al Institutului, sora este însufleţită de spirit supranatural, apostolic şi misionar.
  2. După exemplul lui Cristos,Slujitoarele se vor angaja să-şi dăruiască viaţa pentru binele şi unitatea tuturor, în special, al preoţilor, îndeplinind slujirea lor în umilinţă şi demnitate, practicând porunca nouă a iubirii, bazată pe cuvântul Evangheliei: „aşa cum Cristos ne-a iubit pe noi” (In 13,34).
  3. În slujirea sacră surorile vor vedea prezenţa deosebită a unui dar ce le face mai intime cu Cristos - Preot, pentru slujirea poporului lui Dumnezeu, ştiind că misiunea esenţială constă în a-l face prezent lumii pe Cristos prin intermediul mărturiei personale. Calea slujirii o parcurg împreună cu Maria, Regina Apostolilor şi Mama preoţilor; ea se remarcă prin simplitatea comportamentului, promptitudinea slujirii, prin discreţie şi umilinţă, atenţie şi disponibilitate plină de bucurie, credinţă constantă, jertfire silenţioasă.
  4. Slujitoarele lui Cristos vor oferi operele lor de slujire în favoarea preoţilor şi credincioşilor, ştiind că în aceste acţiuni îl slujesc pe însuşi Cristos; vor însoţi cu rugăciunea şi slujirea lor încurajarea vocaţiilor, pregătirea la preoţie şi exercitarea ei. În locurile unde îşi exercită misiunea, surorile trăiesc şi  lucrează ca persoane mature şi consacrate, astfel încât să simtă bucuria senină a dăruirii lor, transmiţând această bucurie şi celor din jur.
  5. În credinţă, în durere, în bucurie, în tăcere, în statornicie, ele maturizează capacitatea lor de iubire după cuvintele lui Isus Cristos: „Dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; însă, dacă moare, aduce roade multe” (In12,24). În fidelitate faţă de vocaţia primită şi conştiente de demnitatea apostolatului la care Dumnezeu le cheamă în acest Institut, surorile să aibă o consideraţie deosebită faţă de această misiune de slujitoare a preoţiei ministeriale şi a preoţiei comune, care se exprimă prin:

                   - slujire spirituală, prin oferirea rugăciunii şi a muncii, a bucuriilor, a mortificaţiilor, a jertfelor şi suferinţelor;

                    - serviciu administrativ şi alte forme de colaborare şi cooperare cu activitatea preoţilor şi a laicilor.

  1. Asociate cu Maria Preasfântă, Mama Veşnicului şi Unicului Preot, surorile îi vor asista pe preoţii lui Cristos:

                   - în timpul formării lor, preocupându-se cu spirit matern şi după directivele superiorilor proprii de tot ceea ce în seminarii şi case de formare este necesar pentru susţinerea şi creşterea candidaţilor la preoţie;

                   - în timpul activităţii lor pastorale, asistându-i pe preoţi în casele parohiale şi casele pentru zilele de reculegere şi exerciţii spirituale;

                   - când sunt bolnavi sau în vârstă şi s-au retras în casele de odihnă;

                   - după moartea lor, prin rugăciuni.

  1. Slujitoarele lui Cristos să considere asistenţa dată preoţilor aflaţi în situaţii grele ca un moment privilegiat în exercitarea misiunii lor apostolice. În această asistenţă, vor putea oferi şi îngrijiri medicale.
  2. Înainte de a începe misiunea lor deSlujitoare ale lui CristosMarele Preot, în parohii sau în alte activităţi diecezane, între Superioara Institutului şi paroh sau responsabilul interesat se va semna un acord sau un contract care va prevede obligaţii de o parte şi de cealaltă (Can. 681).

 

 

Capitolul VI

    ADMITEREA ŞI FORMAREA CANDIDATELOR

 

  1.      Principii generale
  2. Isus Cristos, după ce i-a chemat pe ucenici, i-a format introducându-i la urmarea sa şi i-a trimis să vestească mântuirea tuturor oamenilor. ŞiSlujitoarele lui Cristos sunt chemate să devină adevărate ucenice ale Mântuitorului, printr-o formare continuă şi progresivă, care să ducă la dobândirea echilibrului uman, la formarea unei conştiinţe drepte, a unei convingeri profunde cu privire la vocaţia lor şi la dezvoltarea capacităţii de a trăi şi lucra în comunitate.
  3. Formarea autentică are scopul de a conduce persoana la realizarea idealului Institutului, la trăirea vieţii consacrate în timpurile de faţă. De aceea, se va acorda o mare atenţie iniţierii la viaţa spirituală şi la spiritul de slujire generoasă, care va avea loc sub îndrumarea Bisericii.
  4. Conştientă de faptul că vocaţia autentică are nevoie de iniţiere, aspiranta la viaţa consacrată în Institutul Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot, trebuie să se adreseze cu încredere surorii ce are misiunea formării candidatelor. Maestra de postulante care asigură formarea candidatelor, să le însoţească cu respect pe drumul lor personal; să caute împreună cu ele voinţa lui Dumnezeu şi să le ajute să înţeleagă cât mai bine chemarea lor. În acest scop, ea trebuie să le asculte, să le lumineze, să le încurajeze, chiar cu preţul unor sacrificii.
  5. Alegerea şi pregătirea responsabilelor formării este de importanţă foarte mare. O asemenea misiune va fi încredinţată surorilor ce manifestă o dragoste deosebită faţă de Dumnezeu, care au echilibru uman, seninătate, elan în vocaţie; ele să fie surori cu viaţă spirituală deosebită, să aibă capacitatea de a asculta şi orienta candidatele la viaţa consacrată.
  6. Numirea responsabilelor formării este făcută de Superioara generală, cu consimţământul Consiliului său. Ele se vor strădui să crească în fiecare zi, prin studiu şi cu ajutorul rugăciunii, în maturitatea umană şi spirituală, în iubire şi abnegaţie faţă de Dumnezeu şi Biserică, în spiritul Institutului, fiind capabile să transmită idealuri înalte,să trezească entuziasm, fiind ele însele fericite de propria vocaţie.

    Responsabilele formării să cunoască teologia spirituală, psihologia şi pedagogia. Dacă numărul candidatelor este limitat, responsabilitatea formării postulantelor şi novicelor poate fi încredinţată unei singure surori.

  1. Comunitatea are un rol important în creşterea autentică şi reală a fiecărei persoane; această formare este realizată atunci când membrele comunităţii tind împreună la sfinţenie şi trăiesc cu iubire vocaţia lor de Slujitoare ale lui Cristos, Marele Preot. Comunitatea ce primeşte persoanele spre formare trebuie să favorizeze dezvoltarea vocaţiei şi să orienteze toate forţele spre realizarea misiunii de Slujitoare ale lui Cristos, Marele Preot.

 

  1.      Pastoraţia vocaţiilor
  2. Fiecare soră beneficiind, de carisma Institutului, ca urmare a propriei vocaţii, să se simtă responsabilă de dezvoltarea acestei carisme, angajându-se cu generozitate în activitatea vocaţională propusă de Bisericile locale. Mărturia comunitară şi personală a unei vieţi ce se dăruieşte cu bucurie şi rugăciunea arzătoare către Patronul recoltei sunt bazele acestei opere de colaborare cu „Stăpânul care cheamă lucrători în via sa”(Mt 20,1).
  3. Domnul cheamă când vrea şi cum vrea, dar chemarea sa, în mod normal, trece prin intermediul cuvântului, al mărturiei vieţii şi al rugăciunii surorilor. Din acest motiv, nu va trebui să le fie frică să propună cu mult curaj urmarea lui Cristos cu vorba, dar, mai ales cu fapta, pentru că „oamenii de astăzi îi ascultă cu mai multă plăcere pe martori decât pe maeştri, sau dacă îi ascultă pe maeştri, o fac pentru că ei sunt şi martori” (Ecclesia în Europa, 49).
  4. Tinerele care se simt atrase de viaţa religioasă nu caută o viaţă uşoară; setea lor de absolut este mare, de aceea, surorile să le ofere o mărturie a vieţii pe măsura căutării lor, apoi să-l roage pe Stăpânul secerişului să trimită lucrători în via sa.

 

  1.      Admiterea
  2. Descoperirea şi cultivarea vocaţiilor pentru viaţa consacrată cere prudenţă, rugăciune, dialog sincer şi cordial, pentru a cunoaşte cât mai bine aspiranta care vrea să fie Slujitoare a lui Cristos, Marele Preot. Cine intenţionează să se consacre lui Dumnezeu în acest Institut trebuie să simtă atracţie spre a sluji Biserica în slujitorii ei şi în diferitele forme de apostolat pe care binele Diecezei îl cere.
  3. Cine doreşte să intre în acest Institut trebuie să prezinte o cerere scrisă adresatăSuperioarei generale, însoţită de o recomandare a parohului propriu, împreună cu certificatul de Botez, Mir, stare liberă, certificatul de căsătorie al părinţilor, certificat medical şi ultimul act de studii; va prezenta şi o declaraţie semnată, prin care nu cere nici o retribuţie pentru munca prestată în timpul şederii sale în Institut sau în timpul perioadei de formare.
  4. Pentru admiterea candidatelor la postulandat, se cer următoarele condiţii:

       - voinţa de a se oferi lui Dumnezeu prin viaţa consacrată, aleasă în mod liber şi responsabil;

       - atracţia spre misiunea de Slujitoare ale lui Cristos;

       - caracter deschis, sincer, sociabil, capacitate pentru muncă în colaborare;

       - echilibrul psiho-fizic şi sănătate suficientă pentru a împlini misiunea de slujire a Bisericii şi a preoţilor;

       - vârsta cuprinsă între 17 şi 30 de ani.

  1. În Institutul Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot, nu sunt admise tinere care au încheiat căsătoria; tinere care au fost postulante, novice şi au depus voturi într-un alt institut de viaţă consacrată, fără aprobarea expresă a Superioarei generale şi a consiliului ei, cerând informaţii de la Superioara majoră din respectivul Institut.

 

  1.      Postulandatul

 

  1. Postulandatul este perioada iniţială de pregătire treptată pentru noviciat, care îi permite candidatei să-şi clarifice vocaţia şi aptitudinile sale în vederea vieţii consacrate. În această perioadă, se acordă o atenţie deosebită dezvoltării echilibrate a vieţii spirituale şi a celei emotive, a simţului de responsabilitate şi sinceritate. Stilul de viaţă trebuie să fie simplu, în conformitate cu viaţa pe care candidata va trebui să o îmbrăţişeze ca persoană consacrată, însă nu în aşa fel încât să mortifice creşterea corectă a tinerei într-o atmosferă senină.
  2. Se va acorda o atenţie deosebită educării şi trăirii valorilor şi virtuţilor umane şi evanghelice, cum sunt sinceritatea, simplitatea, dreptatea, bunătatea şi amabilitatea; în măsura în care se arată capabilă şi pentru timpul în care este necesară, postulanta va putea fi admisă să colaboreze deja în munca de asistenţă a preoţilor. Îmbrăcămintea pe care o va purta postulanta va trebui să fie simplă şi demnă, corespunzătoare vârstei şi seriozităţii aspiraţiilor sale.
  3. Postulandatul durează în mod obişnuit un an şi poate fi prelungit până la doi ani. Această perioadă este petrecută într-o comunitate desemnată în acest scop deSuperioara generală, cu consimţământul consiliului său, unde este favorizată o atmosferă de respect şi de libertate, care să conducă aspiranta la o alegere liberă a vieţii consacrate în cadrul Institutului Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot.
  4. Admiterea la postulandat şi demiterea unei postulante care nu corespunde acestei stări de viaţă este de competenţa Superioarei generale, care va consulta Consiliul său. Maestra de postulante care va acorda asistenţa în vederea formării postulantelor este desemnată de Superioara generală, cu consimţământul consiliului său. Sora aleasă în acest scop va trebui să posede un adevărat spirit religios, fermitate, bunătate, prudenţă, răbdare, iubire adevărată, spirit de slujire, simţ practic şi o bună pregătire culturală, umană şi religioasă.
  5. La sfârşitul perioadei de postulandat, candidata îi va prezentaSuperioarei generale o cerere de admitere la noviciat. Intrarea în noviciat va fi precedată de trei zile de exerciţii spirituale. Admiterea novicelor este de competenţa Superioarei generale, cu consimţământul consiliului său. Înainte de a fi admise la noviciat, candidatele trebuie să prezinte certificatul de Botez şi Mir, precum şi de stare liberă (Can. 645, §1).
  6. 109.Este admisă în mod invalid la noviciat:  ???????

