Capitolul II

VIAȚA CONSACRATĂ

 

     14. Consacrarea prin voturile publice de castitate, sărăcie și ascultare introduce Slujitoarele într-un mod deosebit în misterul alianței lui Dumnezeu cu poporul său, făcându-le să participe într-un mod deosebit la viața și misiunea Bisericii, „popor adunat în comuniunea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt” (LG 4), și sacrament universal de mântuire.

      Știind că perfecțiunea constă în plinătatea iubirii, surorile din acest Institut, care se angajează în slujirea lui Cristos și a Bisericii sale, în viața lor și în misiunea ce le este încredințată, trebuie să urmărească sfințirea preoților și, implicit, a credincioșilor, spre slava lui Dumnezeu și a Bisericii.

     15. Pentru a realiza mai bine chemarea, se călăuzesc după exemplul Preasfintei Fecioare Maria, prima slujitoare a lui Cristos, care a răspuns cu generozitate planului de mântuire prezentat de Tatăl: „Iată, sunt slujitoarea Domnului” (Lc 1,38).          

     Din acest răspuns dat trimisului lui Dumnezeu, învață de la Sf. Fecioară Maria încrederea necondiționată și disponibilitatea față de voința lui Dumnezeu, „astfel Maria s-a oferit total pe sine ca slujitoare a Domnului, Persoanei și lucrării Fiului său, punându-se în slujba misterului Răscumpărării, în libertatea credinței și a ascultării” (LG 56).

     16. Această generozitate în slujire va fi efectivă dacă în viața lor vor îmbina cele două atitudini biblice prezente în Marta și Maria, știind că este nevoie de o spiritualitate intensă (Maria) pentru o împlinire cât mai perfectă a slujirii apostolice (Marta).

     17. Toți creștinii sunt chemați la sfințenie, „la plinătatea vieții creștine și la desăvârșirea iubirii: prin care se va ajunge la un mod de viață mai uman în societatea pământească”(LG 40), dar într-un mod cu totul special persoanele ce se consacră slujirii lui Dumnezeu prin „practicarea sfaturilor evanghelice îmbrățișate sub impulsul Duhului Sfânt” (LG 39). „Este indispensabil ca persoanele consacrate să-și reînnoiască angajamentul la sfințenie pentru a ajuta și susține orice creștin aflat în căutarea desăvârșirii” (VC 39).

     18. Prin trăirea voturilor, se realizează o formă stabilă de viață, iar Slujitoarele îl urmează pe Cristos, cu o inimă neîmpărțită și proclamă în fața lumii primatul și rodnicia dăruirii totale lui Dumnezeu, precum și disponibilitatea lor de a răspunde necesităților Bisericii, care este Trupul lui Cristos aflat în continuă creștere.

     19. Imitând cu bucurie și generozitate viața și sentimentele lui Cristos, Slujitoarele Marelui Preot se angajează la curăția perfectă, ascultarea desăvârșită și la sărăcie prin voturi publice, ca semn și expresie a dăruirii slujirii lor, spre binele și edificarea întregului Trup mistic; până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu

     Curăția

     20. Castitatea pentru Împărăția cerurilor este un dar gratuit al lui Dumnezeu. Acest dar, primit cu bucurie și recunoștință de surori, devine un răspuns liber dat iubirii divine, dăruindu-se lui Dumnezeu cu o inimă neîmpărțită, fiind conștiente că numai El poate împlini aspirațiile inimii umane.

     21. Votul de castitate comport㠄obligația perfectei stăpâniri de sine în celibat pentru Împărăție” ( Can. 599) și  este „un semn al vieții viitoare și al mirabilei uniri între Cristos și Biserică, Mireasa care păzește neatinsă și curată credința față de Mirele ei” (LG 64).Cu cât castitatea consacrată este trăită de surori în unire cu Cristos Preot și Mire, cu atât mai mult viața lor devine rodnică din punct de vedere spiritual, contribuind la nașterea lui Cristos în sufletele oamenilor.

     Această unire cu Cristos ușurează transformarea progresivă prin opera Duhului Sfânt: eliberează de egoism, dezvoltă forțele iubirii, făcându-le să fie mai sensibile față de toate persoanele din jurul lor, disponibile, capabile de dăruire și creative în misiunea ce li se încredințează.

       22. Castitatea este curăție a minții, a voinței, a inimii și în comportament și astfel trăită dezvoltă în surori o capacitate deosebită pentru a vedea oamenii și evenimentele cu ochii lui Cristos, cultivând un mare respect față de persoana umană și față de valorile ei autentice.  Votul Castității este o comoară în vase de lut, de aceea, nu este posibilă trăirea lui fără rugăciune și fără meditarea Cuvântului, mijloace indispensabile care alimentează intimitatea cu Isus.

      23. Pentru o trăire adevărată a castității, fiind conștiente de fragilitatea persoanei proprii, este nevoie de un angajament zilnic de fidelitate, recurgând la ajutorul  sacramentelor, la formele de asceză propuse de Biserică, la Sf. Fecioară Maria, cinstită în mod deosebit, la mijlocirea Sfântului Iosif și a Sfintei Tereza a Pruncului Isus.

