Capitolul IV

        VIAȚA DE RUGĂCIUNE

 

      62. Slujitoarele lui Cristos îndeplinesc rolul Martei în slujire și rolul Mariei, „care și-a ales partea cea mai bună”, adică viața de rugăciune și de contemplație. Spiritualitatea noastră este: euharistică, sacerdotală și mariană. Surorile vor găsi în misterul Euharistiei izvorul spiritualității și al stilului lor de viață.

       63. Recunoscând caracterul central al Euharistiei în viața Bisericii, surorile se apropie de acest mister cu o atitudine profundă de laudă, de adorație și de mulțumire, pentru că numai astfel le este dat să trăiască și să primească în plinătatea credinței semnul cel mare al răscumpărării noastre. În Euharistie, Cristos ne asociază cu El în jertfa sa pascală adusă Tatălui: oferim și suntem oferiți.

      64. Din Sfânta Euharistie, Slujitoarea lui Cristos va asimila spiritul de laudă și de recunoștință, conformându-se modelului cu care însuși Cristos a știut să-și înalțe mulțumirea către Tatăl ceresc, unind în această acțiune întreaga Biserică.

    Cu acest spirit, surorile fac din celebrarea Euharistiei actul central al zilei, izvorul principal al oricărei sfințenii și uniri cu Dumnezeu, oferindu-se Tatălui împreună cu victima divină, de asemenea, oferindu-i îndeplinirea fidelă a datoriilor de fiecare zi și acceptarea cu pace a durerilor și încercărilor, angajându-se să trăiască și să moară zilnic cu Cristos pentru gloria Tatălui și viața lumii.

     65. La Cina de Taină, Cristos a instituit Preoția și a descoperit și dimensiunea sacerdotală la care sunt chemați ucenicii săi. „Preoția  este iubirea inimii lui Isus pentru omenire” (Pag. 346, Catehism); prin aceasta s-a manifestat iubirea lui Dumnezeu: „pe când noi eram încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi” (Rom 5,8).

      66. Slujitoarele sunt chemate „să trăiască preoția primită la Botez prin mărturia unei vieți sfinte și a unei iubiri rodnice” (LG 10), „printr-o participare activă la Liturghia sacră, oferind toate lucrările, rugăciunile, inițiativele apostolice, viața însăși, destinderea trupului și a sufletului, dacă sunt trăite în Domnul, încercările vieții, dacă sunt suportate cu răbdare, au sens și devin jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos” (LG 34).

     67. Însușind aceleași sentimente ale lui Cristos și ale Bisericii, ele se vor ruga și vor oferi munca lor, pentru ca preoții „să crească în iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui, să păstreze legătura comuniunii preoțești, să prisosească în orice bine spiritual și să dea tuturor o mărturie vie despre Dumnezeu” (LG 41).

     68. Slujitoarele lui Cristos recunosc cu spirit de credință, în Fecioara Preasfântă, Mama și Modelul lor. Către ea își vor îndrepta o atenție deosebită, pentru a învăța tot mai mult modul cum a împlinit planul de mântuire al Tatălui și pentru a-i imita virtuțile; de la ea învață atitudinea și stilul de viață arătat în răspunsul dat îngerului: „Iată, sunt slujitoarea Domnului”; la ea aleargă pentru a cere harurile necesare, pentru a fi fidele vocației și obligațiilor pe care și le-au asumat.

     69. Sfânta Fecioară Maria a fost prima Slujitoare a lui Isus Preotul; a acceptat să devină Mama Mântuitorului și l-a însoțit în viața particulară și publică. „Zămislindu-l pe Cristos, hrănindu-l, înfățișându-l Tatălui în Templu, suferind împreună cu Fiul său răstignit pe Cruce, ea a cooperat într-un mod cu totul deosebit la opera Mântuitorului” (LG 61). Ea le învață pe surori să spun㠄Da”-ul lor zilnic și să fie mijlocitoarele îndurării în favoarea fraților, să recunoască și să cânte minunățiile îndurării divine, „ce se extinde din generație în generație” (Lc 1,50). De aceea, surorile vor avea o devoțiune deosebită față de Sfânta Fecioară Maria, cinstind-o prin recitarea zilnică a Rozariului și prin diferite devoțiuni de-a lungul anului liturgic.

      70. Slujirea lui Cristos și comuniunea cu el, îndeplinirea voinței Tatălui și mărturia de iubire față de el sunt posibile numai dacă se acordă un loc deosebit rugăciunii. De aceea, surorile vor rezerva un timp exclusiv pentru rugăciunea comunitară și personală, cu recomandarea ca această rugăciune să fie alimentată tot mai mult de cuvântul lui Dumnezeu.

      71. Participarea la Sfânta Liturghie trebuie să fie izvorul și punctul culminant al fiecărei zile; în timpul celebrării morții și Învierii Domnului, Slujitoarele vor aduce mulțumire pentru istoria mântuirii, pe care Dumnezeu o realizează cu fiecare dintre ele și cu întreaga omenire.