       - cine nu a împlinit încă vârsta de 17 ani;

       - cine este căsătorită, câtă vreme durează căsătoria;

       - cine este legată printr-un jurământ sacru de vreun Institut de viaţă consacrată sau este încorporată într-o Societate de viaţă apostolică, rămânând valabilă dispoziţia Can. 684;

       - cine intră în Institut cu forţa, din frică gravă sau prin înşelătorie, sau cine este admisă de Superioara generală constrânsă în acelaşi mod;

       - cine a tăinuit încorporarea sa într-un Institut de viaţă consacrată sau într-o Societate de viaţă apostolică (Can. 643, §1).

 

  1. Noviciatul
  2. Noviciatul este adevărata iniţiere la viaţa de slujire în cadrul InstitutuluiSlujitoarele lui Cristos, Marele Preot. Această perioadă este rezervată reflecţiei, contemplaţiei, ascezei şi dobândirii acelor calităţi cerute de finalitatea Institutului.

     În această perioadă, novicele vor fi instruite în rugăciunea mentală şi orală, în lectura spirituală, în examenul de conştiinţă în mortificare, în practicarea virtuţilor creştine şi religioase, să ştie să lupte împotriva ispitelor, să primească sfintele Sacramente cu evlavie, să fructifice zilele de reculegere şi de exerciţii spirituale.

  1. În timpul noviciatului, se va oferi o formare biblică, liturgică, spirituală şi apostolică, ce va permite ca novicele să crească în cunoaşterea şi iubirea lui Cristos, Calea, Adevărul şi Viaţa.Fiecare soră să coopereze la formarea novicelor cu rugăciunea, cu iubirea sinceră, cu respectul profund şi cu exemplul vieţii.
  2. Sediul noviciatului este înfiinţat în acest scop, prin decret, dat în scris, deSuperioara generală, cu consimţământul consiliului său (Can. 647, §1), cu consultarea prealabilă a episcopului locului. Noviciatul durează doi ani; ca să fie valid, douăsprezece luni trebuie să fie trăite în casa de noviciat (Can. 648, §1).

    Anul canonic al noviciatului să fie dedicat formării spirituale a novicelor, prin aprofundarea valorii vieţii călugăreşti în aspectele sale istorice, biblice, teologice, liturgice, canonice, ascetice şi ecleziale (Can. 652, §2), al doilea an este constituţional. În timpul anului canonic, dacă absenţele din casa de noviciat depăşesc trei luni continue sau întrerupte, invalidează noviciatul. Absenţa ce depăşeşte 15 zile trebuie să fie recuperată (Can. 649, §1).

  1. În timpul anului stabilit de Constituţii (constituţional), pentru a completa formarea lor, novicele se pot angaja în activităţi apostolice în afara casei de noviciat, sub conducerea maestrei de novice (Can. 648, §2). În timpul noviciatului, novicele îşi dedică toate energiile în vederea formării proprii într-un stil de simplitate şi puritate, fără să se concentreze asupra persoanei proprii.
  2. Se recomandă ca novicele să nu se ocupe cu activităţi care nu sunt îndreptate în acest scop. Activităţile din casă să fie astfel alese, încât să contribuie la o formare cât mai bună şi completă pentru misiunea deSlujitoare a lui Cristos şi pentru slujirea Bisericii. Novicele să fie educate la slujirea Bisericii, a păstorilor ei şi la sensibilitate faţă de necesităţile Bisericii.
  3. Noviciatul începe cu ritul iniţierii la viaţa consacrată proprie Institutului, consemnat de un proces-verbal. Fiecărei novice i se înmânează un exemplar din Constituţiile de faţă, ca să le poată cunoaşte, medita şi trăi cu fidelitate. Novicele vor îmbrăca o haină modestă, simplă şi uniformă.
  4. Maestra de novici este responsabila directă a noviciatului, sub autoritateaSuperioarei generale (Can. 650, §2)acţionând mereu de comun acord cu ea. Maestra trebuie să aibă profesiunea religioasă perpetuă şi este numită de Superioara Generală, cu consimţământul consiliului şi acordul episcopului. Ea trebuie să fie un instrument docil al Duhului Sfânt, pentru a discerne şi verifica vocaţia novicelor.

     Cu bunătate şi înţelegere, ea o va însoţi cu o afecţiune cu adevărat maternă  pe fiecare novice în cunoaşterea de sine, în acceptarea propriei realităţi şi în iniţierea la practicarea virtuţilor creştine şi umane, înconjurându-le cu amabilitate şi fermitate în necesităţile lor, fiind pentru ele o adevărată mamă.

  1. Maestra trebuie să conducă novicele, treptat, la însuşirea spiritului, a charismei, a misiunii şi a stilului de viaţă a Slujitoarelor lui Cristos; să fie înzestrată cu o prudenţă deosebită, caritate, pietate şi o exemplară conduită religioasă. Să ţină cont că misiunea ei este delicată şi, prin urmare, să se folosească de orice mijloc pentru educarea novicelor ce i-au fost încredinţate, ştiind că dezvoltarea Institutului depinde în mare măsură de îndeplinirea cu râvnă a acestei misiuni.
  2. Maestra de novici nu trebuie să aibă alte ocupaţii care ar putea să o împiedice de la îndeplinirea misiunii sale. Ea poate fi ajutată de alte surori, alese şi pregătite, care trebuie să colaboreze cu ea în ceea ce priveşte conducerea şi regulamentul noviciatului. După fiecare şase luni, maestra de novici îi va trimiteSuperioarei generale o dare de seamă completă asupra creşterii vocaţionale a fiecărei novice.
  3. Novicele, conştiente de propria responsabilitate, să se străduiască în mod activ pentru a-şi însuşi calităţile cerute de această formă de viaţă consacrată. În acest scop, să fie favorizate întâlniri libere şi personale, momente în care maestra de novici, cu delicateţe şi în mod educativ, va vorbi cu ele după ce mai întâi a cerut cu umilinţă lumina Duhului Sfânt, conştientă că persoanele încredinţate ei îi aparţin Tatălui.
  4. Novicele se bucură de toate privilegiile şi favorurile spirituale specifice Institutului. În caz de moarte, au dreptul la rugăciunile prescrise pentru surorile care au depus voturile. O novice care s-ar afla în pericol de moarte, pentru consolarea ei spirituală, poate fi admisă la depunerea voturilor, de superioara generală, chiar dacă nu a terminat timpul stabilit pentru noviciat. În caz de restabilire a sănătăţii, novicele vor trebui să completeze noviciatul şi, la timpul oportun, să facă depunerea voturilor.
  5. Cu trei luni înainte de terminarea noviciatului, novicele vor prezenta în mod liber o cerere scrisă, adresatăsuperioarei generale, pentru a fi admise la voturi, prin care să manifeste voinţa lor fermă de a se consacra slujirii Bisericii şi preoţilor în cadrul Institutului Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot. Vârsta cerută pentru depunerea voturilor trebuie să fie cel puţin de 18 ani.
  6. O dată cu terminarea noviciatului, dacă o novice este considerată aptă, va fi admisă la depunerea voturilor temporare; dacă există vreun dubiu cu privire la aptitudinea ei,superioara generală poate cere prelungirea perioadei de probă. În cazul în care o candidată nu îndeplineşte condiţiile cerute, ea nu va fi admisă şi va trebui să părăsească locul de pregătire.
  7. Superioara competentă pentru admiterea la profesiunea temporară estesuperioara generală, cu consimţământul consiliului său. Pentru validitatea profesiunii temporare, este necesar ca:

       - persoana care o face să fi împlinit cel puţin vârsta de 18 ani;

       - noviciatul să fi fost făcut în mod valid;

      - să fi avut loc în mod liber  admiterea din partea superioarei generale, cu consimţământul consiliului său;

       - profesiunea să fie exprimată şi făcută fără violenţă, frică gravă sau înşelătorie;

       - profesiunea să fie primită de superioara generală, personal sau printr-o delegată a sa (Can. 656).

  1. Înainte de depunerea voturilor, novicele vor face cinci zile de exerciţii spirituale. În ajunul depunerii voturilor, le este înmânată, de către superioara competentă sau de către maestra de novici, haina religioasă aSlujitoarelor lui Cristos, care va fi binecuvântată în prealabil.

 

  1. Profesiunea călugărească  - depunerea voturilor
  2. Profesiunea călugărească este îmbrăţişarea sfaturilor evanghelice prin vot şi reprezintă răspunsul la chemarea divină. Ea exprimă în mod mai perfect consacrarea baptismală şi pune viaţa întreagă în slujirea lui Dumnezeu şi a Bisericii, după vocaţia specifică a Slujitoarelor lui Cristos, Marele Preot.
  3. Cu autoritatea ei, Biserica, prin superiorii legitimi, primeşte voturile celor care se vor dedica slujirii Bisericii şi asociază dăruirea lor la JertfaEuharistică. Astfel, Slujitoarea lui Cristos este stimulată la o angajare zilnică de trăire a vocaţiei primite, spre slava lui Dumnezeu, sfinţirea proprie, sfinţirea preoţilor şi a tuturor creştinilor.
  4. Prin depunerea voturilor şi prin intrarea în familia călugărească  Slujitoarea lui Cristos, Marele Preot, ia asupra sa obligaţiile şi beneficiază de drepturile specifice persoanelor consacrate, fiind obligată la respectarea Constituţiilor, acceptate în întregime, trăind numai pentru Dumnezeu propria existenţă, obligându-se să tindă spre sfinţenie. Sora cu voturi temporare în Institut se bucură de voce activă.
  5. Formula pentru depunerea şi reînnoirea voturilor este următoarea:

      Eu, N. N., spre slava lui Dumnezeu, cu voinţa fermă de a mă consacra Lui şi de a-l urma mai de aproape pe Cristos în toată viaţa mea, în faţa Bisericii şi în mâinile tale, Soră N. N., Superioară generală (sau delegată a superioarei generale), fac pentru un an (pentru trei ani) voturile de castitate, sărăcie şi ascultare, conform Constituţiilor. Mă angajez în comuniune cu surorile mele să fiu credincioasă chemării mele, dăruindu-mă slujirii generoase a lui Dumnezeu şi a Bisericii lui Cristos.