      24. În folosirea mijloacelor de comunicare socială, este necesară prudența pentru a evita tot ce ar putea amenința castitatea, pentru că acest vot nu distruge concupiscența și nici nu poate fi cucerit o dată pentru totdeauna, ci este necesară o continuă luptă, o continuă mortificare și pază a simțurilor.

    „Să nu neglijeze nici mijloacele naturale de păstrare a sănătății minții și a trupului. În acest fel nu se vor lăsa influențați de false teorii care prezintă castitatea perfectă, ca fiind imposibilă sau dăunătoare pentru dezvoltarea  omului” (PC 12).

     25. Comunitatea, climatul fratern de comuniune, iubirea dintre surori vin în sprijinul trăirii votului de castitate, ajutându-se în momentele dificile de singurătate a inimii, de încercare și de ispită ale mentalității moderne. Deoarece castitatea consacrată atinge înclinațiile cele mai profunde ale persoanei, trebuie promovată o formare care să ducă la maturitatea afectivă și care să asigure o personalitate echilibrată, pentru a putea trăi în mod autentic misiunea la care au fost chemate și pentru care sunt în această lume.

       Ascultarea

     26. Prin votul ascultării, surorile se consacră să trăiască într-o comuniune mai profundă cu Cristos, care a venit în lume să facă voința Tatălui, „făcându-se ascultător până la moarte și încă moartea pe Cruce” (Fil 2,8). Pentru a-l urma pe Cristos, surorile îi oferă lui Dumnezeu renunțarea la voința proprie ca jertfire de sine, supunându-se Superiorilor legitimi, în calitate de reprezentanți ai lui Dumnezeu, în tot ceea ce în mod direct sau indirect privește slujirea Bisericii.

      27. În virtutea acestui vot, Slujitoarele lui Cristos ascultă necondiționat de Sfântul Părinte Papa, ca supremul lor superior (Can. 590), fac din Magisteriul său normă de viață pentru o autentică și reînnoită comuniune cu Biserica; sunt disponibile și pline de respect față de episcop, cărora le sunt supuse în tot ceea ce privește formele de apostolat în parohii, seminar și exercitarea publică al cultului divin (Can. 594).

                    Firul care conduce toată viața călugăriței este exemplul lui Isus: „Hrana mea este să fac voința celui care m-a trimis” (In 4,34); exemplul Mariei: „Iată Slujitoarea Domnului” (Lc 1,38); exemplul creștinului care se roagă: „Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ” (Mt 6,10).

     28. Votul ascultării, trăit în spirit de credință și de iubire, le obligă pe surori la supunerea voinței față de Superioara aleasă pentru bunul mers al Institutului, când solicită ascultarea în conformitate cu ceea ce prevăd constituțiile (Can. 601). După ce mai întâi s-au rugat, surorile pot să-și exprime părerile lor Superioarei într-un dialog fratern, rămânând dispuse să primească cu credință și umilință decizia ei.

        29. Ascultarea cuprinde și respectarea fidelă a Constituțiilor și a Normelor aplicative; ea se extinde la toate normele și dispozițiile care vin din partea Episcopului. Surorile vor accepta cu disponibilitate schimbările de oficii, transferurile și încredințarea unor misiuni temporare, care sunt cerute de bunul mers al Bisericii locale, al Institutului sau pentru binele persoanei, al vieții comunitare și din motive de apostolat.

       30. Ascultarea se exercită ca o participare la oferirea și jertfirea lui Cristos, Preotul veșnic. În virtutea misiunii pe care o primesc în Biserică și în jertfa ce le este cerută prin ascultare, Slujitoarele lui Cristos să aibă în vedere întotdeauna sfințirea preoților și a oamenilor.

                   Conștiente că, prin ascultarea lor, contribuie la bunul mers al Institutului, ele să contribuie activ și responsabil cu iubire și spirit de sacrificiu, folosind atât energiile minții, ale voinței și ale inimii, cât și darurile lor naturale și supranaturale.

     31. Modelul și idealul ascultării lor este Preasfânta Fecioară Maria. Prin consimțământul ei de ascultare dat în spirit de credință în momentul Bunei-Vestiri și menținut fără ezitare sub Cruce, ea s-a unit cu opera salvatoare a lui Dumnezeu și a cooperat într-un mod cu totul deosebit la răscumpărarea neamului omenesc.

     32. Votul ascultării o obligă și o angajează pe fiecare Slujitoare și întreaga comunitate să realizeze planul lui Dumnezeu cu privire la Institut. De aceea, cine exercită o misiune de conducere, să o facă în spirit de slujire față de celelalte surori, astfel încât să exprime și să arate iubirea cu care Dumnezeu le iubește, iar surorile la rândul lor, prin îndeplinirea diferitelor misiuni pe care le au, să coopereze cu o ascultare activă și responsabilă în îndeplinirea datoriilor și în luarea deciziilor (PC 14).