     72. Cu Cristos, are loc la fiecare Sfântă Liturghie oferirea propriei vieți, iar la masa Cuvântului și a Trupului lui Cristos se întăresc legăturile de comuniune cu el și se învață spiritul de dăruire pentru Biserică. „Participând la Jertfa euharistică, izvor și apogeu al întregii vieți creștine, ei îi oferă lui Dumnezeu Victima divină, și pe ei înșiși o dată cu Ea” (LG 11).

      73.  Surorile vor face zilnic meditație, 15-30 minute, prin care se aprofundează cunoașterea lui Cristos și se realizează un timp minunat de dialog, pentru a traduce în viață și în propria slujire ceea ce se contemplă. Vor fi foarte atente să calculeze bine timpul, pentru a nu omite niciodată meditația, renunțând astfel la una dintre sursele care alimentează vocația primită în dar.

       74. Liturgia orelor extinde în diferite momente ale zilei memoria misterului euharistic: laudele, mulțumirea, comemorarea misterelor mântuirii, cererile și pregustarea gloriei cerești. Slujitoarele lui Cristos, Preot, vor trăi Liturghia Bisericii ca „exercițiu al preoției lui Cristos”, în care este actualizată opera mântuirii și vor recita în fiecare zi, în comun, Laudele și Vesperele, Ora medie și Completoriul.

     75. Pentru a trăi și a aprofunda motivațiile vieții consacrate și pentru a crește în unitate, se vor determina timpuri și momente de rugăciune comunitară, zilnică, săptămânală și lunar㠖 adorația, acordând prioritate vizitelor (în timpul zilei) la Preasfântul Sacrament, lecturii Cuvântului lui Dumnezeu, organizând lectio divina, prin care „acest Cuvânt întră în viața și proiectează asupra ei lumina înțelepciunii, care este darul Duhului” (VC 94).

      76. Consacrarea permanentă a vieții și sfințenia la care sunt chemate surorile cer o purificare continuă. De aceea, ele vor trăi în atitudine de veghe, de umilință, recunoscând situația propriei vieți, mergând la rădăcina păcatului, identificând înclinațiile dezordonate, propunându-și de a muri total în fața egoismului și de a ajunge la sfințenia la care Dumnezeu le cheamă.

     77. Pentru a favoriza această atitudine, vor face zilnic examinarea conștiinței și se vor apropia frecvent de Sacramentul Penitenței (cel puțin, o dată la două săptămâni). Se va organiza în comun și o celebrare penitențială (in comunități). Printr-un proces autentic de convertire, fiecare soră să se străduiască printr-o muncă interioară asiduă să înainteze pe calea desăvârșirii,  recurgând și la  ajutorul de neînlocuit al direcțiunii spirituale, „condiție esențială pentru a deveni ucenice și apostole ale Împărăției” (VC 64).

     78. În drumul vieții spirituale, se va acorda o atenție deosebită zilelor de reculegere periodică, precum și exercițiilor spirituale, care se vor face în fiecare an. Surorile vor participa la aceste momente necesare pentru a face înaintea Domnului un bilanț sincer al  întregii vieți, pentru a verifica modul cum este urmat Cristos, pentru a purifica  spiritul care riscă să devină greoi și slab, pentru a vedea dacă angajamentul luat prin vot este un angajament fidel.

        79. Slujitoarele lui Cristos vor face zilnic lectură spirituală, folosind în acest scop cărți de formare spirituală și Viețile Sfinților, pentru a aprofunda viața consacrată în diferitele sale aspecte și pentru a o vedea întrupată în modelele de sfințenie. Este bine ca, uneori, lectura spirituală să fie făcută în comun, în vederea unui schimb util de experiențe personale.

      80. Drumul rugăciunii, al unirii cu Domnul, trebuie făcut împreună cu Sfânta Fecioară Maria, Mama lui Isus, care „păstra toate aceste lucruri, cumpănindu-le în inima ei” (Lc 2,19). Prima atitudine a surorii ce se roagă este umilința; se roagă încrezându-se nu în meritele proprii (sacrificii și virtuți), ci în dragostea și îndurarea Tatălui.

      81. Mântuitorul cere ca jertfele și mortificațiile impuse de viața de apostolat și de comunitate, precum și exigențele sfaturilor evanghelice, încercările, suferința, să fie transformate în momente de rugăciune. Ele vor fi oferite ca ispășire pentru greșelile proprii și pentru cele care se comit împotriva slujitorilor Bisericii.

    Surorile se vor folosi și de „sprijinul mijloacelor ascezei, care ajută la stăpânirea și corectarea tendințelor firii omenești rănite de păcat, asceza fiind indispensabilă pentru ca religioasa să rămână credincioasă vocației” (VC 38).

       82. Ca semn al slujirii în favoarea preoției, Slujitoarele vor oferi în fiecare joi ascultarea Sfintei Liturghii și o zi de adorație euharistică lunară, pentru necesitățile Bisericii Universale, ale Bisericii locale și pentru preoții Bisericii. Cristos îl cheamă pe Dumnezeu cu numele de Tată și „Tatăl îl ascultă și nu-l lasă niciodată singur, pentru că Isus îndeplinește întotdeauna voința Sa” (In 8,29).