       Mă încredinţez ocrotirii Preasfintei Fecioare Maria, Slujitoarea lui Cristos şi Regina Apostolilor, şi rugăciunii tuturor surorilor care sunt aici de faţă.

      Aşa să mă ajute Dumnezeu şi această Sfântă Cruce!

  1. Ritualul profesiunii călugăreşti şi al reînnoirii se face în mod normal la 25 martie, solemnitatea Bunei-Vestiri, sau în altă sărbătoare mariană, când data indicată mai sus cade în Săptămâna Sfântă sau octava Paştelui. Voturile se fac în faţa superioarei generale sau a unei delegate. Formularul va fi semnat de:

                - superioara în faţa căreia se depun voturile,

                - doi martori,

                -  sora care depune voturile.

     Acest formular se va păstra în arhiva Institutului.

 

  1. Voturile temporare
  2. După profesiunea călugărească,Slujitoarele lui Cristos se obligă să continue propria formare umană, spirituală, intelectuală, apostolică, pentru a menţine vii valorile credinţei, ale consacrării, ale spiritului Institutului în misiunea specifică, utilizând mijloacele de formare şi informative ce le sunt oferite de Biserică şi Institut.
  3. Superioaragenerală şi celelalte superioare le vor oferi surorilor mijloace oportune pentru o formare spirituală continuă, care nu se sfârşeşte niciodată.

    Comunitatea caracterizată de spirit de rugăciune de unitate şi slujire generoasă constituie ambientul corespunzător pentru o formare continuă şi progresivă a surorilor cu voturi temporare la viaţa de comuniune: „să fie una, pentru ca lumea să creadă” (In 17,21) şi la viaţa de apostolat.

  1. Formarea călugărească nu se consideră încheiată, odată cu terminarea perioadei noviciatului. Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot, vor continua să fie conduse în progresul vieţii spirituale, al unirii cu Domnul şi între ele, în perfecţionarea culturală, în viaţa lor apostolică specifică slujirii sacerdotale, pentru o maturitate umană şi spirituală, după un plan formativ bine pus la punct.
  2. Voturile temporare se reînnoiesc din an în an, timp de trei ani consecutiv, după care urmează reînnoirea voturilor  temporare pentru încă o perioadă de trei ani. La expirarea termenului voturilor, candidata, în mod spontan, va face o cerere şi, fiind găsită aptă, va fi admisă desuperioara generală, cu consimţământul consiliului ei, la reînnoirea voturilor; altfel, surorile care vor prezenta dubii cu privire la aptitudinile lor vor părăsi Institutul. Durata voturilor temporare, în mod normal este de şase ani.
  3. Aniversările a 25 şi 50 de ani de viaţă călugărească vor fi precedate de o perioadă de pregătire, reflecţie şi rugăciuni. Este bine să se celebreze aceste aniversări acolo unde este posibil şi convenabil, chiar şi în parohiile unde surorile îşi desfăşoară activitatea, spre lauda lui Dumnezeu, ca o mărturie de credinţă, pentru promovarea vocaţiilor, spre edificarea poporului lui Dumnezeu.
  4. Dacă se va considera necesar, unele surori vor putea să urmeze cursuri de perfecţionare, nu în scopuri individuale, ci pentru a răspunde proiectelor apostolice ale Institutului, în armonie cu necesităţile Bisericii.

 

  1. Profesiunea perpetuă (voturile perpetue)
  2. Deşi, cu prima profesiune călugărească,Slujitoarea lui Cristos se angajează să împărtăşească viaţa Institutului, numai cu profesiunea perpetuă se încorporează în mod definitiv în ea. Darul profesiunii perpetue este definitiv din partea lui Dumnezeu. El nu retrage niciodată darul făcut. După o perioadă de şase ani de la prima profesiune călugărească, surorile pot face o cerere pentru a fi admise la profesiunea perpetuă.
  3. Voturile perpetue sunt precedate de o perioadă de pregătire intensă.Slujitoarele aspirante la voturile perpetue vor trăi într-un climat de reculegere şi rugăciune, precum şi de reflecţie serioasă asupra propriului angajament. În actul decisiv al profesiunii perpetue, Slujitoarea consacră viaţa ei lui Dumnezeu pentru totdeauna şi în totalitate.     
  4. Admiterea la voturile perpetue o face Superioara generală, cu consimţământul consiliului său. Cu trei luni înainte de expirarea termenului pentru voturile temporare, candidata va prezenta o cerere scrisă adresatăsuperioarei generale, pentru a fi admisă la voturile perpetue. Dacă se consideră oportun pentru o soră, timpul profesiunii voturilor temporare poate fi prelungit din diferite motive, de către superioara generală, totuşi, fără să depăşească nouă ani complexiv (Can. 657,§2).
  5. Pentru validitatea profesiunii perpetue este necesară:

    -  vârsta de cel puţin 21 de ani împliniţi;

    -   prealabila profesiune temporară pentru cel puţin trei ani, rămânând neatinsă dispoziţia Can. 657, § 3.

    -   admiterea să fi avut loc în mod liber din partea Superiorului competent, cu votul consiliului său (Can. 656, 3°)

    -  profesiunea să fie exprimată şi făcută fără violenţă, frică sau înşelătorie, (Can. 656,4°).

    -   să fie primită de Superiorul legitim personal sau prin delegat (Can. 656, 5°).

  1. Profesiunea perpetuă este făcută după următoarea formulă:

     Eu, N. N., spre slava lui Dumnezeu, cu voinţa fermă de a mă consacra Lui şi de a-l urma mai de aproape pe Cristos în toată viaţa mea, în faţa Bisericii şi în mâinile tale, Soră N. N., Superioară generală (sau delegată a Superioarei generale), fac pentru toată viaţa mea voturile de castitate, sărăcie şi ascultare, conform Constituţiilor. Mă angajez în comuniune cu surorile mele să fiu credincioasă chemării mele, dăruindu-mă slujirii generoase a lui Dumnezeu şi a Bisericii lui Cristos.

      Mă încredinţez ocrotirii Preasfintei Fecioare Maria, Slujitoarea lui Cristos şi Regina Apostolilor, şi rugăciunii tuturor surorilor care sunt aici de faţă.

     Aşa să mă ajute Dumnezeu şi această Sfântă Cruce!

        

  1. Formarea permanentă

 

  1. Formarea iniţială trebuie întărită de formarea permanentă; „ea este un demers vital ce determină persoana să se convertească la Cuvântul lui Dumnezeu până în adâncurile fiinţei, pentru a fi semne ale Împărăţiei, printr-o mărturie dată conform charismei, într-o lume care îl ignoră pe Dumnezeu” (VC 68) şi care se schimbă într-un mod foarte rapid.
  2. Fidelitatea vieţii călugăreşti şi eficacitatea apostolică a Institutului depind de modul cum este promovată de superioare şi de surori, continua actualizare şi reînnoire conform Evangheliei, a fiecăreia în parte. Acest drum de formare durează întreaga viaţă şi implică dezvoltarea întregii persoane: viaţa fizică a trupului, viaţa intelectuală a spiritului şi viaţa morală a inimii, pentru a deveni „asemenea cu Fiul care se dăruieşte Tatălui pentru omenire” („A porni din nou de la Cristos” - 15).
  3. Prin formarea permanentă, surorile participă la lucrarea Tatălui care, prin Duhul Sfânt, plămădeşte în inima fiecăreia sentimentele Fiului - Marelui Preot, pentru un drum al consacrării fidele până la sfârşit. În acest scop, vor fi determinate cursuri de formare, conform unui plan de formare permanentă pentru toate surorile, la care sunt obligate să participe, pentru a creşte într-o maturitate din ce în ce mai mare până la întâlnirea finală fericită cu Cristos, Preotul veşnic al Tatălui.
  4. O reînnoire adecvată a vieţii călugăreşti trebuie să fie susţinută continuu de către colaborarea generoasă a tuturor surorilor şi de către solicitarea constantă, din partea Capitlurilor generale şi a superioarelor.

    Reînnoirea priveşte:

  1. a) Câmpul vieţii călugăreşti. Continua şi dinamica fidelitate faţă de charisma primită, cere să se aprofundeze în toate modurile posibile acest tezaur inepuizabil şi să se exprime în forme noi şi originale;
  2. b) Câmpul cunoaşterii culturale. Trebuie urmărite interesele Bisericii, pentru a pătrunde din ce în ce mai mult în profunzimea misterului „iubirii Tatălui”, „preoţiei lui Cristos” şi mântuirii omului din mizeria păcatului; formarea conştiinţei critice în faţa diferitelor interpretări păgâne ale vieţii;
  3. c) Câmpul apostolic. La situaţii noi de existenţă trebuie să se răspundă în mod nou, conform noutăţii continue a charismei proprii, înţeleasă în lumina tradiţiei vii şi cu atenţie ca actualizarea să nu dăuneze vieţii călugăreşti.
  4. Experienţa formării trebuie să reînnoiască vitalitatea consacrării, ajutându-le pe surori să depăşească pericolul de a face lucrurile din rutină, care generează superficialitate şi face să scadă fervoarea carităţii.

 

Capitolul VII

CONDUCEREA ŞI ADMINISTRAŢIA

 

  1. Principii generale
  2. Aşa cum într-un trup există mai multe mădulare şi nu toate au aceeaşi funcţie, la fel, persoanele consacrate, egale în demnitate şi vocaţie, au daruri diferite dăruite de Duhul Sfânt în vederea edificării Trupului mistic al lui Cristos. Autoritatea este unul dintre aceste daruri pus spre binele tuturor, ca semn de unitate şi de slujire; ea vine de la Dumnezeu prin mijlocirea Bisericii.
  3. Autoritatea exercitată prin superiori are scopul de a menţine vie, actuală şi dinamică vocaţia specifică InstitutuluiSlujitoarele lui Cristos, Marele Preot, promovând realizarea vocaţiilor membrilor şi fidelitatea lor faţă de menirea Institutului.
  4. Superioarele vor exercita acea putere pe care au primit-o de la Dumnezeu prin puterea Bisericii. De aceea, docile faţă de voinţa lui Dumnezeu în îndeplinirea propriei misiuni, să le considere celelalte surori ca pe fiice ale lui Dumnezeu; să stimuleze în ele ascultarea voluntară, respectând persoana lor umană, să le asculte şi să colaboreze, promovând binele Institutului şi al Bisericii.
  5. Superioarele trebuie să promoveze, la nivel comunitar şi la nivel individual, viaţa de comuniune cu Dumnezeu, şi atente faţă de semnele timpurilor, să stimuleze zelul apostolic şi spiritul de slujire printr-un răspuns mereu reînnoit faţă de planul lui Dumnezeu în Biserică.
  6. Orice formă de exercitare a autorităţii, la nivel general şi local, durează pentru perioada de timp stabilită în Constituţiile de faţă. Exercitarea autorităţii în Institut se desfăşoară la diferite nivele:

- Capitlul general - autoritatea colegială supremă, când este în sesiune;

- Superioara generală, pentru întregul Institut;

- Superioara zonală, pentru forma de organizare zonală;

- Superioara locală, pentru formele de viaţă comunitară.