      Sărăcia

      33. Alegerea sărăciei evanghelice este o chemare de a-l urma pe Cristos care s-a făcut sărac pentru noi. După exemplul lui Cristos, Slujitoarele își pun întreaga lor viață în mâinile Tatălui, ca semn de dependență și libertate în același timp, pentru a putea proclama bogățiile nespuse ale lui Dumnezeu și gratuitatea darurilor sale.

      După modelul Mariei, care a excelat între cei umili și săraci, surorile trebuie să-și deschidă inima la speranță, mărturisind astfel că Dumnezeu este supremul bine și că El are grijă de viața noastră.

      34. Sfatul evanghelic al sărăciei, după exemplul lui Cristos, care bogat fiind, s-a făcut sărac pentru noi, obligă la o viață săracă cu fapta și cu duhul, adică o viață ce nu este compatibilă cu căutarea bogățiilor pământești; acest vot comportă limitarea și dependența în folosirea și dispunerea de bunuri materiale (Can. 600).

                   Institutul dispune de bunurile sale materiale în funcție de necesitățile reale, destinându-le – atunci când este cazul – și pentru operele de binefacere, pentru necesitățile Bisericii, pentru ajutorarea săracilor, pentru cultul sacru și pentru apostolat.

      35. Tot ceea ce Slujitoarea lui Cristos câștigă prin munca personală sau în numele Institutului câștigă pentru Institut, nu pentru ea însăși (Can. 668, § 3). De aceea, nu va fi atașată față de ceea ce câștigă, căci nu-i aparține. Sărăcia este o cale liberă spre slujire. Surorile lasă în urmă tot ceea ce este preocupare excesivă față de bunurile materiale, pentru că sărăcia este un drum spre generozitatea dătătoare de bucurie, și numai astfel se poate realiza o abandonare totală în mâinile Providenței.

      36. Păstrând dreptul de proprietate asupra bunurilor proprii, precum și capacitatea de a primi altele, sora nu va putea să le administreze direct, nici nu va dispune de ele, dar înainte de prima profesiune, va trebui să cedeze administrarea bunurilor sale cuiva pe care îl preferă să dispună liber de folosirea lor. Înainte de voturile perpetue, se va întocmi testamentul, care trebuie să fie valabil și din punct de vedere civil (Can. 668).

      37. Retribuțiile pentru activitatea lor, pensiile, veniturile, asigurările, aparțin Institutului și vor fi folosite pentru necesitățile personale și ale Institutului. Într-un caz special, când o soră, pentru necesități, reține pentru sine retribuția pentru munca sa și o administrează pentru binele personal, va respecta în mod fidel votul sărăciei și directivele primite de la superioară, periodic va da cont în scris de administrația făcută și va înmâna justificarea economei zonale.

       38. Sărăcia, la care este chemată fiecare Slujitoare, trebuie să reprezinte o caracteristică fundamentală a vieții ei; ea presupune folosirea tuturor talanților, a capacității, a priceperii și a hărniciei în folosul și spre binele apostolatului în Biserică.

       39. Bunurile ce vor fi încredințate surorilor, în Biserică, seminar, parohii, grădiniță, vor fi administrate cu simț de răspundere și cu modestie. În spiritul sărăciei, nu vor dori în mod excesiv afecțiunea, stima și recunoștința persoanelor; încearcă să nu se lase conduse de pretențiile proprii, de căutarea comodităților și de mentalitatea modernă, precum că: „ni se cuvine, e dreptul nostru”.

      40. Pentru a duce o viață săracă cu fapta și cu duhul, Slujitoarele lui Cristos se vor mulțumi cu puțin, vor evita risipa și luxul în tot ceea ce privește persoana proprie, stilul de viață, casa și mobilierul; trebuie să îndepărteze orice aparență a dorinței după câștig și de acumulare de bogății. Sărăcia nu constă numai în a renunța la anumite lucruri sau la libertatea de a le administra, ci într-o dezlipire supranaturală, dreaptă, așa cum o propune Sfânta Evanghelie și cum a trăit-o Preasfânta Fecioară, dezvăluind lumii bucuria de a-l avea pe Dumnezeu - aceasta este partea pozitivă a sărăciei!

      41. Slujitoarele să aibă o mare considerație față de sărăcia voluntară, temelie a întregii perfecțiuni creștine și însuflețire a vieții consacrate în special. Scopul sărăciei evanghelice este acela de a realiza o atașare mai mare de Dumnezeu, unica siguranță, de a-l iubi mai presus de orice și de a-l considera ca binele cel mai mare.

       42. În îndeplinirea misiunii încredințate, Slujitoarea lui Cristos se simte angajată în legea comună a muncii; munca este o participare la opera lui Dumnezeu, de edificare și ajutor dat fraților.

      43. Pentru a realiza o asemănare tot mai perfectă cu Cristos, sfatul evanghelic al sărăciei trebuie reîmprospătat în permanență, pentru a da mărturie celor din jur. Contemplarea misiunii lui Cristos trebuie să o facă pe Slujitoarea lui Cristos să renunțe la vederile personale și să accepte limitele proprii și cele ale altora printr-un drum zilnic de convertire și de verificare în umilință și credință.