 

  1. Capitlulgeneral

 

  1. Capitlulgeneral, când este în sesiune, este autoritatea supremă a Institutului, cu putere electivă şi legislativă (Can.631,§1). El reprezintă un moment de mare comuniune, în care sunt reprezentate toate surorile Institutului, fiind pregătit de rugăciunea şi participarea fiecărei surori.
  2. Capitlulgeneral obişnuit (ordinar) se celebrează la fiecare patru ani şi când trebuie să se aleagă noua superioară generală. Convocarea la Capitlu va fi făcută de superioara generală cu şase luni înaintea expirării mandatului, stabilind locul, data şi rugăciunile speciale ce se vor face pentru invocarea asistenţei Sfintei Treimi, având consimţământul Consiliului GeneralTotuşi, pentru motive excepţionale, superioara generală, cu consimţământul consiliului său, poate convoca un Capitlu general extraordinar.
  3. Capitlulgeneral are următoarele îndatoriri:

       - să ocrotească patrimoniul spiritual al Institutului şi să promoveze o reînnoire adecvată în conformitate cu acest patrimoniu (Can. 631, §1);

       - să verifice fidelitatea surorilor faţă de Evanghelie şi charisma Institutului;

       - să examineze viaţa de comuniune cu Dumnezeu şi de comuniune între surori;

       - să favorizeze unitatea dintre surori;

       - să aleagă Superioara generală şi patru Consiliere generale;

       - să trateze probleme de importanţă majoră pentru viaţa Institutului; 

       - să examineze şi să discute situaţia generală a Institutului;

       - să examineze situaţia economică;

       - să emită şi să aprobe norme care trebuie respectate de toate surorile.

  1. Participă la Capitlul general, cu drept de vot:
  2. a)membri din oficiu: 1) superioara generală; 2) consilierele generale; 3) economa generală; 4) secretara generală, care este şi secretară a Capitlului general, şi maestra de novici;
  3. b)membri prin alegere: un număr de delegate, determinat de Capitlul general  Numărul delegatelor care sunt alese conform criteriilor date de acelaşi Capitlu anterior nu trebuie să fie mai mic decât cel al membrilor din oficiu.
  4. Capitlulgeneral este deschis şi prezidat de superioara generală, iar dacă ea lipseşte, de vicara generală, exceptându-se cazul în care se alege superioara generală.

     Surorile cu voturile perpetue au voce activă şi pasivă, conform Constituţiilor, iar surorile cu voturi temporare au numai voce pasivă. Nu se bucură de voce activă şi pasivă surorile exclaustrate şi cele care au făcut deja cerere pentru exclaustrare. Toate surorile ce au făcut profesiunea pot să trimită în mod liber Capitlului general dorinţe personale şi sugestii (Can. 631, §3).

  1. Sesiunile Capitlului sunt valide dacă au fost convocaţi toţi membrii şi dacă sunt prezenţi cel puţin două treimi din membrii care au drept de participare. Surorile capitulare să caute mereu gloria lui Dumnezeu, binele Bisericii şi al Institutului.
  2. Într-un climat de discernământ şi de rugăciune, ele să aleagă surorile pentru diferitele sarcini în slujire, pe care le consideră potrivite să înfrunte problemele Institutului. Să fie persoane de rugăciune pătrunse de charisma Institutului, sensibile la exigenţele timpului şi cu un profund simţ eclezial.
  3. Toate voturile se vor desfăşura întotdeauna prin scrutin secret. Episcopul diecezan al sediului principal al Institutului, sau un delegat al său, prezidează alegereasuperioarei generale (Can. 625, §2). Votul fiecărei surori trebuie să fie liber, secret, sigur, absolut şi determinat. Dacă numărul voturilor depăşeşte numărul alegătorilor, votarea este nulă.
  4. a) Pentru alegereasuperioarei generale, se cere la primul scrutin majoritatea de două treimi din voturile membrilor prezenţi. De la al doilea scrutin va fi suficientă majoritatea absolută a voturilor. În caz de egalitate de voturi, va fi aleasă cea mai veche în profesiune, iar în caz de egalitate de profesiune, cea mai în vârstă.
  5. b) Dacăsuperioara generală nou-aleasă va accepta funcţia, cel care a prezidat votarea o va proclama aleasă. Din acest moment, superioara generală nou-aleasă îşi asumă autoritatea proprie în funcţia sa şi va prezida restul lucrărilor Capitlului general. Dacă superioara generală nou-aleasă nu va fi prezentă la Capitlu, se vor suspenda lucrările capitulare până la sosirea sa.

    Pentru alegerea consilierelor, se cere majoritatea absolută a voturilor membrilor prezenţi. În caz de egalitate de voturi, va fi aleasă cea mai veche în profesiune, iar în caz de egalitate de profesiune, cea mai în vârstă.

    Pentru schimbări sau adăugiri la Constituţii, se cere majoritatea de două treimi de voturi dintre membrii prezenţi şi aprobarea Episcopului diecezan al sediului principal al Institutului (Can. 595, §1).

    Deciziile capitulare şi alte chestiuni sunt aprobate cu majoritatea absolută a voturilor celor prezenţi (Can. 119, 2°); în caz de paritate, după două scrutine, preşedinta rezolvă cazul cu votul său.

    Toate surorile sunt obligate să respecte deciziile Capitlului ca mijloace care ajută la trăirea consacrării de Slujitoare a lui Cristos, Marele Preot.

  1. Este de datoriasuperioarei generale, ajutată de consiliul său, să pregătească regulamentul, agenda de lucru şi programul, stabilind prioritatea alegerilor faţă de analizarea instrumentului de lucru, şi invers. Înainte de a-şi începe lucrările, Capitlul poate să aprobe sau să modifice regulamentul şi programul.
  2. Superioaragenerală trebuie să prezinte un raport asupra situaţiei  spirituale, comunitare, apostolice, disciplinare şi administrative a Institutului, din ultimii patru ani, care în prealabil a fost aprobat şi semnat de Consiliul General.

                     Primul act al Capitlului este alegerea celor două persoane destinate adunării voturilor, a moderatoarelor şi a subsecretarei Capitlului.

 

  1. SuperioaraGenerală

 

  1. Superioaragenerală este în slujba planului lui Dumnezeu pentru Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot, exercitând  autoritatea călugărească în spirit de slujire în favoarea Institutului. Rolul ei este de a anima, a însufleţi, a ajuta să crească viaţa spirituală a surorilor din Institut; are grijă de creşterea comuniunii, stimulează participarea activă la viaţa comunităţii, este o persoană în slujba unităţii în cadrul Institutului şi al Bisericii.
  2. În conducerea Institutului să unească fermitatea cu blândeţea, iar când este obligată să acţioneze cu severitate, s-o facă conform carităţii.

         Datoriile principale ale superioarei generale sunt:

                -  să vegheze la fidelitatea întregului Institut, la directivele Bisericii, în spiritul prezentelor Constituţii;

                -  să protejeze patrimoniul spiritual al Institutului;

                - să încurajeze Slujitoarele lui Cristos în misiunea lor;

                - să aplice directivele capitulare;

                - să menţină disciplina cu gingăşie maternă;

                - să se îngrijească de cele necesare pentru creşterea spirituală şi apostolică a surorilor;

                - să facă cunoscute şi să aplice documentele Sfântului Părinte şi ale CIVCSA;

                - să viziteze în timpul mandatului său toate surorile (vizita canonică);

                - să reprezinte Institutul în faţa autorităţilor bisericeşti şi civile.

  1. Ajutată de consiliere, ea va avea grijă de formarea surorilor, va analiza împreună cu ele situaţiile deosebite şi va prevedea soluţii potrivite, după ce s-au rugat, au reflectat şi au recurs şi la sfatul altora. Superioaragenerală se va strădui să reînsufleţească şi să facă tot mai simţită legătura de unire şi iubire între surori.
  2. Superioaragenerală este aleasă de Capitlul General; ea trebuie să aibă voturile perpetue depuse de cel puţin cinci ani şi vârsta de cel puţin 35 de ani; ea îşi va exercita misiunea pentru o perioadă de patru ani, putând fi aleasă pentru un al doilea mandat consecutiv. În alegerea superioarei generale, să se aibă în vedere anumite calităţi şi dispoziţii cerute pentru o asemenea misiune:

                   - un profund simţ al rugăciunii, credinţă şi docilitate faţă de Duhul Sfânt;

                   - capacitate de a accepta persoanele şi evenimentele, capacitate de colaborare, fermitate, iubire concretă faţă de propria Familie călugărească şi o cultură corespunzătoare;

                   - simţul Bisericii, care se arată printr-un respect profund faţă de Sfântul Părinte, Episcopi, şi supunere faţă de normele şi indicaţiile lor;

                   - stimă profundă faţă de preoţie şi de misiunea pastorală;

                   - sentiment matern, care trebuie să se arate în toate manifestările misiunii sale de slujire în interiorul Institutului şi prin crearea unei atmosfere de caritate sinceră, promovarea unei vieţi senine şi realizării depline a vieţii Slujitoarelor lui Cristos.

  1. Superioaragenerală, atunci când ar considera că trebuie să renunţe la funcţia sa, după ce a informat consiliul general, expune în scris motivele sale Episcopului diecezan al sediului principal al Institutului şi se va conforma deciziilor sale. Atunci când, pentru motive grave, s-ar considera necesară demiterea superioarei generale, consilierele prezintă cazul aceluiaşi Episcop şi se vor conforma deciziilor sale.

 

  1. Vicara generală
  2. Superioaragenerală, cu consimţământul consiliului său, va numi dintre cele patru consiliere ale sale o vicară generală, care o va înlocui în caz de absenţă a sa sau în caz de orice impediment.

     Îndatoririle vicarei generale sunt:

  1. a)de a colabora cu superioara generală în animarea şi în conducerea Congregaţiei;
  2. b)de a asigura continuitatea autorităţii când superioara generală lipseşte;
  3. c)în cazul în care postul de superioară generală rămâne vacant, să conducă Institutul în chestiunile de administraţie obişnuită şi să convoace Capitlul general extraordinar în termen de trei luni.

 

  1. Consiliul General
  2. Consiliul General este format dinsuperioara generală, care îl convoacă şi-l prezidează, şi din patru consiliere. Consilierele generale alese de Capitlul general sunt colaboratoarele cele mai apropiate ale superioarei generale. Ele trebuie să aibă voturile perpetue depuse de cel puţin trei ani şi vârsta de cel puţin 33 de ani; mandatul lor durează patru ani, după care mai pot fi alese pentru încă un mandat consecutiv, cu condiţia ca la fiecare Capitlu să fie schimbate jumătate din numărul membrilor.
  3. Consilierele se vor strădui să dobândească toate cunoştinţele de care au nevoie în exercitarea misiunii lor, urmărind, în mod special, aspectele spirituale, disciplinare, apostolice şi economice ale Institutului, cu discreţie şi competenţă.

     Consilierele colaborează cu superioara generală cu simţul coresponsabilităţii, al sincerităţii şi al carităţii, străduindu-se să dea exemplu de comuniune şi ascultare faţă de ea, în spiritul de familie ce trebuie să ne caracterizeze. Consiliul General este o comunitate de discernământ şi animare, pentru a promova viaţa călugărească şi apostolică în Institut în comuniune cu Biserica.

  1. Consiliul general este convocat cel puţin de două ori pe an şi ori de câte ori o cer Normele universale ale Bisericii şi aceste Constituţii. Superioaragenerală are nevoie de consimţământul consiliului său pentru:
  2. a)convocarea Capitlului general ordinar şi extraordinar, pentru desemnarea locului şi a datei;
  3. b)acceptarea demisiei unei consiliere generale, a unei superioare zonale şi locale;
  4. c)numirea superioarelor zonale, a celor locale, a maestrei de novici, a secretarei generale şi a economei generale;
  5. d)admiterea la noviciat, la profesiunea voturilor temporare sau la reînnoirea lor şi la profesiunea voturilor perpetue; de asemenea pentru admiterea la noviciat a unei candidate de peste 30 de ani;
  6. e)acordarea indultului de a părăsi Institutul pentru o soră care cere acest lucru, fiind legată de voturi temporare; acest indult, pentru a fi valid, trebuie confirmat de Episcopul locului (Can. 688, §2);
  7. f)acordarea indultului de exclaustrare unei surori cu voturi perpetue, dintr-un motiv grav (Can. 686);
  8. g)acceptarea primirii unei candidate care a făcut parte dintr-un  alt Institut;
  9. h)autorizarea readmiterii celei care, la sfârşitul noviciatului sau după profesiunea temporară sau perpetuă, a ieşit în mod legitim din Institut, conform Can. 690, §1;
  10. i)aprobarea programelor de studii;
  11. j)înfiinţarea, transferarea sau suprimarea sediul noviciatului;
  12. k)transferarea sediului casei generale, cu aprobarea Episcopului diecezan;
  13. l)discutarea şi aprobarea problemelor economice care privesc Institutul, cu consultarea în prealabil a Episcopului diecezan;
  14. m)autorizarea unei cheltuieli deosebite, asumarea unor obligaţii şi încheierea de contracte, având în prealabil şi avizul Episcopului sau delegatului său;
  15. n)alte chestiuni pentru care legile universale ale Bisericii sau aceste Constituţii cer consimţământul Consiliului. În celelalte cazuri, va fi necesară doar părerea.
  16. Fiecare consilieră îşi va exprima cu sinceritate opiniile şi, după discuţiile care au loc, se trece la votare secretă atunci când dreptul comun (CDC) şi cel propriu (Constituţiile) cer acest lucru. Votul poate fi deliberat sau hotărâtor (consimţământul) şi consultativ (părerea).Tot ceea ce priveşte discuţiile şi divergenţele de păreri sunt materie de secret care va fi respectat cu cea mai mare fidelitate.
  17. Când dreptul comun sau Constituţiile stabilesc căsuperioara generală, pentru unele acte, are nevoie de consimţământul sau de părerea Consiliului ei:
  18. a)dacă se cere consimţământul - este invalid actul superioarei generale care nu cere consimţământul Consiliului ei sau acţionează împotriva votului lor;
  19. b)dacă se cere părerea - este invalid actulsuperioarei generale care nu ascultă consiliul; superioara generală deşi nu este reţinută de vreo obligaţie să ţină cont de părerea consiliului, totuşi să nu acţioneze contrar părerii consiliului, dacă după părerea ei sunt motive de a o lua în consideraţie  (Can. 127, §2).
  20. O consilieră generală, atunci când ar considera că trebuie să renunţe la funcţie, după ce a informat Consiliul general, expune în scris motivele salesuperioarei generale. Dacă renunţarea este acceptată, superioara generală, cu consimţământul consiliului său, va numi o altă soră care la alegeri a primit cele mai multe voturi după numărul de voturi obţinute de consilierele alese. Atunci când pentru motive grave s-ar considera necesară demiterea unei consiliere generale din funcţia sa, superioara generală, cu consimţământul prealabil al consiliului său, va prezenta cazul Episcopului diecezan al sediului principal şi se va conforma deciziilor sale.

 

  1. Secretara generală
  2. Secretara generală este numită desuperioara generală, cu consimţământul consiliului său. Ea trebuie să fie o soră cu voturi perpetue, prudentă şi discretă. Să fie fidelă în îndeplinirea funcţiei sale şi să păstreze inviolabil secretul cu privire la tot ceea ce i se încredinţează din motive de oficiu.
  3. Secretara generală este şi secretară a Capitlului general. Ea este responsabila arhivei; pregăteşte documentaţia referitoare la discuţiile ce vor avea loc în şedinţele consiliului; trimite din timp, fiecărei consiliere scrisoarea de convocare împreună cu ordinea de zi; ajută superioara generală în corespondenţa oficială, redactează procesele-verbale şi contrasemnează documentele alături desuperioara generală.

     Nu are voie să înstrăineze nici un document din arhiva Institutului, decât cu consimţământul şi după normele date de superioara generală.

 

  1. Economa generală
  2. Economa generală este numită desuperioara generală, cu consimţământul Consiliului său; ea trebuie să îmbine spiritul de caritate şi de sărăcie în îndeplinirea misiunii încredinţate. Problemele economice ale Institutului sunt încredinţate economei generale, care va acţiona întotdeauna în dependenţă directă de superioara generală. Ea intervine în Consiliul General când sunt tratate probleme ce privesc aspectele economice, dar fără drept de vot.

 

  1. Comunităţile zonale şi Consiliul zonal
  2. Comunităţile zonale sunt formate din surori care desfăşoară misiunea de slujire în grup într-o parohie, în seminar sau în alt loc, unde binele şi interesul Bisericii locale o cere. Răspunderea într-o asemenea comunitate revine uneisuperioare zonale, ajutată de două consiliere zonale.
  3. Superioara propusă pentru o comunitate zonală trebuie să aibă voturile perpetue în Institut de cel puţin cinci ani şi vârsta de cel puţin 33 de ani. Ea este numită desuperioara generală, cu consimţământul consiliului ei şi consultarea prealabilă a comunităţii interesate. Superioara zonală este  numită pentru o perioadă de patru ani şi va putea fi confirmată pentru un al doilea mandat consecutiv. În cazuri particulare şi ca o excepţie, superioara generală, cu consimţământul consiliului său, poate să o confirme pentru trei mandate consecutive.
  4. Consilierele zonale sunt numite desuperioara generală, cu consimţământul consiliului său; ele o vor ajuta pe superioara zonală în conducerea zonei respective într-un mod activ şi responsabil. Prima numită este şi vicară a superioarei zonale, care o ajută şi o înlocuieşte dacă este absentă sau împiedicată de un alt motiv, cealaltă este economă zonală.
  5. Superioara zonală trebuie să promoveze în comunitatea zonei respective spiritul călugăresc şi de pietate, dialogul şi deschiderea; ea va călăuzi surorile în căutarea constantă a propriei sfinţiri şi în îndeplinirea fidelă a datoriilor lor, potrivit Constituţiilor şi Magisterului Bisericii.

     Ea va elabora, împreună cu consilierele sale, un proiect comunitar al zonei, pe care-l vor supune aprobării superioarei generale, după care se vor ghida pentru bunul mers al vieţii spirituale şi materiale al comunităţii zonale. Superioara zonală trebuie să ceară părerea Consiliului său când este vorba de chestiuni importante care interesează întreaga comunitate.

  1. Superioara zonală va evita cu grijă orice formă de tratament parţial al surorilor, se va preocupa ca în comunitatea zonală să domnească adevărata unire, înţelegerea, iubirea frăţească, pietatea profundă îngrijindu-se de creşterea umană şi spirituală a surorilor. În fiecare an, va face un raport scris şi-l va prezentaSuperioarei generale, cu privire la mersul comunităţii din zonă şi la eventuale modificări în proiectul comunitar zonal.

 

  1. Comunităţile locale şi Consiliul local
  2. Toate comunităţile cu cel puţin trei surori vor avea o superioară locală numită desuperioara generală având părerea consiliului şi a comunităţii interesate; ea trebuie să aibă voturile perpetue. În comunităţile mari cu cel puţin opt surori cu voturi perpetue, superioara este ajutată în conducerea sa de un consiliu, compus din două surori. În comunităţile mai mici, toate surorile cu voturi perpetue ţin locul consiliului local (Can. 627).
  3. În casele mici, superioara locală poate să îndeplinească şi funcţia de economă locală (Can. 636, §1). Aceste funcţii sunt pentru trei ani şi pot fi reînnoite.    Surorile care îndeplinesc o funcţie de conducere (de slujire), în folosul comunităţilor, vor fi primele ce respectă programul comunitar, Constituţiile, Normele Aplicative şi vor veghea ca toate surorile să le respecte.
  4. Superioara locală trebuie să ceară părerea consiliului său atunci când este vorba de probleme importante ce interesează întreaga comunitate. Ea va avea grijă de sănătatea fizică a surorilor şi va veghea cu grijă asupra tuturor necesităţilor lor spirituale şi materiale, încercând să rezolve toate aceste probleme în spiritul Institutului Slujitoarelor lui Cristos, fiind disponibilă să accepte propunerile, iniţiativele şi sugestiile surorilor.
  5. Superioarele prezidează actele comunitare şi elaborează împreună cu consilierele proiectul comunitar ce va fi supus aprobăriisuperioarei generale. Ele vor promova comunicarea şi la nivel spiritual în comunitate, ştiind că această împărtăşire pune bazele comuniunii dintre surori, ale spiritului de familie.
  6. În fiecare comunitate, superioara va fi semnul comuniunii, ea precede surorile în credinţa şi fidelitatea faţă de charismă, de misiunea încredinţată, de Constituţii, având grijă ca această comuniune să fie şi cusuperioara generală, şi cu cea zonală. Toate surorile care au funcţii de conducere trebuie să trăiască în aşa fel încât să facă vizibil, în fiecare loc şi în fiecare slujire pe care o prestează, spiritul Institutului, natura şi scopurile sale.
  7. Casa ce găzduieşte o comunitate aSlujitoarelor lui Cristos, Marele Preot, este legitim constituită de superioara generală, având consimţământul Consiliului ei şi permisiunea scrisă din partea Episcopului diecezan.

         Suprimarea unei case fixate în mod canonic pentru viaţa comunitară a surorilor este de competenţa superioarei generale, cu consimţământul consiliului ei şi consultarea prealabilă a Episcopului diecezan.

 


 

 

Capitolul VIII

ADMINISTRAREA BUNURILOR TEMPORARE

 

  1. Cu scopul de a se îngriji de susţinerea adecvată a surorilor şi de a dispune de mijloacele necesare vieţii, Institutul are capacitatea juridică de a dobândi, poseda, administra şi înstrăina bunurile temporare, conform dreptului comun şi prezentelor Constituţii. Bunurile imobile sunt în mod obişnuit înregistrate pe numele Institutului.
  2. Fiecare soră ce administrează bunurile materiale ale Institutului trebuie să ţină cont că aceste bunuri sunt destinate pentru menţinerea şi susţinerea membrilor, pentru dezvoltarea operelor Institutului şi pentru scopuri caritative.

      De aceea, aceste bunuri trebuie administrate cu adevărat spirit călugăresc, evitând chiar şi simpla aparenţă de lux, de lucru excesiv, de acumulare de bunuri, şi să dea o mărturie a dezlipirii de toate şi a dragostei active faţă de săraci, în spiritul prezentelor Constituţii. Administrarea se va face după normele de Drept universal şi după legile civile

  1. Cheltuielile şi actele juridice care privesc administraţia obişnuită sunt valid efectuate desuperioară şi economă; acolo unde sunt în joc bunurile Bisericii, este de competenţa Episcopului diecezan să decidă.
  2. 190.Surorile angajate în parohii sau alte oficii, pentru care primesc o retribuţie, sunt conştiente că tot ceea ce primesc nu le aparţine lor, nu este ca un salariu personal ce li se cuvine, ci primesc prin intermediul şi bunăvoinţa Institutului această remuneraţie pentru strictul necesar, respectând cu fidelitate votul sărăciei în folosirea acesteia.
  3. Conştiente de cele spuse la capitolul„Votul Sărăciei” şi amintite încă o dată mai sus, toate surorile vor contribui lunar din ceea ce primesc prin mijlocirea Institutului cu o sumă determinată de conducerea aceluiaşi Institut pentru crearea fondurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii şi diferitelor aspecte de organizare: casa pentru noviciat, întreţinerea surorilor în vârstă şi bolnave, crearea unor structuri menite să permită venituri fixe pentru bunul mers al Institutului.
  4. Sora ce se va ocupa cu toate aceste probleme va fi economa Institutului, ea va acţiona în concordanţă cu directivelesuperioarei generale şi ale Episcopului diecezan.

 

 

Capitolul IX

SEPARAREA MEMBRILOR DE INSTITUT

 

  1. Cu recomandarea Congregaţiei Institutelor de Viaţă Consacrată şi Societăţilor de Viaţă Apostolică, s-au înlocuit articolele de la nr. 153 – 157 numai cu aceste două articole de mai jos, ca urmare a aspectului delicat referitor la separarea de Institut.
  2. În caz de separare de Institut, se vor respecta normele din Dreptul comun (Can. 684-704), cu adaptările la caz pentru un Institut călugăresc de drept diecezan.
  3. Surorile care ies în mod legitim din Institut sau sunt eliminate din cadrul său în mod legitim nu pot să revendice nimic de la Institut pentru vreo activitate desfăşurată în cadrul lui. Însă Institutul trebuie să respecte echitatea şi caritatea evanghelică faţă de sora care iese din Institut (Can. 702).

 

 

CONCLUZIE

 

  1. Însufleţite de Sfântul Duh,Slujitoarele lui Cristos, Marele  Preot, aduc slavă Tatălui ceresc, izvorul oricărei binecuvântări, pentru chemarea primită.

      În Cristos Isus, Veşnicul şi Marele Preot şi bucurându-se de mijlocirea puternică a Preasfintei Fecioare Maria, Regina Apostolilor, surorile se angajează să trăiască în spiritul prezentelor Constituţii şi a Normelor Aplicative.

     Fiind sigure de fidelitatea lui Dumnezeu faţă de făgăduinţele sale, ele reînnoiesc credinţa proprie, cresc în zelul carităţii spre slujirea Trupului lui Cristos, care este Biserica, din care fac parte şi trăiesc speranţa fericită să fie primite într-o zi la banchetul Preotului Veşnic.

      ”Iată, le fac pe toate noi. Cel care va învinge va moşteni acestea.

        Eu îi voi fi lui Dumnezeu, iar el îmi va fi fiu” (Ap 21, 5.7).

 


 

NORME APLICATIVE

      Natura şi finalitatea

 

Art. 1

    Semnul Marelui Preot este semnul distinctiv al Slujitoarelor lui Cristos gravat pe Constituţii, pe inelul ce îl primesc la profesiunea perpetuă şi pe diferite documente. Stema Slujitoarelor lui Cristos, Marele Preot, este compusă din simboluri caracteristice consacrării.

    Având exemplul Mariei (simbolul literei M), prima Slujitoare a lui Cristos, şi însoţite de ea, se angajează să contribuie la mântuirea lumii, la creşterea împărăţiei lui Dumnezeu, oferind prin simbolul celor două mâini: slujirea şi rugăciunea, prin Crucea din mijloc: sacrificiul şi suferinţa, pentru a completa ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos, Preotul veşnic.

Art. 2

    Surorile se obligă să aprofundeze Constituţiile şi Normele Aplicative şi să facă obiectul meditaţiei, al formării continue, al verificării periodice, iar superioarele se vor îngriji ca cel puţin o dată pe an să fie citite în întregime în comunităţi.

Art. 3

    Slujitoarele lui Cristos dezvoltă charisma proprie ajutându-i pe toţi membrii Trupului mistic: copii, tineri, adulţi, bătrâni, bolnavi, ca să trăiască darul preoţiei primit la Botez, prin care  participă la mântuirea lumii aducând daruri şi jertfe: muncă, suferinţe, bucurii, rugăciuni şi sacrificii.

Art. 4

    Sf. Fecioară Maria a fost în viaţa ei exemplu al acelei iubiri materne de care trebuie să fie însufleţite surorile Institutului care, în misiunea apostolică a Bisericii, conlucrează la renaşterea oamenilor.

Art. 5

    Sărbătorile Institutului Slujitoarele lui Cristos Marele Preot, sunt:

 

  1. Buna-Vestire – 25 martie, începutul mântuirii noastre; 
  2. Sf. Iosif, Patronul Bisericii Universale – 19 martie;
  3. Sf. Tereza a Pruncului Isus – 1 octombrie;
  4. Prezentarea la templu a Sfintei Fecioare Maria – 21 noiembrie, ziua aprobării  Institutului ca Institut de drept diecezan de către Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică.

 

 

                Viaţa consacrată

 

        Castitatea            

Art. 6

      În misiunea Slujitoarelor lui Cristos este necesară o dreaptă evaluare a fiecărui lucru, chiar neînsemnat, care ar putea fi contrar castităţii, şi o formare profundă, dreaptă, înţeleaptă şi delicată a propriei conştiinţe.

    Surorile vor fi prudente, senine, simple, înălţându-i şi edificându-i, prin comportamentul lor, pe toţi cei din jur, de asemenea, vor fi precaute în relaţiile cerute de exigenţele apostolatului şi ale vocaţiei, evitând prieteniile inutile şi particulare, care împiedică înaintarea pe calea sfinţeniei.

Art. 7

    Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot, se străduiesc să păstreze în comunitate un ambient de familie, alimentând interesul faţă de fiecare soră: înţelegerea, stima, încrederea reciprocă. Aceste lucruri le susţin în fidelitatea faţă de Dumnezeu şi le apără de ispite.

Art. 8

    Vor evita intrarea zilnică în camerele preoţilor, aceasta se va face numai când necesitatea o cere şi va fi făcută cu discreţie şi numai pentru întreţinerea curăţeniei generale, exceptând cazurile grave de sănătate. Atunci când sesizează un pericol în ceea ce priveşte starea de persoane consacrate la locul unde îşi desfăşoară activitatea, vor anunţa superioara.

Art. 9

    Pentru a facilita fidelitatea faţă de votul castităţii, trebuie să-şi impună în mod liber asceza creştină: mortificarea, modestia, păzirea simţurilor şi lupta împotriva egoismului, dând importanţa cuvenită:

  1. a)muncii, igienei, îmbrăcămintei, odihnei potrivite;
  2. b)mijloacelor pedagogice şi psihologice;
  3. c)cunoaşterii şi stăpânirii de sine;
  4. d)raporturilor interpersonale de prietenie;
  5. e)relaţiilor normale cu lumea;
  6. f)adecvatei selecţii a lecturilor, a programelor TV şi a celorlalte  mijloace de comunicare socială;
  7. g)organizării corecte a vieţii şi a zilei.

    În virtutea votului de castitate şi sărăcie, surorile nu vor avea în camerele proprii televizor sau Internet, pe care să le folosească în mod particular, ci în comun cu celelalte surori din comunitatea respectivă, respectând tot ceea ce prevăd prezentele Constituţii şi Normele Aplicative.

 

        Ascultarea  

Art. 10

       Cuvântul Papei va fi cunoscut de surori, iubit, meditat şi transmis altora, la fel, şi documentele Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică (CIVCSA), precum şi normele elaborate şi emise de Episcopul locului (Can. 592).

Art. 11

     Surorile care sunt transferate să anunţe superioarele zonale din zona de unde pleacă şi, respectiv, din zona unde sunt trimise să-şi exercite misiunea pentru gloria lui Dumnezeu. Surorile trebuie să recunoască în persoana superioarei, în spirit de credinţă, pe Slujitoarea planului lui Dumnezeu asupra lor. Ascultând, ele câştigă libertatea interioară a fiilor Tatălui ceresc, lăsându-se conduse de exigenţele Duhului, şi nu de egoism.

Art. 12

     Una dintre dificultăţile ascultării constă în faptul că voinţa divină se manifestă, de obicei, prin intermediul persoanelor (superioarelor legitime), care au limitele şi defectele lor. Credinţa le învaţă ascultarea faţă de superiorii proprii nu datorită ingeniozităţii sau calităţilor lor, ci pentru că ei reprezintă persoana lui Cristos”.

Art. 13

      Surorile nu vor face din limitele şi defectele superioarei o piedică sau o dificultate în ceea ce priveşte ascultarea. Trebuie să accepte cu respect şi dragoste surorile care exercită slujirea de autoritate şi să le dea ajutorul sincer şi generos.

 

 

        Sărăcia

Art. 14

    Conştiente în mod personal şi comunitar de cerinţele votului de sărăcie, în efectuarea cumpărăturilor, surorile trebuie să se lase conduse întotdeauna de spiritul sărăciei, ştiind că identificarea persoanelor consacrate cu săracii este semn al tuturor timpurilor.

Art. 15

    Să nu se lase molipsite de exigenţele create de societatea consumistă (precum că totul li se cuvine, totul este pentru ele; pretind, folosesc şi aruncă). În folosirea obiectelor personale şi comunitare, să nu se piardă din vedere că surorile sunt sărace, să le îngrijească cu simţul răspunderii, evitând deteriorarea şi risipa; trebuie să folosească bine timpul, împărţindu-l între ele, la fel, şi obiectele personale şi de muncă.

    În folosirea telefoanelor mobile, să se întrebe în conştiinţă: „îmi este necesar? mă ajută? îl folosesc bine? dau mărturie de votul profesat, folosindu-l prudent si discret?”

Art. 16

Surorile trebuie să se străduiască să fie modeste şi simple în stilul de viaţă, în îmbrăcăminte, în călătorii, ţinând cont de locuri şi de circumstanţe, renunţând chiar la lucrurile necesare pentru a veni în ajutorul altor surori sau persoane mai sărace.

Lunar, fiecare soră ce reţine pentru necesităţi retribuţia care aparţine Institutului va înmâna economei zonale justificarea cheltuielilor însoţite de eventuale facturi şi bonuri, iar aceasta le va da economei generale. În folosirea acestei retribuţii a Institutului într-un mod limitat şi dependent, surorile sunt obligate să respecte directivele superioarei generale.                                                                                      

 

               Viaţa comunitară

 

Art. 17

   Slujitoarele lui Cristos se simt participante împreună cu Superioara la responsabilitatea de a revigora, de a retrezi în surori certitudinea credinţei, certitudine care trebuie să anime Institutul şi comunităţile. Surorile, asemenea Martei şi Mariei, vor fi primitoare şi ospitaliere între ele, cu alte surori şi respectuoase cu toată lumea.

    Participante ca persoane consacrate la aceeaşi structură de viaţă comună împărtăşită de toate Congregaţiile şi ca o condiţie şi semn al consacrării, nu se va mai promova trăirea charismei specifice Institutului de către surori singure în parohii.

Art. 18

     Să-şi amintească mereu că sunt împreună, nu prin alegere reciprocă ci prin alegerea lui Dumnezeu, pentru a fi semne ale comuniunii şi unităţii Sfintei Treimi; să menţină unitatea cu toate surorile, cu întreaga Biserică, şi să nu fie dezbinate, căci o casă dezbinată, un Institut dezbinat, nu va putea dăinui (cfr. Mc 3,25).

Art. 19

     Momentele de întâlnire şi verificare comunitară se vor face în fiecare lună; superioara va începe cu un gând spiritual, apoi vor fi propuse spre discuţie diverse probleme de ordin spiritual, moral şi de lucru, ţinând cont că împărtăşirea spirituală este cea mai adâncă formă de intimitate.

Art. 20

      Proiectul comunitar actualizează Constituţiile, aplicându-le diferitelor comunităţi. El va fi elaborat de întreaga comunitate cu spirit de discernământ şi cuprinde: orarul, timpul şi forma de rugăciune, incluzând lectio divina şi lectura spirituală, întâlnirile comunitare, modalităţile de a realiza misiunea apostolică, pastoraţia vocaţională şi formarea, folosirea mijloacelor de comunicare socială; de asemenea, şi exerciţiile spirituale, reculegerile, cursurile şi zilele de vacanţă. Toate acestea fac parte din  programul comunitar care trebuie supus aprobării superioarei generale şi verificării periodice din partea comunităţii respective.

Art. 21

     Surorile vor purta tot timpul haina specifică a Institutului. La lucru, sarafanul poate fi înlocuit cu halat bleumarin sau alb (la bucătărie), sau cu fustă tip sarafan şi bluză albă sau bleumarin, cu vestă, când este cazul (fustele drepte sau cloş deja confecţionate se vor purta doar în privat).  Surorile nu vor schimba sub nici un pretext haina caracteristică a consacrării în acest Institut: sarafanul sau fusta tip sarafan la lucru. Lungimea hainei se calculează în felul următor: măsurând înălţimea de la pământ în sus, şi aceasta va fi de 20 – 25 cm. 

Art. 22

     Să nu pătrundă şi în comunităţile Institutului criteriul individualismului, adică să lucreze fiecare la sectorul propriu, fără să se intereseze de cealaltă soră. La fel, când o altă soră este bolnavă, are o dificultate sau lipseşte de la programul comunitar local, zonal, surorile să se preocupe cu discreţie şi respect de sora în dificultate.

Art. 23

     Timpul meselor este foarte preţios pentru comunităţi. Pentru aceasta, se va evita deschiderea televizorului în acest timp, dându-se ocazia de a împărtăşi unele altora bucuriile, durerile şi satisfacţiile dintr-o zi, întărind astfel legăturile dintre surori.

Art. 24

      Surorile nu vor face din radio sau din muzică însoţitoarele din timpul programului de muncă, asemănându-se în felul acesta cu lumea din afară, care lucrează în acest mod; ele sunt persoane consacrate lui Dumnezeu şi oamenilor, deci vor oferi şi acest timp sacru al muncii în linişte şi reculegere, pentru salvarea omenirii împreună cu Preotul veşnic.

     Muzica va fi folosită cu moderaţie şi selecţie chiar şi în privat. Tăcerea va fi respectată şi după completoriu, până la laude (silentium canonicum). Cuvântul lui Dumnezeu să fie cel care să ocupe timpul liber să fie păstrat în inimă şi meditat împreună cu Sf. Fecioară Maria, imitând într-adevăr viaţa ei de la Nazaret.

 

 

                Viaţa de Rugăciune

 

Art. 25

     Privind la Maria cea fidelă consimţământului dat în credinţă la Buna-Vestire, menţinându-l fără şovăire şi sub Cruce, surorile să înveţe să stea lângă Crucea lui Cristos. Fără să se rezeme, fără să caute sprijin, Maria a stat în picioare. „Persoanele consacrate pe măsură ce-şi aprofundează prietenia cu Dumnezeu, se dispun să-şi ajute fraţii şi surorile prin iniţiative bune de ordin spirituel” (VC 39).

Art. 26

      Rugăciunile şi novenele specifice Institutului sunt cuprinse în cartea de rugăciuni „În rugăciune cu Maria spre slava Sf. Treimi”. Dimineaţa, după celebrarea Laudelor, urmează meditaţia de 15-30 minute şi Liturghia (acolo unde se celebrează dimineaţa). Rugăciunea Breviarului se va face în comun acolo unde sunt două sau mai multe surori, oferind laude, mulţumiri şi cereri plăcute Domnului, fără grabă.

Art. 27

     Rugăciunea personală este dialogul de dragoste care le aşează pe surori în comuniune cu Dumnezeu, intră în contact cu sfinţenia divină, învaţă să iubească, să renunţe la planurile proprii, pentru a accepta calea Tatălui. Doar în rugăciune, Isus a avut forţa de a spune: „Tată, nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu” (Mt 26,39).

Rugăciunea comunitară va fi însoţită mereu de rugăciunea personală, surorile nu se vor limita doar la rugăciunea breviarului.

Art. 28

      În rugăciune, Slujitoarele lui Cristos cer ca slăvirea lui Dumnezeu să ocupe primul loc şi prima grijă în viaţa proprie, cer să poată cunoaşte profunzimea iubirii lui Cristos şi să aibă aceleaşi sentimente pe care le-a avut Fiul (cf. Fil 2,5), pentru a ajunge la misterioasa transformare a fiilor lui Dumnezeu.

Art. 29

    Meditaţia  este foarte necesară pentru surori. Prin intermediul ei, surorile progresează în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în cunoaşterea de sine. Dacă nu reflectează la Cuvântul lui Dumnezeu analizând lipsurile şi slăbiciunile proprii, verificându-şi  viaţa cu vocaţia primită, nu vor şti ce să ceară şi cui să-i mulţumească atunci când realizează binele.

Art. 30

     Conştiente de imperfecţiunile proprii şi de necesitatea ajutorului lui Dumnezeu, surorile vor face zilnic examinarea conştiinţei, iar în timpul Postului Mare, se va organiza o celebrare penitenţială comunitară.

Art. 31

      Numărul zilelor de exerciţii spirituale va fi de 5 –7 zile, iar formarea permanentă va fi de 3 – 5 zile. Reculegerea se va face lunar, cu participarea obligatorie a tuturor surorilor. Pentru direcţiunea spirituală, surorile vor recurge la ajutorul preoţilor cu o experienţă intensă de viaţă spirituală şi pregătiţi în vederea îndeplinirii acestei delicate misiuni.

Art. 32

      Programul spiritual comunitar şi personal nu va fi suspendat, nu va suferi modificări în sezonul estival, sau redus la jumătate; surorile se vor ruga în comun, vor face meditaţie, respectând programul spiritual în totalitate.

Art. 33

     Superioarele zonale şi locale vor organiza adoraţia euharistică lunară, cu caracter perpetuu. Mijloacele de asceză practicate de surorile Institutului, pentru sfinţirea preoţilor şi a aproapelui, constau în:

  1. a) ajutorul oferit (la sectoare, etc) surorilor care au nevoie, acordând din timpul personal, atunci când este posibil acest lucru;
  2. b)   oferirea în fiecare primă joi din lună o zi de abstinenţă de la dulciuri  şi fructe (exceptând zilele care coincid cu o sărbătoare).

     Mortificarea principală este renunţarea la sine, la bunăstare şi comodităţi, îndeplinirea cu disponibilitate a propriilor obligaţii, fidelitatea faţă de programul comunitar şi deplina acceptare a sacrificiilor stării vieţii consacrate.

Art. 34

      Pe lângă folosirea cu sârguinţă  a acestor mijloace ale ascezei, surorile să aibă o adevărată devoţiune faţă de sufletele din Purgator, mai ales cele abandonate.

 

      Viaţa apostolică

 

Art. 35

        În munca apostolică, surorile vor căuta să dea importanţa cuvenită contemplaţiei, vor îmbina bine rugăciunea cu acţiunea, fără să se lase purtate de spiritul lumesc al activismului şi al eficienţei,  potrivit căruia, dacă nu produci, nu valorezi nimic.

    Respectarea programului spiritual şi apostolic, conform Constituţiilor, eliberează surorile de aceste tendinţe care se strecoară aproape neobservate, umbrindu-le vocaţia de persoane consacrate Domnului, pentru care „contemplarea realităţilor divine şi unirea asiduă cu Dumnezeu în rugăciune trebuie să fie cea dintâi şi principala lor îndatorire” (Can. 663).

Art. 36

     Apostolatul surorilor este întreţinut de rugăciune şi pocăinţă (Can. 673); nu vor putea munci bine dacă mai întâi nu s-au rugat bine; cea mai eficientă formă de apostolat este mărturia vieţii consacrate (Can. 673).

     „Activitatea apostolică să izvorască întotdeauna din unirea intimă cu Dumnezeu să consolideze această unire şi să o sprijine” (Can. 675). Preoţii, candidaţii la preoţie şi celelalte persoane către care se îndreaptă slujirea surorilor trebuie să găsească în ele un real ajutor pentru edificarea şi susţinerea vocaţiei şi a slujirii sacre.

Art. 37

     Convenţia sau acordul de colaborare încheiat cu părinţii parohi va fi periodic reînnoit  pentru a facilita respectarea Constituţiilor, reînnoire  necesară pentru sănătatea spirituală, psihică şi materială a surorilor (cf.Can. 681).

 

      Admiterea şi formarea candidatelor

 

Art. 38

     Institutul trebuie să se îngrijească de formarea specifică a câtorva surori, după posibilităţi, cărora să le poată încredinţa formarea călugăriţelor proprii. Formatoarele, la rândul lor, să se angajeze pentru menţinerea la zi a propriei formări spirituale, doctrinale şi profesionale, să nu li se încredinţeze alte sarcini care să le împiedice să se dedice muncii educative.

Art. 39

     Maestrele de formare sunt numite pentru trei ani, după care, mandatul poate fi reînnoit. Ele trebuie să aibă trei ani de profesiune perpetuă în Institut şi vârsta de cel puţin 30 de ani; să iubească Institutul, să posede o comuniune profundă cu Dumnezeu, să aibă experienţa practică a apostolatului, capacitate de a păstra secretul, echilibru uman, fervoare şi seninătate în vocaţie.

Art. 40

     Ca formatoare, maestra de novice trebuie:

-         să ajute novicele să cultive virtuţile religioase, în mod special caritatea.

-         să suporte cu răbdare greşelile comise din cauza slăbiciunii de caracter, să studieze înclinaţiile fiecăreia şi să facă distincţie între imperfecţiuni naturale şi greşelile făcute de bunăvoie.

-         să le educe în spiritul rugăciunii şi să le devină familiar gândul că nu pot face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu, dar vor putea îndeplini totul având harul său primit în rugăciune.

-         să fie atentă ca să nu se lase înşelată de aparenţe, ci să ceară cu umilinţă şi insistenţă lumina Duhului Sfânt.

Art. 41

    Comunităţile vor primi cu dragoste şi simplitate tinerele (aspirante, postulante) care sunt trimise să facă experienţa vieţii şi a idealului Institutului, colaborând, prin exemplul vieţii de consacrare, la cunoaşterea charismei şi la clarificarea vocaţiei.

Art. 42

    Comunitatea surorilor din casa de formare împărtăşeşte drumul de instruire a candidatelor. Cu prezenţa lor umilă, senină şi caracterizată de stabilitate, surorile favorizează o atmosferă de încredere, respect şi comuniune fraternă, foarte necesare pentru dezvoltarea armonioasă a candidatelor (postulante şi novice).

Art. 43

     Maestra de novice şi superioara casei unde este noviciatul vor colabora şi vor fi exemplu de comuniune în ceea ce priveşte disciplina casei. Maestra împreună cu novicele sunt subordonate superioarei casei.

Art. 44

    Profesiunea călugărească va avea loc în ziua unei sărbători mariane, în timpul celebrării liturgice, după un ritual propriu al Institutului.

 

      Formarea permanentă

 

Art. 45

    Formarea la toate nivelurile: iniţială, continuă şi permanentă, se ghidează după un plan de formare bine pus la punct de către conducerea Institutului şi de către sora (membră a consiliului general) responsabilă cu formarea în întregul Institut. Formarea permanentă anuală are caracter obligatoriu.

      Surorile cu profesiune temporară, vor avea la dispoziţie, în vederea pregătirii pentru profesiunea perpetuă, un program special de formare continuă.

Art. 46

     Formarea are ca scop:

-         de a căuta în toate puritatea intenţiei şi unitatea iubirii: faţă de Dumnezeu şi faţă de cei din jur;

-         creşterea capacităţii de a stabili relaţii interpersonale normale cu alţii şi de a se integra în comunitate şi în munca apostolică;

-         recunoaşterea în mod echilibrat a propriilor limite şi a aspectelor negative ale persoanei proprii, ale altora, ale diferitelor situaţii, văzându-le ca ocazii de creştere;

-         de a ajuta pe fiecare să ia in mână propria viaţă, convinsă că nimeni nu se poate dărui lui Dumnezeu şi fraţilor într-un mod autentic, dacă mai întâi nu învaţă cu umilinţă să se domine pe sine însăşi;

-         să statornicească, treptat propria inimă în unire cu Dumnezeu şi în pacea care este rezultatul împlinirii voinţei divine, învăţând că trebuie mereu să descopere inspiraţiile divine în obligaţiile stării consacrate;

-         să ajute inima ca să-şi regleze afectivitatea potrivit cu starea proprie de viaţă;

-         educarea pentru a primi liber şi deschis mortificările şi eforturile, dificultăţile vieţii şi ale apostolatului.

Art. 47

    Fiecare soră este prima responsabilă de propria formare: ea trebuie să se îngrijească mereu pentru a reîmprospăta identitatea, drumul vieţii spirituale, ducând o viaţă  coerentă cu ceea ce  profesează, folosindu-se în acest scop de mijloacele puse la dispoziţie de către Institut.

Art. 48

     Conştiente că mărturia şi exemplul propriei consacrări constituie o puternică invitaţie de a-l urma pe Cristos, surorile se angajează să fie în comuniune între ele, să fie una pentru ca lumea să creadă şi purtând bucuria consacrării pe chip, recunoscătoare lui Dumnezeu pentru darul primit să-şi aducă contribuţia prin rugăciune la Pastoraţia vocaţională.

Art. 49

      Toate surorile trebuie să se simtă responsabile de vitalitatea şi viitorul Institutului. În animarea vocaţională este bine să colaboreze cu pastoraţia vocaţională diecezană: participând la întâlnirile de rugăciune parohiale şi diecezane ale tinerilor, la ziua tineretului etc.

 

      Conducerea şi administraţia

      Capitlul general

 

Art. 50

     Capitlul general trebuie văzut ca un dar şi o vizită a Domnului; desfăşurarea Capitlului şi asimilarea sa depind în mare parte de pregătirea lui. Superioara generală şi consiliul său să caute ca să dispună sufletele la credinţă, rugăciune şi discernământ şi să solicite cooperarea tuturor surorilor prin intermediul întâlnirilor, discuţiilor şi scrisorilor. Toate surorile trebuie să colaboreze în mod activ.

Art. 51

     Delegatele la Capitlu vor fi alese dintre surorile cu voturi perpetue şi dreptul de a alege îl au toate surorile care au făcut profesiunea. În urma votărilor, vor fi alese delegate pentru Capitlu surorile ce au obţinut majoritatea relativă, iar numărul delegatelor va fi fixat de Capitlul anterior. Dacă, dintre surorile alese ca delegate, cineva vrea să renunţe, va fi înlocuită de cea care a urmat după ea la alegeri.

Art. 52

    Surorile capitulare se pot consulta între ele cu prudenţă şi dragoste asupra persoanelor ce pot fi alese în funcţiile de conducere, fără a încerca să influenţeze rezultatul alegerilor şi fără a cere direct sau indirect voturi pentru sine sau pentru altele. Surorile care adună voturile, secretara şi subsecretara şi toate celelalte surori capitulare vor face o promisiune de a împlini în mod fidel funcţia lor şi de a menţine discreţia asupra actelor Capitolului, după următoarea formulă:

    Eu, Sora N.N., promit înaintea lui Dumnezeu să-mi îndeplinesc cu fidelitate şi discreţie misiunea încredinţată. Cristos, Preotul Veşnic, să-mi dea harul divin şi să mă lumineze acest Cuvânt al Domnului. Aşa să mă ajute aceste Sfinte Evanghelii pe care le ating cu mâna mea. Amin

 

Superioara generală

 

Art. 53

     Superioara generală, cu consimţământul consiliului general, poate să invite la Capitlu o persoană expertă pentru un serviciu de informare. Ea prezidează Capitlul, ajutată de comisia coordonatoare formată din: moderatoare, secretara Capitlului şi o a patra soră aleasă de adunare.

Art. 54

    Superioara generală va fi pentru toate surorile legătura de unire, solicitând colaborarea fiecărei surori pentru binele comun, îngrijindu-se ca ele să înţeleagă şi să trăiască  spiritualitatea specifică. Toate surorile se adresează superioarei generale cu titlul de „soră”.

Art. 55

     În vizita canonică, superioara generală sau delegata sa poate să dea oral sau în scris acele dispoziţii pe care prudenţa şi caritatea le sugerează pentru binele comunităţii şi a persoanei. Fiecare soră să primească cu încredere vizitatoarea şi să răspundă cu sinceritate şi caritate la întrebările legitime.

 

                   Consiliul General

 

Art. 56

     Consilierele au datoria să ajute superioara generală cu sfatul lor sincer şi respectuos şi să colaboreze sub conducerea sa la diverse iniţiative de animare şi conducere a Institutului. Armonia dintre principalele responsabile ale Institutului constituie punctul de referinţă al tuturor surorilor; pentru aceasta, ele se vor strădui să fie exemplu de comuniune şi ascultare pentru toate surorile, faţă de sora care conduce întregul Institut.

Art. 57

      Consilierele au obligaţia să păstreze secretul cu privire la tot ce s-a discutat, în afară de cazul când se stabileşte de comun acord cu superioara generală să se procedeze altfel. Consilierele generale nu au nici o autoritate asupra altor surori, afară doar de cazul când superioara generală le conferă o delegaţie.

Art. 58

     Consiliul general se întruneşte cel puţin o dată la trei luni. Pentru a fi legitim constituit trebuie:

       - să fie convocat şi prezidat de superioara generală, sau în lipsa acesteia, de vicara generală;

       -  să fie convocate toate consilierele şi să fie prezente cel puţin două.

Art. 59

       În cazul când se cere votul consultativ sau părerea, Superioara generală poate acţiona în următoarele două moduri:

      -  reunirea consiliului;

       - fără să reunească consiliul, să ceară părerea fiecărei consiliere.

 

                    Comunităţile zonale şi locale

 

         Art. 60

      Superioarele zonale şi locale vor avea o atenţie deosebită faţă de surorile bătrâne, bolnave, faţă de cele care sunt în dificultate şi faţă de tinerele care sunt în formare; se vor îngriji şi vor ajuta ca toate surorile să respecte deciziile capitulare.

Art. 61

    Superioarele zonale şi locale vor fi disponibile la dialog, conştiente că, pe lângă faptul că este un mijloc eficace în căutarea voinţei lui Dumnezeu, este şi un mijloc de creştere umană şi spirituală şi pentru purificarea interioară necesară în depăşirea obstacolelor ascultării. După discuţia avută, este de datoria superioarei să ia decizia finală, decizie pe care fiecare soră o va accepta ca expresie a voinţei Domnului.

Art. 62

      Superioara zonală va organiza o zi de verificare a mersului comunităţii zonale, o dată pe an. Proiectul zonal, pe care îl va face împreună cu consilierele zonale, cuprinde:

–       programul zilelor de reculegere şi locurile unde se ţin;

–       programul spiritual al unei zile de reculegere, în care va fi inclusă şi lectio divina, din când în când;

–       programul spiritual şi de muncă al surorilor din parohii (comunităţi şi singure).

Art. 63

     În comunităţile locale, lectura spirituală se poate face uneori în comun, după Vespere; surorile se vor strădui ca rugăciunea Laudelor şi Vesperelor să fie cât mai plăcută Domnului. Lectio divina nu va lipsi nici din proiectul comunitar al comunităţilor locale, convinse de faptul că împărtăşirea la nivel spiritual creează intimitatea cea mai profundă.

 

                   Administrarea bunurilor temporare

 

Art. 64

      Toate surorile vor înapoia Institutului, din ceea ce primesc prin generozitatea lui, o contribuţie lunară stabilită pentru bunul mers al acestuia. Deci Institutul Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot, es te cel care îi dăruieşte fiecărei surori venitul lunar, nu că ar fi surorile cele care dăruiesc Institutului, căci, potrivit Can. 668, „tot ceea ce sora câştigă prin muncă personală, câştigă pentru Institut”.

Art. 65

     Slujitoarele lui Cristos nu muncesc în Institut ca persoane consacrate pentru un salariu propriu, aşteptând astfel o recompensă pentru ceea ce fac, deoarece este o contradicţie între consacrare şi câştigul personal. Dacă li se acordă o sumă pentru necesităţi, vor fi recunoscătoare Institutului şi vor manifesta această recunoştinţă contribuind, oferind din ceea ce li se dăruieşte.

Art. 66

      Surorile care, din motive bine întemeiate şi cântărite în faţa Domnului, nu pot îndeplini această datorie vor face o cerere către superioara generală, care va fi analizată în consiliul general şi se va hotărî asupra cazului respectiv. 

 

                    EPILOG

 

      Aceste Norme Aplicative au sens şi valoare pentru că sunt în strâns raport cu Constituţiile şi se adaugă la ele pentru a le completa, explica sau aplica. Au acelaşi caracter obligatoriu ca şi Constituţiile şi rămân în vigoare până când vor fi modificate şi renovate de Capitlul general următor, cu două treimi din voturi.

      Respectarea Constituţiilor şi a Normelor Aplicative le ajută pe Slujitoarele lui Cristos la însuşirea spiritului şi stilului Institutului, la formarea identităţii caracteristice; de asemenea, meditându-le în mod frecvent, le învaţă pe surori să trăiască asemenea unor martori autentici ai lui Cristos - Preotul veşnic.

      Fiecare comunitate zonală şi locală să stabilească în planul său modalităţile de a le studia de către toate surorile din comunităţi.

 

scmp.ro © 2020